UPDATE 5. Alertă de incendiu! Copiii Grădiniței Steluțele Mării din Constanța, în afara oricărui pericol

 
Astăzi în jurul orei 9.00, a fost înregistrat un apel la numărul unic de urgență 112, prin care se anunța că este un incendiu la Şcoala nr. 8 din Constanţa.
 
Se pare că elevii au fost evacuaţi din sălile de clasă.
 
Problema ar fi apărut la o anexă din cadrul școlii situate pe strada I.L. Caragiale, din cauza unei defecțiuni la instalaţia electrică.
 
În anexă învaţă elevii de la clasele pregătitoare.
 
O echipă de la ENEL Dobrogea se află în interiorul clădirii. Pompierii nu se află la faţa locului, potrivit adevărul.ro.
 
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța, se pare că nu a fost vorba despre un incendiu, ci de o defecțiune la un panou electric, cel mai probabil un scurt circuit, la o anexă a școlii de pe strada Corbului, astfel nefiind nevoie de intervenția pompierilor. 

UPDATE 5, ora 11.42 – Oficial despre incendiul de la Grădinița Steluțele Mării
 
„În data de 18 noiembrie 2015, în jurul orei 7.35, pe strada Corbului 2 A, la parterul clădirii unde funcționează clasele pregătitoare ale Școlii Gimnaziale Nr. 8 Constanța, femeia de serviciu a constatat că de la tabloul electric iese fum. A fost chemat omul de întreținere de la Grădinița cu Program Prelungit Steluțele mării, grădiniță care nu este arondată Școlii Gimnaziale Nr. 8 Constanța, dar care funcționează în aceeași clădire, având personalitate juridică și conducere proprie. Omul de întreținere al grădiniței a oprit curentul. Menționăm că principalul consumator din clădire este grădinița, care are plite electrice, aer condiționat, calculatoare, imprimante. Doamna director a grădiniței, Adam Georgeta, a sesizat ENEL-ul. Reprezentanții ENEL au remediat defecțiunea la tabloul electric.

La ora producerii evenimentului în școală se aflau câțiva elevi de clasă pregătitoare, care au ieșit în curtea școlii împreună cu învățătoarele. Pentru siguranța elevilor, s-a hotărât ca aceștia, însoțiți de doamnele învățătoare, să fie aduși la Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța de pe Bd. I.C.Brătianu nr. 68, preșcolarii de la Grădinița Steluțele mării rămânând în clădire.

Menționăm că nu s-a produs niciun incendiu în școală, fiind vorba despre o defecțiune tehnică la tabloul electric, care s-a remediat de către reprezentanții firmei autorizate ENEL și că elevii nu au fost puși niciun moment în pericol. Direcțiunea Școlii Gimnaziale Nr. 8 Constanța a anunțat Inspectoratul Școlar Județean despre incident”, potrivit unui comunicat remis ZIUA de Constanţa.

UPDATE 4, ora 10.30: 

 

Directorul grădiniței, Georgeta Adam, a precizat că panoul electric se afla în clărirea de lângă unitatea de învățământ, la Școala numărul 8. Tot ea a mai specificat faptul că nu a fost nevoie ca cei mici să fie evacuați, întrucât nu a fost nimic grav.   

UPDATE 3, ora 10.15: 
 

Potrivit ultimelor informații în dimineața acestei zile, la Grădinița Steluțele Mării, de pe strada Corbului, au ars siguranțele de la panoul electric. 

Directorul unității preșcolare, Georgeta Adam, a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanța, că toți copiii sunt în afara oricărui pericol, iar problemele de la panoul electric au fost remediate. 

Tot aceasta a mai precizat faptul că grădinița nu are nevoie de autorizație de la ISU, deoarece clădirea face parte din construcţiile puse în funcţiune anterior intrării în vigoare a legislaţiei specifice domeniului avizării/autorizării privind securitatea la incendiu (14.10.1998) şi asupra cărora nu au fost efectuate modificări.


UPDATE 2, ora 10.06: 
 

Se pare că problema a apărut de la un cablu, din panoul electric.
 
„Femeia de serviciu s-a speriat că ieșea fum și a sunat la 112 în loc să sune la Enel”, potrivit paznicului școlii pentru cotidianul ZIUA de Constanța.
 
Tot el a mai precizat că Școala numărul 8 are aviz ISU. 

Același paznic nu a permis reprezentanților presei să pătrundă în unitatea de învățământ pentru a lua un punct de vedere oficial de la directorul instituției. 


UPDATE 1, ora 9.50: 


Și ISJ Constanța a precizat că au fost probleme la panoul electric la grădinița arondată Școlii numărul 8. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 118

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 164

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 553

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 303

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 222

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 374

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 263

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 303

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 537

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 289

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 585

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 236

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1377

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 498

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 263