“Vânzătorul” cere publicaţiilor 48.000 de euro în schimbul datelor confidenţiale Fişa medicală a lui Schumacher, furată!

Spitalul din Grenoble, unde a fost internat Michael Schumacher timp de şase luni, a depus plângere pentru furt din dosarul medical al fostului pilot de Formula 1, au anunţat surse din cadrul poliţiei, citate de AFP şi preluate de Mediafax.
Plângerea a fost depusă, săptămâna trecută, după transferul campionului german, în vârstă de 45 de ani, la spitalul din Lausanne. Purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, a afirmat, luni, că "achiziţionarea unor astfel de documente/date şi publicarea lor sunt interzise". "Datele din dosarul medical sunt confidenţiale şi nu pot fi furnizate publicului. De câteva zile, documente/date furate sunt oferite presei contra unei sume de bani, iar furnizorul pretinde că este vorba de dosarul medical al lui Michael Schumacher. Nu putem şti dacă aceste documente sunt autentice. Dar faptul este că documentele sunt furate. Furtul a fost denunţat. Autorităţile au fost sesizate", a declarat Sabine Kehm, care a precizat că de fiecare dată când presa va publica aceste documente va fi depusă o plângere penală. Cotidianul german Bild-Zeitung susţine că "vânzătorul" acestor documente solicită 48.000 de euro publicaţiilor care vor să le achiziţioneze. Fostul pilot german de Formula 1 Michael Schumacher a ieşit din comă după accidentul suferit la schi şi a părăsit spitalul din Grenoble, a anunţat, la începutul săptămânii trecute, purtătorul de cuvânt al familiei, Sabine Kehm. Ea nu a furnizat niciun detaliu cu privire la starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1. La scurt timp, conducerea spitalului din Lausanne a comunicat că Schumacher a fost transportat, luni dimineaţă, în unitatea medicală aflată la aproxiamtiv 40 de kilometri de locuinţa fostului pilot, de la Gland.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Michael Schumacher, în stare critică

01 Nov 2016 3034

Michael Schumacher se simte tot mai bine. Anunţul a fost făcut de fostul manager al Ferrari

18 Aug 2016 4118

Vești nu tocmai bune despre Michael Schumacher

04 Feb 2016 3336

Aniversare tristă pentru familia Schumacher

03 Jan 2016 2030

Mick Schumacher, pe urmele tatălui

16 Aug 2015 2089

Soţia lui Michael Scumacher a vândut avionul de 25 de milioane de euro al familiei

10 May 2015 1915

Debut cu dreptul în automobilism pentru Schumacher jr

26 Apr 2015 1801

Fratele vitreg al lui Michael Schumacher se afla pe lista pasagerilor avionului prăbuşit în Alpi

02 Apr 2015 1982

O armată de specialişti îl îngrijesc pe Michael Schumacher la reşedinţa din Gland

14 Sep 2014 1898

Michael Schumacher se întoarce acasă!

09 Sep 2014 2253

Cadou impresionant primit de Michael Schumacher de la un copil

03 Sep 2014 1963

Schumacher s-ar putea recupera acasă

02 Jul 2014 2262

Anunț dramatic referitor la starea lui Michael Schumacher

20 Jun 2014 2046

BILD Schumacher comunică prin intermediul ochilor cu familia

17 Jun 2014 2017

UPDATE Michael Schumacher a ieşit din comă!

16 Jun 2014 2186