UPDATE 2. A fost depus în Penitenciarul Poarta Albă Miron Mitrea l-a adus în PSD, în anul 2003, pe Radu Mazăre

Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 ani de închisoare cu executare.
 
Miron Mitrea a fost judecat pentru luare de mită, referitor la renovarea casei mamei sale, din localitatea Voluntari.
 
În schimb, a fost majorată suma confiscată de la Mitrea, respectiv de la 169 mii lei în primă instanță, la 327 mii de lei.
 
De asemenea, instanța a menținut condamnările date celorlalți inculpați: Irina Jianu-5 luni închisoare cu executare, Nicolae Popescu-5 luni închisoare cu executare.

Update ora 16.22

Miron Mitrea s-a predat la sediul IPJ Constanţa. 

Update 2 ora 16.45

Miron Mitrea se afla la Constanţa, astăzi, când Curtea Supremă a dat verdictul. Soţia sa, Manuela Mitrea este deputat ales pe listele Colegiului 8 electoral Constanţa şi se pare că se afla în teritoriu. Cei doi au domiciliul oficial, în acte, într-un imobil situat pe bulevardul Mamaia din Constanţa

Miron Mitrea este personajul din PSD rămas în memoria publică pentru că l-a convins, în anul 2003, pe Radu Mazăre să se înscrie în partid.

Relaţia de prietenie dintre cei doi era de notorietate. După negocieri maraton, în toamna lui 2003 Miron Mitrea l-a convins pe Radu Mazăre să renunţe la statutul de primar independent şi să se înscrie în PSD.

Update 3 ora 18.23

Miron Mitrea a fost dus, conform procedurii, la Penitenciarul Poarta Albă, unde îşi va ispăşi pedeapsa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.