Scorul a fost 5-5 Vot-surpriză la Comisia juridică pentru arestarea lui Vâlcov

Senatorii jurişti s-au întrunit, astăzi, pentru a da aviz cererii DNA privind reţinerea şi arestarea fostului ministru al Finanţelor, senatorul PSD, Darius Vâlcov.

La vot, scorul a fost însă egal. Solicitarea a primit 5 voturi "pentru" şi 5 voturi"contra", înregistrându-se şi o abţinere. Decizia finală va aparţine, mâine, plenului Senatului, informează România TV.

Preşedintele Comisiei, Cătălin Boboc, a precizat că, în urma înregistrării votului de egalitate, raportul comisiei este negativ, plenul urmând a decide în acest caz.

„Nu putem transmite plenului un raport favorabil asupra acestei solicitări. E votul exprimat de colegii mei, probabil fiecare va dori sau nu să îl explice. Din păcate, nu reuşim să avem o practică unitară pe acest subiect şi poate tratăm lucrurile prea subiectiv", a explicat Cătălin Boboc.

El a mai spus că plenul Senatului este cel care va decide, la final, avizul comisiei juridice fiind unul de recomandare.

În Comisia juridică, puterea are cinci reprezentanţi, PNL tot cinci, iar UDMR unul. Cei de la PNL au precizat că ei au votat pentru încuviințarea arestării preventive, în timp ce PSD a refuzat să-și dezvăluie modul în care au votat senatorii.


Sursa: România TV


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.