Victor Ponta schimbă legea pentru a-i oferi lui Radu Mazăre portul Constanţa

În ciuda opoziţiei liberalilor care conduc Ministerul Transporturilor, premierul Victor Ponta se grăbeşte să-i ofere portul Constanţa primarului Radu Mazăre.

Prezent ieri la Constanţa "pentru a rezolva mai multe probleme", premierul a fost însoţit în permanenţă de primar împreună cu echipa sa de parlamentari PSD. L-au convins să dea o fugă la Administraţia Portului Constanţa unde, la o cafea în spatele uşilor închise, au stabilit "o implicare mai mare a autorităţilor locale" în dezvoltarea portului.

"Jumate guvern, jumate autoritatea locală. E vorba de acel pachet de acţiuni care să permită implicarea activă atât a capitalului privat, cât şi a statului, sub forma autoritate locală, guvern, în luarea deciziilor şi care să impună regulile care sunt aplicabile listării la bursă, reguli de transparenţă decizională", a explicat, la final, Victor Ponta. Premierul a anunţat că săptămâna viitoare, "o să discutăm chiar cu doamna ministru Mănescu (Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor - n.r.), cu reprezentanţii portului, noua strategie de dezvoltare. Pentru că povestea iniţială, că să se vindă doar 5% din acţiuni, era neserioasă. Bineînţeles că asta înseamnă schimbarea legii, modificarea strategiei".

Continuarea pe evz.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Costica

28 Sep, 2013 04:40

Nu așa se iau decizii de importantă maxima.Nu exista nici un studiu serios care sa motivele o astfel de decizie luată la o cafea.In Franța,Italia,Spania,ect porturile sunt subordonate ministerelor,primăriile nu au acțiuni.

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 423

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1604

Water Power Energy SA anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu

26 Apr 2024 262

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 482

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 516

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 647

Firme Constanța Decirom SA. Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor

22 Apr 2024 395

Anunt public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

22 Apr 2024 327

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 613

Insolvențe Constanța SOCEP SA cere intrarea în insolvență a societății Nesramy SRL

19 Apr 2024 517

Pronunțare amânată în procesul dintre Silo Port SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 441

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 484

Firme Constanța UMEX SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

17 Apr 2024 575

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 495

Firme Constanța Ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SOCEP SA, completată și revizuită

15 Apr 2024 528