Un senator a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a  inculpaților
 
VOLOSEVICI ANDREI LIVIU, la data faptelor primar al municipiului Ploiești, în prezent senator, pentru săvârșirea infracțiunilor de
- abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul,
- trafic de influență (2 fapte),
 
ALBU SIMONA, la data faptei șef al Serviciului Juridic în cadrul Direcției Juridice a Primăriei municipiului Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul.
        
                În rechizitoriul întocmit s-a reţinut următoarea stare de fapt:
   
      În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, cu încălcarea dispozițiilor legale, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA.  Proiectul consta în  finanțarea și realizarea în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local şi avea ca obiectiv principal funcționarea echipei de fotbal FC Petrolul.
       În același scop, la data de 03 septembrie 2009, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și societatea comercială FC Petrolul SA Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale - în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat.
      În acest fel, acesta a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei și concomitent obținerea, de către S.C. FC Petrolul SA Ploiești, a unui folos necuvenit de aceeași valoare, reprezentând:
- 17.842.137,70 lei - plăți efectuate exclusiv în baza contractului cu încălcarea dispozițiilor legale privind finanțele publice,
- 12.955.859,28 lei - chirie datorată de S.C. Petrolul S.A. pentru Stadionul Ilie Oană pus la dispoziție în baza contractului, cu încălcarea prevederilor legale privind administrația publică locală,
- 121.234,19 lei - contravaloare utilități datorate de societate și achitate din bugetul local,

- 1.658.205,90 lei - debite stabilite prin acte de control ale Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Prahova ca fiind datorate de societate și care, în evidența contabilă a unității administrativ teritoriale apar ca achitate prin transferarea sumei respective între conturi ale bugetului local și nu prin plăți efectuate de societate.
      Contractul de asociere anterior menționat a fost vizat pentru legalitate de inculpatele Mazâlu Maria Magdalena și Albu Simona.
 

    În calitate de primar al municipiului Ploiești, în vara anului 2012, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a pretins unui om de afaceri (denunțător în cauză) suma de 80.000 lei pe care a primit-o în trei tranșe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale (la care candida pentru obținerea unui nou mandat). În schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes,  trebuia să câștige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploiești, finanțat de primărie. Ulterior, denunțătorul urma să obțină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv.
       În același context și în aceeași calitate, în perioada martie - aprilie 2012, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a pretins de la un alt om de afaceri (denunţător în cauză) foloase materiale necuvenite, constând în închirierea de panouri publicitare, prestarea de servicii de panotaj şi producţia de afişe electorale, în valoare totală de 21.150,12 euro, precum şi suma de 20.000 lei achitată de acesta din urmă către o firmă  indicată de edil.
       Aceste foloase au fost pretinse și primite de inculpat în schimbul intervenției la funcționarii primăriei și la consilierii locali pentru promovarea şi aprobarea unui proiect de hotărâre care să aibă ca obiect prelungirea contractului de asociere încheiat între Municipiul Ploieşti şi o societate comercială,  vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparţinând domeniului public de interes local al orașului.
 
       În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Volosevici Andrei Liviu.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Procurorii anticorupție au mai dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpata Mazâlu Maria Magdalena.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA Fost ministru al Sănătăţii, în prezent senator în Parlamentul României, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

30 Aug 2021 1818

Fostul senator Gigi Christian Chiru, trimis în judecată. Acuzat de ucidere din culpă. S-a stabilit primul termen

14 Aug 2018 3057

Senator din Parlamentul României, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

18 May 2018 1416

Radu Mazăre, document surpriză în instanţă Azi, moment important la Tribunalul Constanţa

11 May 2018 3840

Exclusiv! Un important politician din România, judecat la Constanţa, a fost achitat

30 Mar 2018 4987

Dosarul Campusului Social Henri Coandă a fost amânat pentru data de 27 martie

06 Mar 2018 1626

Senator trimis în judecată pentru că ar fi condus băut

08 Nov 2016 1806

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul DIPI

11 May 2016 1698

Exclusiv Fostul şef al Direcţiei Metale şi Pietre Preţioase, judecat la Constanţa. Este acuzat de evaziune fiscală

14 Mar 2016 6060

Marius Bulancea, care instrumentează dosarul lui Tiberiu Niţu, şi femeia care i-a trimis în judecată pe foştii şefi ai PSD Constanţa

08 Feb 2016 2566

Senatorul Radu Ștefan Oprea, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare a banilor

08 Jan 2016 1706

Victor Ponta a fost trimis în judecată! Primul ministru al României este acuzat de 19 infracțiuni

17 Sep 2015 2078

Rechizitoriu Toni Greblă, fost judecător la Curtea Constituţională, intervenţii la Primăria Constanţa? (document)

10 Sep 2015 3869

DNA Iulian Bădescu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi luare de mită

26 May 2015 1825

Un senator şi 11 operatori duty-free Suspecţii din dosarul „contrabanda de la Vama Veche”, trimişi în judecată

02 Apr 2015 2088