Viorica Dăncilă a participat la sesiunea inaugurală a conferinței AIPAC de la Washington

 

Aflată în vizită de lucru la Washington, prim-ministrul Viorica Dăncilă a participat, duminica, 24 martie, la sesiunea inaugurală a Conferinței Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), la invitația organizatorilor. Este pentru prima data când un premier roman sustine o alocutiune inaugurala in cadrul acestui important forum politic international.

Primul ministru  a evidențiat statutul României de Partener Strategic al Statelor Unite ale Americii și de prieten apropiat al Statului Israel și al poporului evreu. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat că România este unul dintre cei mai fermi și constanți aliați ai Statelor Unite si a subliniat că fundamentul relației bilaterale româno-americane rămâne împărtășirea valorilor și principiilor democratice. Relația româno-americană se află pe un parcurs ascendent în cadrul Parteneriatului Strategic, pe toate dimensiunile acestuia – politică, economică și strategică.

Șeful Executivului a menționat ca Romania continua relația specială, strategica si economică cu Israelul, care va fi consolidata si printr o ședinta comuna a celor doua Guverne, ce va fi organizata cât mai curând. De asemenea, premierul Dăncila a arătat ca este ferm hotărâtă sa contribuie la o relație tot mai strânsă a Israelului cu Uniunea Europeana.

Anul trecut s-au împlinit 70 de ani de relații neîntrerupte cu Statul Israel, România fiind singurul stat din regiunea sa care, în 1967, a luat decizia istorică de a continua relațiile cu statul evreu. Premierul român a subliniat că, pentru țara noastră, legătura cu Israelul este, înainte de toate, organică, prin comunitatea originarilor din România, semnificativă sub aspect numeric, dar și al contribuției sale la înființarea și dezvoltarea Statului Israel.

În acest context, primul eveniment organizat de Președinția română a Consiliului Uniunii Europene a fost dedicat luptei de combatere a antisemitismului, desfășurându-se  sub egida Parlamentului European. De asemenea,  la finalul mandatului presedintiei rotative, va fi organizat un eveniment similar, la Bucuresti care va marca faptul ca ne unesc valorile comune și ne dorim să asigurăm o mai bună protecție a comunităților evreiești la nivel european si mondial.

De asemenea, a sustinut angajamentul Romaniei pentru sprijinirea procesului de pace si identificarea unei solutii pasnice.

AIPAC este una dintre cele mai puternice organizații din SUA,  al cărei rol declarat este de a „întări, proteja și promova relația SUA-Israel într-o manieră care întărește securitatea Statelor Unite și a Israelului”. La conferintele organizate in anii precedenți au mai participat președinții SUA Donald Trump si Barack Obama, vicepreședintele SUA Mike Pence, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu. La reuniunea din acest an participa vicepreședintele  SUA Mike Pence și premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2747

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2960

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3280

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2848

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 2053

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1548

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3362

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3343

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2073

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2376

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15766

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3480

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2583

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2487

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5085