Un grav accident a avut loc pe Autostrada Soarelui. Un autocar în care se aflau aproximativ 30 de ucraineni, adulţi şi copii, şi care se îndrepta spre Bucureşti s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre dumincă, în jurul orei 2.00, pe A2. Din primele informaţii, două persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că accidentul s-a petrecut în judeţul Călăraşi, pe sensul de mers spre Bucureşti, şi că spre zona respectivă au plecat aproximativ 15 maşini de intervenţie ale Serviciului de Ambulanţă şi ale SMURD, inclusiv maşina de intervenţie pentru victime multiple şi unitatea mobilă de urgenţă, în judeţ fiind declanşat planul roşu.
Potrivit secretarului de stat, un bilanţ exact al accidentului va putea fi cunoscut în cursul acestei dimineţi. Raed Arafat a declarat că pasagerii ucraineni ai autocarului sunt aduşi cu toţii la spitale din Bucureşti pentru investigaţii sau pentru tratamente ori intervenţii în cazul în care este necesar acest lucru. Potrivit acestuia, până la ora actuală se ştie că unul dintre răniţi, un copil, este în comă, el suferind o amputaţie.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: