Ziare din lumea întreagă reproduc coperta noului număr din Charlie Hebdo

 
Numeroase ziare din lumea întreagă au reprodus, azi, în semn de solidaritate, coperta noului număr din Charlie Hebdo, care îl prezintă din nou pe profetul Mahomed, de această dată plângând şi ţinând în mâini o pancartă pe care scrie "Je suis Charlie".
 
Pe coperta acestui "număr al supravieţuitorilor", realizat de jurnaliştii care au supravieţuit atentatului comis în redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo, care va apărea miercuri, va fi tradus în 16 limbi şi va fi difuzat în 3 milioane de exemplare, profetul Mahomed este desenat în haine albe, cu lacrimi în ochi, ţinând o pancartă pe care scrie "Je suis Charlie" - referindu-se la ralierea tuturor manifestanţilor care au protestat faţă de masacrul comis pe 7 ianuarie la Paris -, sub titlul liniştitor "Tout est pardonné" ("Totul se iartă").
 
În Marea Britanie, The Independent este singurul dintre marile ziare din regat care a publicat această copertă în versiunea sa tipărită.
 
The Guardian a reprodus-o pe site-ul său. "Editorialistul supravieţuitor din redacţia revistei satirice franceze afirmă că această copertă reprezintă un apel pentru iertarea teroriştilor care i-au asasinat pe colegii lui, săptămâna trecută", afirmă cotidianul britanic.
 
The Telegraph a redus la rândul său o parte a desenului, pentru a elimina reprezentarea profetul Mohamed, deoarece reprezentările religioase sunt interzise de religia islamică.
 
În Danemarca, noua copertă din Charlie Hebdo a fost publicată pe mai multe site-uri ale unor ziare importante, precum Berlingske, Politiken, Information şi Ekstra-Bladet, cu excepţia notabilă a Jyllands-Posten. Acest cotidian a refuzat să publice desenele din Charlie Hebdo, după ameninţările pe care le-a primit în urma publicării unor caricaturi cu profetul Mahomed în 2005.
 
În Franţa, cotidianul Le Monde şi caricaturistul său Plantu au adus un omagiu săptămânalului de satiră, publicând pe prima sa pagină un desen care prezintă un cardinal, un imam şi un rabin care râd împreună în timp ce lecturează noul număr din Charlie Hebdo ce îl are pe copertă pe profetul Mahomed.
 
În restul Europei, de la ţările nordice şi până în Spania, trecând prin Elveţia şi Belgia, cele mai multe ziare şi site-uri au reprodus coperta noului număr din Charlie Hebdo.
 
"Din cauza unei caricaturi cu Mahomed au fost ucişi, cu o caricatură cu Mahomed vor reveni la viaţă", scrie Jornal de Negocios din Portugalia.
 
Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.