Familia Mocanu s-a deconectat de la bugetul local

Fostul primar a trecut de la Primarie la Parchet

Pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, la numai doua luni de la pierderea mandatului, Constantin Mocanu, fostul primar pesedist al municipiului Tulcea, este anchetat de magistrati * Acesta este acuzat ca a fraudat bugetul Primariei prin inchirierea, cu o suma modica si fara licitatie, a unui fost restaurant apartinand domeniului public * Decizia fostului primar calca in picioare atat legile, cat si hotararile Consiliului Local * Sediul respectiv se afla chiar in buricul orasului, iar pentru suprafata de peste 120 de metri patrati, Georgeta Mocanu, sotia fostului primar, plateste ceva mai mult de 550.000 de lei pe luna * Astfel s-a creat un prejudiciu de aproape 90 de milioane de lei, conform unor calcule prevazute de actele normative in vigoare * Mocanu mai este anchetat si pentru ca a acordat ilegal avansuri din subventie catre doua directii ale Primariei * In cauza, dar si in altele, sunt cercetate, pe langa primar, si alte persoane din institutie * Ancheta a fost demarata de Parchetul de pe langa Judecatoria Tulcea, la sesizarea Curtii de Conturi * Neregulile se regasesc intr-un raport al Curtii de Conturi finalizat la 30 iunie anul acesta * Frauda totala nu a putut fi calculata deocamdata * Unii dintre cei care il cerceteaza pe Mocanu spun ca acesta ar fi doar primul pas, pentru ca pe numele sau vor mai fi deschise si alte dosare * Surprinzator este faptul ca, desi se cunosteau aceste lucruri din timpul mandatului, nici una dintre autoritatile abilitate ale statului nu a miscat un deget pana la schimbarea lui Mocanu

Alesul are intotdeauna protectie. Aceasta este o lege nescrisa care functioneaza tacit in Romania. Ingineriile lui Mocanu cu banii de la buget erau cunoscute din timpul mandatului sau. Pana astazi nimeni nu a indraznit sa-l deranjeze pe fostul primar. Electoratul a reusit sa puna punct jafului gestionat de Mocanu prin votul de la inceputul verii. Acum au ajuns sa se sesizeze si alte organisme ale statului. In prezent, Mocanu este cercetat pentru o frauda a carei valoare nu a fost calculata insa. Acesta se pare ca este doar inceputul, urmand sa se deschida si alte dosare, care sa ridice cuantumul fraudei depistate zilele acestea.Constantin Mocanu este unul dintre cele mai cunoscute, dar si controversate personaje ale municipiului. El a ajuns primar PSD de Tulcea in urma unor promisiuni cu care si-a pacalit electoratul in anul 2000. De profesie inginer constructii de nave, fostul director comercial al santierului de profil din localitate a demarat, inca de la instalarea pe fotoliul de primar, o serie de inginerii care mai de care mai ingenioase, care i-au reusit. Toate in favoarea sa sau a acolitilor sai. Numai ca ele nu au reusit sa treaca neobservate, ceea ce a condus si la trecerea sa pe o linie moarta, atat de la Primarie, cat si de la PSD. Si intr-un caz, si in celalalt meritul apartine numai electoratului, care a priceput cam care este treaba cu Mocanu si de ce nu mai trebuie sa fie el la Primarie. Spunem aceasta pentru ca toate institutiile statului nu s-au deranjat catusi de putin la semnalele presei si nu au intreprins nici un fel de actiune din proprie initiativa, iar acolo unde au incercat ceva, ori au facut-o cu slugarnicie, ori foarte timid, mai mult sa arate ca au facut totusi ceva. Oricum, rezultatele au fost aproape de zero. Cand spunem aceasta, facem referire in special la Politie, la Curtea de Conturi, la Garda Financiara, dar si la alte institutii care trebuiau sa faca lumina, mult mai demult, in cazul Mocanu. Poate s-ar mai fi salvat ceva.

Operativitate, nu gluma, la Primarie

Unul dintre cazurile cunoscute de toata lumea din Tulcea a fost legat de atribuirea unui spatiu din Primarie, de catre primar, sotiei sale. In continuare, va vom spune cam cum se lucra in institutia statului, acaparata in totalitate de Constantin Mocanu. Anul trecut, pe 18 martie, Georgeta Mocanu, sotia cetateanului Constantin Mocanu, a adresat sotului sau, care din intamplare era primarul Constantin Mocanu, o cerere, inregistrata cu numarul 8525, prin care solicita preluarea prin inchiriere a fostului restaurant "Calypso", situat pe strada Babadag, chiar in buricul municipiului. Pana aici, nimic in neregula, pentru ca si nevasta primarului este cetatean al Tulcei. Pentru ca orice solicitare a locuitorilor trebuie rezolvata in termenele stabilite de lege, asa s-a intamplat si cu cea a sotiei lui Mocanu. Patru zile mai tarziu, pe 21 martie, erau luate toate avizele din Primarie, fiind parafat si contractul de inchiriere cu numarul 8525, semnat, pe de o parte, de catre primarul-sot Constantin Mocanu, si de cealalta parte, de catre Georgeta Mocanu, sotia primarului. Pentru prima doamna a municipiului, acolitii primarului au muncit, zi si noapte, peste program. Cu o eficienta iesita din practica Primariei, doar in patru zile functionarii au rezolvat ceea ce pentru altii nu se rezolva in luni de zile.

"Doar o nevasta am"

Magistratii de la Curtea de Conturi au declansat un control la Primarie, finalizat la 30 iunie anul acesta. In timpul verificarii au depistat si contractul in cauza, constatand ca spatiul a fost acordat fara licitatie si cu o chirie modica, de numai 4600 de lei pe metrul patrat, in loc de 83.050 lei pe metrul patrat lunar, cum prevede legislatia in vigoare. Restaurantul a fost transformat in cabinet de medicina generala, pediatrie si dermato-venerice. Acesta are o suprafata de 123 metri patrati, iar chiria lunara se ridica la 565.800 de lei, in loc de 9.640.000 de lei lunar, cat ar fi fost normal si, desigur, legal. Curtea de Conturi a sesizat despre acest caz institutiile abilitate sa cerceteze activitatea primarului Mocanu. Pe langa acestea, au mai fost sesizate si alte situatii in care prin dispozitia primarului au fost savarsite o serie de abuzuri, cu pierderi pentru bugetul public. Printre cei gasiti responsabili de aceste abuzuri Curtea de Conturi a gasit si vinovatii: Constantin Mocanu, care a aprobat inchirierea spatiului fara respectarea prevederilor legale si aplicarea acestui tarif inferior celui prevazut prin hotarare a Consiliului Local; Dumitra Maranda, director DIAP, care a semnat contractul in care a fost aplicat acest tarif; Paraschiva Nicolin, care a semnat pentru "intocmit" contractul, si Lavinia Paraschiv, jurist in cadrul DIAP, care a semnat pentru legalitate acest contract. Nici unul dintre raspunsurile date in scris in fata inspectorilor de la Curtea de Conturi nu a fost multumitor pentru acestia, asa ca toti, in solidar, sunt acum buni de plata. Pe parcursul controlului, inspectorii financiari au incercat sa recupereze fondurile bugetare de la primarul de atunci, precum si de la functionarii Primariei care au semnat documente pentru fraudarea banilor publici, insa cei implicati au refuzat sa-si recunoasca vinovatia si sa accepte recuperarea sumelor amintite.

Urmeaza dosarele "Republica" si "Festivalul Dunarii"

Surse din magistratura locala spun ca pe numele lui Constantin Mocanu urmeaza sa se deschida si alte dosare pentru alte mismasuri pe care acesta le-a facut in timpul mandatului sau i-a influentat pe acolitii sai sa le comita pentru a fi in favoarea sa. Astfel, se pare ca Mocanu va trebui sa raspunda in fata anchetatorilor despre modul in care s-au cheltuit sume impresionante de lei pentru modernizarea navei "Republica", o nava veche luata de la Statul Major al Fortelor Navale si data pentru reparatii santierului din localitate, unde fostul primar a lucrat ca director comercial. La data inceperii lucrarilor de modernizare, contractul era semnat numai de Mocanu, fara sa treaca prin Consiliul Local, asa cum prevede legea, pentru aprobarea cheltuirii unei sume atat de mari din banii publici. In aceeasi situatie se afla si fosta platforma "Gilort", procurata tot de la Marina Militara pentru a fi transformata in scena pentru diverse spectacole, si in special pentru "Zilele Municipiului Tulcea". O alta cauza in care ar putea fi cercetat Mocanu este cea in care pentru "Festivalul Dunarii" s-ar fi cheltuit 20 de miliarde de lei in doar doua zile, unde, pe langa niste cantareti prafuiti, au mai cantat si cateva dintre vedetele orasului. Se pare ca pe rolul instantelor vor mai intra si alte cauze, printre acestea fiind si cea in care fostul primar pesedist Constantin Mocanu i-ar fi cumparat un apartament din banii publici, supraevaluat cu aproape jumatate din valoarea de piata a zonei, unuia dintre acolitii sai, director la una dintre directiile Primariei. Acelasi director ar mai fi primit in folosinta si un autoturism Dacia Solenza pe care, la sfarsitul lunii aprilie, l-a facut praf in timp ce mergea intr-o calatorie particulara catre Galati. Pe timpul calatoriei, din neatentia soferului, autoturismul a derapat, ajungand intr-un canal de irigatii plin cu apa, reparatia fiind evaluata la circa o suta de milioane de lei, bani care ar fi fost achitati de Primarie. Despre matrapazlacurile lui Mocanu vom reveni intr-unul din numerele noastre viitoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANOFM organizează bursa locurilor de muncă. Evenimentul va avea loc și la Constanța

10 May 2024 131

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 308

Nouă candidați se luptă pentru funcția de primar al Capitalei! Care este situația la primăriile de sector

10 May 2024 330

Porniți la drum? Vedeți cum se circulă pe drumurile din țară! Situația pe A2 București-Constanța

10 May 2024 281

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Gabrielei Babalîc, secretar general al comunei Vulturu (DOCUMENT)

09 May 2024 416

Firme Constanța BRomania și Micutzu dizolvă firma pe care o dețin la Constanța

09 May 2024 574

Cumpărări directe Constanța Prodesign Architecture SRL se ocupă de proiectarea lucrărilor de reabilitare de la Centrul de Zi pentru persoane adulte cu dizabilități Techirghiol (DOCUMENT)

09 May 2024 427

Colonel Leontin Rădulescu a preluat comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța (FOTO)

09 May 2024 546

Actorul Florin PIersic se află în stare gravă

09 May 2024 482

Firme Constanța Ralso Services SRL din Vama Veche are un nou administrator

09 May 2024 315

Județul Constanța Explozie de butelie în localitatea General Scărișoreanu! Intervin pompierii

09 May 2024 567

ISJ Constanța, la judecată cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

09 May 2024 373

Infotrafic Cum se circulă astăzi, 9 mai 2024, la orele dimineții

09 May 2024 393

Delegație din Israel, în vizită oficială în județele Constanța și Ialomița (GALERIE FOTO)

08 May 2024 714

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 866