Unde ne putem întâlni azi cu poliţiştii de la Rutieră

În cursul zilei de astăzi, poliţiştii rutieri vor acţiona pe bulevardele Tomis, Mamaia şi Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa şi pe drumurile naţionale din judeţ, respectiv DN3 în localitatea Murfatlar, DN2A în localitatea Ovidiu şi DN39 în localitatea Tuzla pentru prevenirea şi combaterea încălcărilor de lege la regimul circulaţiei de către pietoni şi pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere în rândul conducătorilor auto.

Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto

Acordaţi prioritate pietonilor angajaţi în traversare regulamentară, în zonele marcate şi semnalizate corespunzător;
Opriţi înaintea liniei transversale care precede marcajul pietonal şi nu pe trecerea pentru pietoni;
Reduceţi viteza în locurile semnalate de indicatoare rutiere şi în special la trecerile pentru pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport în comun;
Aveţi răbdare şi nu grăbiţi pietonii care se deplasează mai greu ( copii, vârstnicii, persoanele cu dizabilităţi);
Atunci când, în intersecţii, viraţi la stanga sau la dreapta, acordaţi prioritate pietonilor angajaţi în traversarea străzii pe care urmează să vă încadraţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz incredibil la Constanța! O mașină a Poliției Locale, împotmolită pe plajă. Imaginile, virale pe internet (VIDEO)

04 May 2024 811

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

03 May 2024 491

Scandal în București Bărbat, împușcat de polițiști, după ce și-a amenințat sora cu cuțitul!

03 May 2024 378

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 360

Violență nestăvilită Scandalagiii din Vama Veche, căutați de polițiștii constănțeni

03 May 2024 376

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 426

Știri Constanța Scene șocante în Vama Veche - Tineri, căutați de poliție, după ce ar fi lovit mai multe persoane (VIDEO)

02 May 2024 3073

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 618

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 502

Județul Constanța Patrulele de poliție acționează în Vama Veche și 2 Mai – Anunțul IPJ

01 May 2024 374

IPJ Constanța Minor, arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi lovit cu pumnul un jandarm

01 May 2024 604

Polițiștii, sesizați pentru un conflict între concubini, au întocmit dosar penal pentru altă cauză

01 May 2024 501

Oficial de la IPJ Constanța despre scandalul dintr-o clădire în construcție din zona Brotăcei (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 611

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1143

Surse Daniel Rafte, reținut de poliție 24 de ore, după ce ar fi șicanat în trafic alt șofer

30 Apr 2024 1151