Urmărire ca în filme Un copil a furat o mașină. Este incredibil ce au descoperit polițiștii

Un copil în vârstă de 15 ani a fost urmărit ca în filme de Poliția municipiului Fălticeni, după ce s-a îmbătat și a furat o mașină, scrie observator.tv.

Minorul s-a ales cu dosar penal.

Polițiștii fălticeneni au fost sesizați, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de către un localnic în vârstă de 59 de ani, că persoane necunoscute i-au furat mașina parcată pe strada Ana Ipătescu, în jurul orei 1:15. 

O patrulă din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești a observat autoturismul pe raza comunei Hârtop și a somat conducătorul auto să oprească, însă acesta nu a respectat semnalele polițiștilor. Agenții au pornit rapid în urmărirea lui, alertând imediat și celelalte echipaje de poliție. 

Șoferul a fost interceptat și pe o stradă din oraș, de către o altă patrulă, însă nici de data aceasta nu a oprit la semnalele luminoase și acustice. Polițiștii au reușit în cele din urmă să-l prindă, după ce i-au blocat mașina.

Nu mică le-a fost mirarea când au descoperit că la volanul autoturismului furat se afla un copil de 15 ani, beat, fără permis auto. 

Potrivit ziaruldepenet.ro, întrucât emana halenă alcoolică, minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii  infracțiunilor de „furt în scop de folosință”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 492

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1010

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 450

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 592

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 624

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 606

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 589

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 785

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 473

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 455

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 582

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 703

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 397

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 601

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 465