UPDATE Un bărbat a fost reținut pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice și șantaj

 
Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus, ieri, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Caragea Mihai  pentru  săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice și șantaj.
 
    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Caragea Mihai a contactat prin intermediul unei reţele de socializare o minoră în vârstă de 9 ani pe care a determinat-o să se fotografieze în ipostaze sexuale explicite.
 
    Totodată, s-a reţinut că inculpatul a ameninţat victima cu publicarea materialelor atunci când aceasta a refuzat să mai dea curs solicitărilor sale.
 
    Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că inculpatul coresponda prin intermediul rețelei  de socializare  cu peste  1006 de minore având vârste apropiate victimei sau chiar mai mici (de aproximativ 3-4 ani), o parte dintre ele fiind  fotografiate  în ipostaze sexuale explicite.
 
    La data de 01.04.2016  Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
 
    Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
 
    Acţiunea fost efectuată cu sprijinul  Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și ofiţerilor de poliţie judiciară  din cadrul structurilor  de combatere a criminalităţii organizate Constanța și Galați.
 
    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.


UPDATE
 
Potrivit unor informaţii, Mihai Caragea trăia în căminul DMHI din Mangalia.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arest prelungit în cazul bărbatului din Medgidia acuzat de pornografie infantilă și șantaj

17 Nov 2020 454

Informații noi legate de cazul bărbatului din Medgidia acuzat de pornografie infantilă și șantaj

14 Oct 2020 927

Pornografie infantilă și șantaj Mai multe minore din Constanța, amenințate de un bărbat din Medgidia

13 Oct 2020 1169

Un bărbat din Olt, reținut pentru pornografie infantilă

08 Oct 2020 577

Surpriză la percheziție! Ce au găsit procurorii DIICOT Constanța în telefonul unui tânăr acuzat de trafic de droguri

23 Sep 2020 1163

Raporturi sexuale, prin constrângere, cu o fată de 14 ani. Individul a fost reținut

03 Sep 2020 504

UPDATE - S-a emis mandat de arestare Încătușat de polițiștii constănțeni, pentru pronografie infantilă. Ancheta, coordonată de DIICOT Constanța

03 Sep 2020 879

Bărbat arestat pentru pornografie infantilă în Târgu Mureș. 1000 de minori, contactați

22 Jul 2020 529

DIICOT Reținuţi pentru viol şi pornografie infantilă, la Bacău

10 Jul 2020 502

Fetiță de 10 ani, pipăită în zona intimă, la cursurile de dans. Suspectul, dus la audieri la DIICOT

07 Jul 2020 806

Act sexual cu un minor și pornografie infantilă Un profesor de Educație Tehnologică din Giurgiu, trimis în judecată de DIICOT.

02 Jul 2020 726

Filmulețe pornorafice pe site-ul unui ziar online. Victima, o minoră de 15 ani

23 Jun 2020 851

Investigații desfășurate de către agenți din cadrul FBI pe o rețea de socializare Bărbat reținut pentru pornografie infantilă și viol

08 Apr 2020 947

DIICOT Bărbat reținut pentru pornografie infantilă și șantaj. Victima, o minoră de 16 ani

07 Apr 2020 1099

DIICOT Bărbat, reținut pentru pornografie infantilă în formă continuată şi şantaj

20 Mar 2020 1042