Horoscop. Se conturează drumuri pe distanțe scurte

Berbec 

Esti hotărât să te ocupi de aspectele profesionale și de imaginea ta în lume. Ai chef, forță, curaj, însă îți mai trebuie si ceva temperanță. Se pare ca in ultimul timp ți-ai cam neglijat îndatoririle sociale in favoarea celor familiale, iar autoritățile de la serviciu au observat asta. O discutie cu șeful te-ar putea pune pe gânduri, însă acesta are dreptate. Găsește echilibrul în toate domeniile!

Taur 

Alcătuiește planuri de călătorii îndepărtate sau caută să afli vesti de la cunoștințele aflate în străinătate. De asemenea, sunt momente favorabile pentru a studia, a învăța, a susține interviuri și probe necesare într-un domeniu profesional. In a doua parte a zilei invită un prieten la o discuție filozofică, lecturează cărți deosebite sau vizionează o piesă de teatru.

Gemeni 

Interesanta zi la capitolul financiar. Este vorba despre banii si bunurile provenite de la alții. Cu toate ca astrele te susțin mult mai bine la banii câștigați din munca proprie, tu îți îndrepți privirea la ai altora. Recomandate sunt astăzi achitarea taxelor, facturilor si verificarea, în funcție de caz, relațiilor cu instituțiile bancare. Ai șanse și ajutor doar în legătură cu lucrurile cinstite.

Rac 

Ești nevoit să te implici și să dai explicatii in relatiile parteneriale. Instablitatea existentă în acest sector de viață îți poate crea neplăceri, dar nu este ceea ce pare. Ceilalti sunt in regulă, hiba este la tine. Ar trebui să te gândești la o reformulare a personalității tale si a modului de relaționare cu ceilalti. Temperează-ți combativitatea, deoarece poți strica anumite colaborări bune.

Leu 

Sunt momente bune pentru a te ocupa de treburile de la serviciu, mai ales de cele restante. Chiar daca sănătate este vulnerabilă, dozează-ți eforturile si orienteaza-te catre activitatile usoare. Colegii de munca nu au acelasi spor ca tine, astfel ca s-ar putea sa fii nevoit sa lucrezi singur. Pragmatismul si harnicia de care dai dovada astazi vor fi apreciate de sefi.


Fecioara 

Veselia si cheful de aventuri de care dai dovadă te vor face remarcat in anturaj, inca din primele ore ale zilei. Vrei să te și îndrăgostești, însă nu prea ești hotărât. Sunt senzatii pasagere, astfel ca nu se poate pune baza pe ele. Atentie ca prietenii nu privesc cu ochi buni efervescența ta. Indicat este să te bucuri de tot ce este in jurul tau si să-i lași pe ceilalți cu toanele lor.

Balanta 

O zi potrivită de a te ocupa de familie și de treburile gospodărești. O curățenie generala, o reamenajare de decor sau planuri pentru o locuință noua ar fi binevenite. Pe de alta parte, sunt posibile intalniri si dialoguri cu membrii familiei in legatura cu patrimoniul sau, functie de caz, situația unor rude. Nostalgia copilariei te însoțește întreaga zi, conferindu-ți un farmec aparte.

Scorpion 

Se conturează drumuri pe distanțe scurte. Scopurile pot fi diverse, însă se pare ca predomină cele în interes personal. Poti afla informatii legate de o rudă sau un prieten apropiat ce au probleme. Ai fi tentat să dai o mână de ajutor, dar recomandabil este să analizezi cu prudență și discernământ totul. Concentrează-te doar pe treburile tale ce nu suportă amânare.

Sagetator 

O zi excelentă de a te ocupa de cheltuielile zilnice. Se pare ca este nevoie să-ți reorganizezi bugetul, intrucat banii câștigați din munca proprie nu prea sunt de ajuns. Pe de altă parte, recomandabil este să te gândești la o discutie cu șeful în legătură cu activitatile desfasurate de tine la serviciu si plata acestora. Spre seară, desprinde-te de cotidian și visează cu ochii deschiși.

Capricorn 

Principalele evenimente de astăzi sunt legate de relațiile cu ceilalți și acțiunile comune ce aceștia. Este o zi bună pentru a pune la punct chestiunile care te nemulțumesc vizavi de partenerul de viață sau de afaceri. Ai forță și strălucire, putându-te descurca fără probleme. Totuși, ascultă-i și pe ceilalti pentru ca sunt anumite detalii importante pe care nu le poți observa singur.

Varsator 

Ar trebui sa te ocupi doar de sufletul tau. Sunt multe aspecte ale vietii tale care trebuie deslușite, insa acest lucru îl poți face numai retrăgându-te din forfota cotidiana. Indicat este sa te ocupi doar de activitatile usoare. Sănătatea este destul de încercată, revenind în atenție afecțiuni vechi. Prietenii apropiati roiesc în jurul tău, insa tu nu ai chef de ei. Fii cât mai discret! 

Pesti 

Ești înconjurat de prieteni si protectori. Vrei, nu vrei, sfaturile, informațiile si indemnurile legate de partenerii de amor sau de copii sunt frecvente. Nu prea iti place ce auzi, insa există aspecte pe care le neglijezi in aceste tipuri de relații. Indicat este să fii prudent, întrucât se ascund multe neplăceri în spatele relațiilor cu ceilalți. Spre seară este posibil să primești vizita cuiva drag.

Citește și: Horoscop pentru luna Iulie, anul 2023! Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru duminică, 28 aprilie 2024. Află ce îţi rezervă astrele pentru astăzi!

28 Apr 2024 432

Horoscop pentru sâmbătă, 27 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

27 Apr 2024 504

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

26 Apr 2024 686

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

25 Apr 2024 620

Horoscop pentru miercuri, 24 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat astăzi zodiilor

24 Apr 2024 579

Horoscop pentru marți, 23 aprilie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru una dintre zodii

23 Apr 2024 611

Horoscop pentru luni, 22 aprilie 2024. La serviciu pot apărea neplăceri în relațiile colegiale pentru una din zodii

22 Apr 2024 650

Horoscop pentru săptămâna 22 - 28 aprilie 2024. Surprizele pot fi de proporții pentru unii dintre nativi

22 Apr 2024 748

Horoscop pentru duminică, 21 aprilie 2024. Este rost de distracții și peripeții zilele acestea pentru una dintre zodii

21 Apr 2024 638

Horoscop pentru sâmbătă, 20 aprilie 2024. Se anunță distracții și peripeții zilele acestea pentru una dintre zodii

20 Apr 2024 661

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

19 Apr 2024 630

Horoscop pentru joi, 18 aprilie 2024. Schimbări importante la locul de muncă pentru una din zodii

18 Apr 2024 798

Horoscop pentru miercuri, 17 aprilie 2024. Apar cheltuieli de tot soiul pentru una dintre zodii

17 Apr 2024 673

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

16 Apr 2024 696

Horoscop pentru săptămâna 15 - 21 aprilie 2024. Situații interesante cu persoanele apropiate

15 Apr 2024 706