Centrul naturaArctium lappa (Brusturele)

The Book of Herbal Wisdom (Cartea înţelepciunii plantelor).
Matthew Wood
(traducere in lb română, Bianca Tăzlăoanu)

Arctium lappa (Brusturele)

Brusturele este o plantă surprinzătoare pentru obişnuiţii terapiilor naturale. Ne-am aştepta să fie o plantă folosită tradiţional de bunicii şi străbunicii noştri. El este descris în literatura contemporană ca un „purificator” al sângelui, care „curăţă ficatul şi rinichii” prin eliminarea din sistem de materiale toxice reziduuale.
Totuşi, se pare că folosirea Brusturelui drept curăţitor al sângelui pentru drenajul ficatului şi rinichilor datează numai de la sfârşitul secolului al 17-ea şi că a fost introdus de medicii alopaţi!
Planta a fost complet ignorată în America de Nord până la sfârşitul secolului 19 când a fost introdusă (din nou) de doctorii profesionişti. De aici, brusturele s-a strecurat în vindecarea cu plante obişnuită, unde acum este prescris pe larg, deşi pe baza unor indicaţii mai degrabă vagi, drept „purificator al sângelui” şi „curăţitor al ficatului”. Totuşi, pare că vechea tradiţie a insistat îndeosebi asupra asemănării seminţelor de brusture cu calculii urinari şi a pus mai mult accent pe influenţa pe care Brusturele o are asupra rinichilor.

Brusturele este o buruiană obişnuită nativă din Europa şi Asia. Scaieţii plantei se agaţă de hainele oamenilor – sau de blana câinilor – şi, ca rezultat migrează în toate direcţiile. Planta e potrivită unei game largi de climate şi acum este naturalizată pe fiecare continent. Brusturele aparţine acelei familii adaptabile denumite Asteracee. Există două specii care sunt folosite interschimbabil :Arctium lappa şi A.minor.
Dioscorides cunoştea această plantă sub numele Arcteion, însemnând în greacă „Planta Ursului”. Aceasta face aluzie la întrebuinţări şamanice foarte vechi. Când Brusurele a fost adus în Americi, Indienii s-au prins de el ca de un leac pentru Urşi. Scaieţii uscaţi maron arată foarte asemănător cu blana de urs.
Plinius, un autor roman contemporan cu Dioscorides, a numit această plantă Lappa, care derivă dintr-un cuvânt grec însemnând „a ţine strâns”. Acest nume de asemenea se referă la un cuvânt pentru mucus. Galen(150 D.C) l-a cunoscut sub numele de Phasganion, pe care Gerard l-a considerat a fi o stâlcire a numelui „Iarba Victoriei”. (Planta s-a răspândit peste tot şi sigur este victorioasă în această privinţă.) Vechiul nume englezesc este „Herrif” sau „Aireve” , din cuvântul anglo-saxon hoeg (hedge -gard viu) reafe (robber-hoţ) sau reafian (a apuca).
Interesant este că numele Burdock (Brusture în engleza contemporană), este în fapt de origine recentă, hibridă. El incorporează un cuvânt englezesc vechi pentru o frunză mare, doc, împreună cu cuvântul franţuzesc pentru un scaiete, burre. Autorii din Evul mediu englez şi Renaştere cunoşteau la modul general planta sub numele de „Clot Bur”, care este înrudit cu vechiul nume german, Klettenwurzel. Cuvântul „clot” reflectă o rădăcină de cuvinte englezească cu privire la aderenţă şi cocoloaşe. În cele din urmă, pe la vremea lui Culpeper, numele a fost standardizat ca Burdock.

Această plantă larg răspândită a găsit o nişă în farmacopeea vindecării cu plante a aproape fiecărei culturi pe unde creşte. Ea este folosită în Europa, India, China şi Japonia. La sosirea sa, Amerindienii din nord au adoptat-o în folosinţă.
Întorcându-ne la sursele originale ale tradiţiei noastre, aflăm că Dioscorides a recomandat „decoctul de rădăcină … împreună cu seminţele, împotriva durerii de dinţi, dacă va fi ţinut un timp în gură”. Seminţele posedă acelaşi gust înţepător, găsit şi la Echinacea, care poate fi folosită în acest mod. Dioscorides adaugă că Brusturele este de asemenea folositor pentru „oligurie şi durere în şold”. Câţiva alţi autori romani au vorbit moderat despre întrebuinţările Brusturelui.
Vindecătorii cu plante medievali şi cei din Renaşterii nu au adus completări sau schimbări semnificative. Gerard adaugă puţin surselor clasice, dar vorbeşte elogios de Brusture ca aliment. „Tulpina brusturelui înainte ca scaieţii să apară, decojită, fiind mâncată crudă cu sare şi piper, sau fiartă în supă de carne grasă, este plăcută a fi mâncată.” El avertizează în acelaşi timp că „fiind luată în acel mod creşte spermatogeneza şi libidoul (pofta trupească)”.

Culpeper este cel care, scriind la cincizeci de ani după Gerard, realizează o prezentare mai sigură şi detaliată. Această arată dovada experienţei personale cu planta. Multe din indicaţiile pe care le dă el sunt tradiţionale, dar apar câteva noi şi preferinţa sa hotărâtă pentru a folosi frunzele este personală, fără vreo relaţie cu tradiţia primită.
Culpeper clasifică frunzele ca ”fiind răcoritoare, moderat sicative şi difuzibile.” Ele pot fi aplicate pe locuri afectate tip contractură tendinoasă, pe care o uşurează (acesta nu este o întrebuinţare raportată în altă parte.) Sucul frunzelor băut în vin vechi, „ajută minunat muşcăturile de şerpi” (o veche întrebuinţare) sau luat cu miere, stimulează urinarea şi vindecă durerea din vezică. Frunzele unse cu albuşul unui ou şi aplicate oricărui loc ars cu foc, ameliorează fierbinţeala, uşurează durerea şi vindecă arsura. ”Un decoct de frunze pus pe „orice rană de frecare sau cangrenă opreşte destrucţia ţesuturilor”. Rădăcina poate fi folosită în scop similar. ”Sămânţa este mult recomandată să spargă pietrele de la rinichi şi să le elimine prin urină, fiind adesea folosită cu alte seminţe sau leacuri cu acelaşi scop.” (doctrina semnăturilor – de vreme ce seminţele arată ca mici calculi).
O adăugire complet nouă pe care o aduce Culpeper la indicaţiile Brusturelui şi una care este foarte deosebită, se referă la uter. ”Venus solicită această iarbă pentru ea însăşi,” scrie el, „prin sămânţa sau frunză, puteţi să poziţionaţi uterul oricum vreţi, fie în sus, aplicând-o în creştetul capului, în cazuri de prolaps, fie în jos, în crampe uterine, aplicând-o la tălpile picioarelor; sau, dacă vreţi să stea la locul său aplicaţi-o la buric şi atunci copilul va fi în siguranţă.” Pare aproape sigur că Culpeper a cules aceste idei curioase de la practicieni populari. Ştim că celebrul fitoterapeut nu era împotriva „superstiţiilor absurde” precum face predecesorul său, Gerard. Validitatea acestei întrebuinţări a fost ulterior confirmată în vindecarea cu plante populară şi chiar în medicina profesională. Arctium se regăseşte folosit pentru prolaps uterin de către un astfel de doctor pragmatic precum William Boericke.

După Culpeper, doctorii profesionişti şi spiţerii au început tot mai mult să se distanţeze de buruienile obişnuite şi manualele despre plante care erau obţinute cu uşurinţă de populaţie. Într-un efort de a ridica prestigiul profesiei lor, ei s-au concentrat asupra leacurilor exotice şi otrăvitoare. Această direcţie a evoluat concomitent cu doctrinele din chimie, care priveau la proprietăţile valoroase ale concentraţiilor mici din substanţe adesea otrăvitoare. Vindecarea cu plante a fost surghiunită spre poezie şi săraci. Este prin urmare suprinzător că pe timpul apogeului Iluminismului, la sfârşitul secolului al optsprezecelea, Brusturele a fost adus din nou la lumină, pe indicaţii noi şi îmbunătăţite, chiar de către doctorii profesionişti.
John Crellin şi Jane Philpott trasează această dezvoltare în Herbal Medicine, Past and Present (1990). În 1719, John Quincey, un scriitor londonez de farmacopee, a notat că Brusturele este „mult folosit de oamenii de la ţară”. Frunzele sunt folosite pentru ”arsuri şi reacţii inflamatorii”, seminţele sunt considerate extrem de diuretice şi unii le consideră eficiente în a îndepărta şi elimina toxine, ceea ce este foarte util în durerile artritice.” În acel moment Brusturele era mult folosit ca înanite. Ulterior, un alt material medical londonez scris de George Motherby (1785) a declarat că Brusturele era folositor „în toate cazurile în care sunt folosite rădăcini de Sarsaparilla şi China”. Aceste plante exotice erau folosite ca tonice care afectau întregul organism printr-o acţiune generalizată a tuturor sistemelor corpului (de aici ”curăţitor al sângelui”). Crellin şi Philpott notează că aici, pentru prima dată, începe să apară conceptul Brusturelui drept „curăţitor”. (Brusturele s-a folosit de alte ierburi ca să ajungă la noua sa poziţie.)
La vremea când Thomas Green a scris Universal Herbal în 1820, vechile şi noile indicaţii ale Brusturelui au început să fie condensate împreună. „Unii doctorii eminenţi cred că un decoct al rădăcinii este egal dacă nu superior celui de Sarsaparilla,” scrie el. Este un sudorific, „util în febre,” dar „acţiunea sa diuretică este valoarea sa cea mai mare.” El elimină nisipul şi calculii din ficat şi vezica biliară şi este util pentru hidropizie şi probleme venerice. În plus acţionează împotriva gălbinării, tuberculozei şi „statusului astmatic”.
În timpul acestei perioade, Brusturele era practic necunoscut în America. Thomson (1820-40) şi Cook (1869) nu-l menţionează de loc. O.Phelps Broyn (1867) îl consideră ca fiind apreciat excesiv. Un negustor de ierburi din Munţii Apalaşi a notat în 1870 că el cumpăra Brusture doar dacă îl cerea vreun cumpărător. Totuşi, cam la acest moment, Brusturele a început să intre din nou în medicina americană. Eclecticii au fost cei care au început să folosească ”Lappa”, precum îl numeau: noi găsim o menţionare a lui în scrierile lui Scudder, Locke şi King. Apariţia unui medicament brevetat numit „Burdock Blood Bitters”(Tonic amar al sângelui din brusture) a poate să fi contribuit la reputaţia sa.
Scudder scrie, „Acţionează direct şi foarte blând asupra sistemului urinar, mărind producţia de urină şi îndepărtând iritaţia. Acţiunea sa în această privinţă este benefică în special în bolile cronice, unde ţesutul vechi trebuie reînnoit şi diureticele saline nu pot fi folosite. Poate de asemenea să fie folosit pentru a îndepărta iritaţia bronhică şi să controleze tusea, existând indicaţii generale pentru clasa de remedii cunoscute drept curăţitoare ale sângelui”. Se poate ca Scudder, folosind mai degrabă insistent acest cuvânt „curăţitor al sângelui”, să fi fost răspunzător pentru larga sa acceptare în această categorie de clasificare din secolul 20.
Dr. John King (1898) oferă o compilaţie detaliată a proprietăţilor „Lappa” în lucrarea sa masivă Dispensary. Deşi el l-a clasificat drept curăţitor al sângelui, totuşi a accentuat acţiunea asupra rinichilor şi a ignorat (sau minimizat) acţiunea sa asupra ficatului sau sângelui. În fapt, el foloseşte fraza „diuretic drenor”. El scrie, „Acţiunea seminţelor asupra tractului urinar este directă, ameliorând iritarea şi mărind activitatea renală, ajutând în acelaşi timp la eliminarea produselor nesănătoase.” Seminţele sunt benefice pentru hidropizie, obstrucţie renală şi urinare dureroasă. „E de valoare însemnată în ulceraţii catarale şi aftoase ale tractului digestiv,„ incluzând dispepsia. De asemenea alină iritaţiile bronho-pulmonare şi tusea.” Bolile pielii, ca urmare a stării deteriorate a ţesuturilor cutanate şi mai puţin datorită calităţii sângelui, sunt stări în care Lappa şi-a câştigat o altă reputaţie. Îi sunt lăudate meritele îndeosebi în psoriazis, câteodată necesitând tratament de lungă durată pentru vindecare. Ooate fi de asemenea folosit în erizipel cronic, erupţii uscate, solzoase, cruste de lapte, eczeme, scorbut, adenopatii, ulcere persistente, boli venerice şi lepră. „Circulaţia cutanată este slabă în cazurile care necesită seminţe de brusture,” adaugă el. „Reumatismul, atât muscular cât şi articular, când inflamaţiile anterioare nu au lăsat modificări structurale, se spune că beneficiază de pe urma seminţelor.”

Cam la această dată Brusturele a început să devină cunoscut pe larg. În general, el era considerat un „purificator al sângelui” sau „detoxifiant al ficatului”. Deşi aceste definiţii sunt mai degrabă vagi şi din „populare”, Brusturele şi-a găsit „nişa de piaţă”. Ideea este că ficatul, sediul metabolismelor, nu funcţionează suficient pentru a îndepărta toate produsele reziduale, în vreme ce rinichii şi pielea sunt supraîncărcate sau incapabile să îndepărteze aceste produse reziduale. Şi vasele limfatice participă la toată această acţiune. Ele sunt congestionate şi „îmbibate” cu resturi metabolice difuze.

Cu Arctium lappa s-a făcut o scurtă testare homeopată. O scurtă dar folositoare trecere in revistă a utilităţii sale este dată de William Boericke. „Foarte important pentru terapeutica pielii”, spune el. A continuat să îl recomande şi în prolapsul uterului. Cyril Boger aminteşte de utilizarea Arctium în cartea sa A Synoptic Key of Materia Medica.Dr. Edward Shook a rezumat istoricul şi proprietăţile acestei plante valoroase în conferinţele sale din 1947.
„De-a lungul secolelor, acest important remediu pentru suferinţele umane a rezistat testelor acide ale inconsecvenţei umane, prejudiciului şi ignoranţei şi astăzi încă este una din ierburile cel mai mult folosite de oamenii de la ţară şi vindecătorii cu plante din toată lumea civilizată. Ştim cu siguranţă că el a vindecat sifilisul, după ce toate celelalte tratamente au eşuat. Pentru tratamentul cu succes al bolilor cronice de piele, în special eczema, brusturele nu are egal, în vreme ce pentru furunculoză (furuncule) efectul său de rapid curăţător al sângelui şi curativ este cu totul remarcabil.”

Virtuţile Medicale ale Brusturelui

„Planta are o rădăcină adâncă şi puternică,” observă vindecătoarea cu plante Kate Gilday din Coldbrook, New York. „Brusturele creşte prin crăpăturile din trotuare”. Este o plantă puternică cu o influenţă lentă, fermă, rezistentă, ce influenţează afecţiuni cronice. Ajută persoanele astenice să prindă putere. Acţionează în principal asupra ficatului, rinichilor şi pielii. Frunzele sunt neobişnuit de bune pentru urticarii care provoacă mâncărime, eczeme şi erupţii produse de oţetarul otrăvitor, seminţele pentru acneea la adulţi.
Vindecătorul cu plante 7Song din Ithaca, New York, spune: „Brusturele este potrivit în special pentru cazurile vechi, cronice unde există o lipsă de vigoare şi inerţie. Persoana este blocată în declinul fizic lent al bolii cronice.” Şi unul din studenţii mei spune „Brusturele ajută corpul să-şi amintească cum e să fii sănătos,” şi e potrivit cazurilor cronice „unde firul sănătăţii s-a pierdut.”
Mier Michel Abeshera, unul din profesorii de început ai Macrobioticii cu George Oshawa, şi-a exprimat părerea într-o conferinţă la care am participat. „Brusturele este o plantă interesantă. Poţi să dai cu piciorul în ea, s-o loveşti şi s-o tai, dar ea se îndreaptă întotdeauna direct către ficat.”

Acţiunea Brusturelui este complicată şi încă necunoscută complet. Uitându-ne la fiecare parte a plantei, putem să înţelegem diferitele afinităţi şi întrebuinţări. Seminţele (sau fructul, în fapt), scaietele, frunzele şi rădăcina plantei, toate au fost folosite în medicina vindecării cu plante.

Rădăcina. Brusturele este o plantă bienală cu o rădăcină pivotantă ancorată profund. Totuşi, rădăcina putrezeşte de la mijloc după prima iarnă, aşa încât ea trebuie recoltată pe timpul primei veri. Rădăcina are o aromă moderat amăruie şi dulce, şi o textură compactă, săţioasă, datorită unui conţinut înalt în ulei. Aceasta contrastează cu aroma ascuţită, înţepătoare a seminţei picante. Ea este servită tradiţional în bucătăria franceză cu alimente bogate, uleioase, pentru a ajuta digestia grăsimilor şi uleiurilor. Este folosită la fel în bucătăria japoneză – o întrebuinţare care ne vine prin macrobiotică. Amestecul amărui şi dulce indică spre stimularea funcţiei digestive.
Aspectul ”decrepit” al rădăcinilor putrezite ale Brusturelui ne aminteşte de alţi mari „purificatori ai sângelui şi ficatului”, Păpădia şi Rostopasca. Acelaşi aspect veştejit poate apare în părţile lor aeriene. Acest aspect ne reaminteşte cum poate fi distrusă structura corpului, tiparul sănătăţii pierdut, iar esenţa care guvernează şi dă formă slăbită şi risipită. Rădăcina de Brusture acţionează mai încet decât seminţele, şi prin urmare a fost folosită pentru stări cronice, unde se doreşte un stimul cu acţiune lentă, dar persistentă. „Ea influenţează încet dar sigur pielea, calmează rinichii şi uşurează limfaticele,” a scris Dr. R. Swinburne Clymer. ”Are mare valoare în tratamentul tuturor bolilor de piele şi în afecţiunile scrofuloase. Este foarte calmantă pentru mucoasa membranară a întregului sistem şi de aici este valoroasă în stări inflamatorii. „Grăsimile, uleiurile şi amidonul au efect lubrifiant şi protector. „Abilitatea sa de calmare este extinsă şi asupra seroaselor, fiind util în reumatism şi în bolile venerice”.

Seminţele (sau Fructul)
Seminţele au gust picant şi înţepător. Gustul lor este penetrant, provocator, difuzibil şi ascuţit. Măresc evident salivaţia şi stimulează şi alte secreţii digestive, influenţând totul până la rinichi şi piele.
Din cauza acestor influenţe combinate, seminţele au capacitatea de a penetra profund, stimulând metabolismul şi digestia, promovând îndepărtarea deşeurilor, mişcând produsele reziduale spre periferie şi în afară prin porii pentru transpiraţie, urină şi scaun. Este un bun remediu pentru rinichi, folosit să îndepărteze hidropizia şi nisipul, la fel ca şi produsele reziduale care stagnează în altă parte în sistem datorită unei proaste funcţionări a rinichilor.
Clymer a preferat să folosească seminţele mai degrabă decât rădăcina când exista o inflamare activă şi febră (în situaţii acute). „În infuzie fierbinte (seminţele) influenţează glandele sebacee şi sunt foarte bune în scarlatină, alte erupţii şi de asemenea în febra tifoidă.” Aici el combină seminţele cu Echinaceea, câte o parte din fiecare. ”Rădăcinile vor acţiona la fel, deşi într-un mod mai puţin activ.”
Seminţele de Brusture (sau rădăcina) sunt benefice atât pentru transpiraţia profundă cât şi pentru lipsa de transpiraţie. Dr.Cyril Boger (1931) unul dintre puţinii homeopaţi care par să fi folosit Arctium, dă simptomul de „transpiraţie axilară” de grad mare. Atât Brusturele cât şi Socul sunt potrivite pentru aceste două extreme. Ambele sunt potrivite pentru boli acute sau cronice ale pielii acute sau cronice
O veche clientă şi-a adus noul soţ să mă vadă. Erau pe punctul să plece în luna de miere spre Riviera, dar el era un pic bolnav şi ea voia să se asigure că putea face faţă. El suferea de transpiraţie abundentă a feţei şi plus transpiraţie generală şi avea o privire îngrijorată. Domnul deţinea o poziţie importantă în conducerea oraşului, aşa încât mi-am închipuit că are multe motive de griji – şi apoi era nunta şi luna de miere. Seminţele de Brusture au îndepărtat imediat grija, transpiraţia şi urma de febră şi ei au plecat liniştiţi.
Altădată, predam un curs în Indiana. Pe timpul pauzei de prânz am observat o femeie care avea o transpiraţie profundă şi o privire îngrijorată. Am întrebat-o dacă era bine. „Nu, nu prea,” a exclamat ea. „Mulţumesc că aţi observat.” Suferea din cauza unui gât inflamat, fierbinte. Îngrijorarea continua de mult timp, atât de serios, încât femeia îşi frângea mâinile din cauza anxietăţii. Am ieşit în curtea din spate, am găsit un loc curat lângă casă şi am dezgropat o rădăcină uriaşă de Brusture. Pacienta a ciugulit bucăţi de rădăcină, iar transpiraţia i-a scăzut, şi în cele din urmă s-a vindecat complet. A fost nu numai recunoscătoare pentru plantă, ci pentru faptul că cineva a observat că îi era rău. Adevăratul medic observă boala la debutul ei, nu atunci când toate simptomele îi strigă prezenţa.
O altă femei trecea prin stres la serviciu. Era o persoană de bază în domeniul ei, dar se simţea nesprijinită şi era îngrijorată şi anxioasă. A primit remediu homeopat Calcarea carbonica 30x (care are nesiguranţă, sentiment de nesprijinire). În luna următoare, simptomele s-au ameliorat, dar pielea ei era uscată şi cu erupţii, în special la încheieturi. Tinctura de rădăcină de Brusture a deschis porii, pielea s-a întors la normal şi ea s-a simţit mult mai bine.
Recent o mamă şi-a adus băiatul de cincisprezece ani să mă vadă. El suferea de anxietate mare şi exces de griji. Făcea tratament cu Prozac. După ce am vorbit mult cu el, singurul lucru care părea evident era pielea uscată. Altfel, nu m-aş fi gândit la Brusture. Acesta s-a dovedit a fi remediul benefic pentru piele, dar fricile au persistat.
Părul este un element important în legătură cu pielea. De pe vremea lui Dioscorides, Brusturele era folosit pentru pierderea părului. Scaietele arată ca un cap mic cu părul zbârlit. Testările homeopate confirmă relaţia cu scalpul.
Am avut odată un caz unde Brusturele a oprit pierderea de păr asociată cu un scalp nesănătos. Clientul era un bărbat de douăzeci şi opt de ani care era sănătos, exceptând că pierdea păr din creştetul capului, „în smocuri,” de aproximativ o lună. Nu părea a fi o adevărată chelire, ci un fel de stare temporară. Scalpul îl mânca uşor. Pielea era în general umedă şi sănătoasă. Pulsul era superficial şi sârmos, limba cumva uscată, cu mici puncte roşii pe un fond roz pal. Exista puţină roşeaţă peste arcul zigomatic: o uşoară congestie malară. Avea dureri de cap, în general surde, dar ocazional acute la frunte şi tâmple, însoţite de congestia sinusurilor şi iritare. De asemenea, o urticarie sub axila dreaptă, care îl mânca tare. Exista transpiraţie excesivă la ambele axile, dar nu în altă parte. (Urticaria, furunculele, transpiraţie profundă sau/şi lipsa transpiraţiei sunt în general bune indicaţii ale obturării vaselor limfatice.) Am întrebat dacă are bufeuri, dar nu erau. Puţin mai târziu, pacientul a comentat, „acum simt că am bufeuri” şi faţa lui părea mai roşie în zona malară. S-a plâns că se simte încordat, dar eu m-am gândit că arăta mai degrabă îngrijorat. Seminţele crude de Brusture, o priză de câteva ori pe zi, cât timp a trebuit, i-au adus strălucire părului, au oprit căderea, au îndepărtat urticaria şi tot restul problemelor. După prima doză el s-a simţit relaxat şi pulsul a fost scăzut în mod evident. Limba era evident mai umedă şi se simţea mai puţin dureroasă (domnul nu menţionase înainte că era dureroasă). Părul i-a crescut înapoi frumos.

Frunza. Frunzele mari ale plantei sunt o „semnătură” pentru piele şi plămâni. Plantele cu frunze mari „transpiră” mult. Adică, ele transpiră dioxid de carbon şi vapori de apă prin porii abundenţi din frunze. Frunza este analogă pielii şi plămânilor din corpul omenesc, care fac schimbul de gaze prin pori. Acestea sunt sistemele organismului care depind de o suprafaţă extinsă pentru a-şi îndeplini activitatea. Toate plantele cu frunze mari, precum Brusturele, Mullein, Tătăneasa etc au acţiuni puternice asupra pielii şi plămânilor. Frunzele de Brusture în general nu sunt folosite pentru probleme interne, dar sunt folosite extensiv ca unguent sau cataplasmă pe piele.
Shook povesteşte un caz din practica lui unde cataplasme din frunze s-au dovedit eficace pentru probleme ale pielii. „Cu câţiva ani în urmă, un bărbat la vreo treizeci de ani, a venit la noi pentru ajutor: el suferise de aproape un an de furuncule pe diferite părţi ale corpului. Avea nouă pe ceafă. Vreo douăzeci şi nouă fuseseră incizate de doctori înainte de acest grup de nouă. Gâtul lui arăta oribil. Mai avea câteva furuncule pe diferite alte părţi ale corpului. Două sub un braţ şi unul sub celălalt. Alte câteva erau răspândite la încheieturi, fese şi picioare. Era cel mai rău caz de furunculoză pe care l-am văzut vreodată. Din fericire, aceasta s-a întâmplat la începutul toamnei şi ştiam un tufiş foarte des de brusture nu prea departe.” Shook l-a făcut pe tânăr să adune saci de frunze care nu erau trecute şi să sape după rădăcini de un an. Frunzele urmau să fie făcute cataplasme, fără încălzire, stropite cu ulei de eucalipt. Rădăcinile au fost fierte şi o cană de decoct luată în fiecare zi.” În trei săptămâni, furunculele au dispărut toate şi într-o lună acest tânăr a fost bine complet.” El nu a mai avut vreo altă problemă cu furunculoza de atunci.
Acţiunea asupra afecţiunilor pielii de la subraţ arată o afinitate pentru structurile limfatice, care sunt grupate sub braţ. Arctium a fost folosit de asemenea pentru probleme ale pielii de la pliurile încheieturilor, conform lui William Boericke.
Deşi Brusturele nu mai este mult folosit acum ca un remediu respirator, are o istorie de folosire în această patologie şi ar trebui luat în consideraţie. După cum am văzut, Brusturele a fost folosit pentru iritaţie bronşică, tuse şi astm.
Există un număr de alte organe care pentru a funcţiona au nevoie de o suprafaţă mai largă de acţiune. De pildă, rinichii sunt compuşi din mii de glomeruli care ajută la eliminarea sărurilor şi fluidelor excesive. Ficatul este plin de vase de sânge, pentru procesarea produselor metabolice reziduale provenite de la vena portală. Intestinul subţire, de asemenea, are o suprafaţă extinsă, chiar dacă este conţinută în abdomenul limitat de volum. Şi creierul pare să necesite o arie de suprafaţă suplimentară, de aici aspectul ondulat. (Aici, bineînţeles avem o frumoasă semnătură, deoarece scaietele arată ca un cap). Din nefericire, nu ştim exact ce face Brusturele pentru creier. Totuşi, există unele indicaţii.

Scaietele. În afară de a fi inspiraţia pentru adezivul tip Velcro, scaietele are un istoric în fitoterapie. Scaieţii, mai mult decât oricare altă parte a plantei, ne amintesc de proprietatea de „agăţare”; ei de asemenea arată precum capul unui om.
Indienii din sud au folosit scaietele drept un remediu pentru îmbunătăţirea memoriei, conform „The Swimmer Manuscript”, un manual de medicină Cherokee publicat de faimosul antropolog şi prieten al populaţiei Cherokee, James Mooney (1932). Ideea este că îi oferă memoriei caractere de velcro, astfel încât lucrurile care trec pe lângă ea să fie apucate sau reţinute. O persoană modernă poate crede că acesta este un mod superstiţios şi ridicol de a folosi o plantă, dar pe de altă parte, o astfel de folosire poate să reflecte esenţa plantei şi să-i permită să-şi exprime mai complet adevărata natură. Aceste întrebuinţări magice se bazează pe o interpretare mai degrabă literală a doctrinei semnăturilor. Ele ne ajută de asemenea să ne vedem facultăţile (în acest caz memoria noastră) într-o lumină unică şi neobişnuită. Adunaţi scaieţii seara, când mintea se odihneşte. Faceţi ceaiul dimineaţa, timp de câteva zile la rând, pentru stimularea memoriei. Ştim că rinichii, conform medicini tradiţionale chineze, depozitează „esenţa”, materialul genetic-hormonal care furnizează tiparul, „originalul” , pentru ceea ce ar trebui să facă corpul. Sunt de asemenea organele care „agaţă” mai puternic în acţiunea lor asupra sângelui. Rinichii preiau sângele în interiorl lor, unde este cântărit şi apreciat. Partea nefolositoare este eliminată în jos pe uretere, în vreme ce restului îi este permis să se întoarcă în circuitul sangvin. Rinichii, sau tractul sexual-urinar, sunt de asemenea organele cel mai probabil a fi vătămate de sifilis (vedeţi Scaietele). Această boală descompune în mod direct „esenţa”, distrugând ţesuturile tari, cadrul, tiparul. A fost considerată o boală a „esenţei”, în Europa, India şi China.
Brusturele este considerat drept un leac pentru uter.
Într-o zi stăteam pe acoperişul şopronului meu punând smoală şi şindrilă, când Adam Leibling, un fitoterapeut din Cambridge, Massachusetts, a intrat cu maşina pe alee. Mi s-a alăturat pe vârful acoperişului. „Da, eu am petrecut timp învelind acoperişul cu William LeSassier de asemenea,” a comentat el. „ Acesta e un lucru care îmi place în privinţa fitoterapiei. Ea este o ocupaţie de diversitate. Într-un moment ajuţi o persoană, într-altul culegi plante din păduri şi apoi repari şopronul.”
Am vorbit despre plante pe când puneam adezivul de culoare întunecată. Adam a spus că scaieţii mari sau ciulinii, precum găsim la Brusture sau Scaiete, au indicaţii pentru uter. Înclin să mă gândesc la orice mai degrabă în formă de glob ca la o semnătură pentru cap, dar el a spus că ne reaminteşte de influenţa radiantă, circulatorie pe care o are uterul ca să hrănească fetusul şi de asemenea ca să se menţină în bună stare când nu există fetus.
Folosirea Brusturelui drept un leac pentru uter este de asemenea expusă de fitoterapeuta australiană Dorothy Hall, în frumoasa ei carte, Creating Your Herbal Profile (1989). Am avut un caz care a verificat această întrebuinţare. O femeie la vreo treizeci şi ceva de ani a venit să mă vadă. Ea suferea de o senzaţie de greutate în uter care fusese diagnosticată ca prolaps. Nu voia o histerectomie, dacă putea să o evite. Întreaga ei personalitate părea neplăcut de ştearsă, picioarele îi erau obosite. Lucra pe cont propriu, avea o florărie şi stătea mereu în picioare. Nu eram prima persoană care îi recomanda să nu mai stea mult în picioare, dar am fost prima persoană care să-i dea seminţe de Brusture. M-am întâlnit întâmplător cu ea şase săptămâni mai târziu. Întreaga ei personalitate era mai sigură pe sine. „Cum e uterul?” am întrebat eu. „O, am uitat de el,” a spus ea. Era bine acum. Femeii părea să-i pară rău că nu are nimic de care să se plângă, sau să trebuiască să recunoască că se simţea mai bine.

Brusturele de asemenea acţionează bine asupra prostatei. Recent am văzut un bărbat de patruzeci şi trei de ani care suferea de prostată tumefiată de circa cinci ani. Îl ajutasem în trecut, dar efectul remediilor dispare după câţiva ani. Remediul din Brusture a acţionat bine. Mai târziu am menţionat acest caz prietenei mele Margie Flint, o fitoterapeută din Marblehead, Massachusetts. Ea a spus „eu folosesc mereu Brusturele pentru prostată mărită. Saw Palmetto ( planta indicată în această suferinţă) atenuează într-un fel simptomele, dar Brusturele pătrunde la esenţă şi vindecă permanent. El funcţionează pentru tinerii care au o prostată umflată de la ridicat greutăţi în mod incorect, la fel ca şi pentru bărbaţi mai în vârstă.” Acum am înţeles de ce clientul meu a avut probleme cu prostata la o vârstă tânără – el a menţionat că a ridicat greutăţi la sală.

În rezumat.
Brusturele acţionează într-o măsură atât de mare asupra întregului organism încât e cumva dificil să identifici afinităţile sale precise. Putem spune că deschide porii şi stimulează secreţiile suprafeţelor interne şi externe. El pare să acţioneze îndeosebi la nivelul ficatului, sistemului limfatic şi rinichilor. Stimulează metabolismul la nivel hepatic, curăţind şi hrănind prin limfă, şi îndepărtează reziduurile prin vene. Astfel, el fortifică, întăreşte şi tonifică ţesuturi şi organe, incluzând uterul şi prostata. Acţionează puternic asupra pielii, unde stimulează sau corectează transpiraţia.
La nivel psihologic, Brusturele ne ajută să ne ocupăm de grijile noastre în privinţa necunoscutului, „Haimanalele de rând”, urşii care pândesc în codrii întunecaţi în afara controlului nostru. El „agaţă” problemele profunde, complexe, pătrunde la esenţă şi aduce la suprafaţă amintiri vechi şi răspunsuri noi. Ne dă încrederea să ne mişcăm înainte pe drumul nostru, în ciuda problemelor necunoscute care ne pot prinde în capcană pe drum. Ajută persoana căreia îi e teamă să devină mai curajoasă, în timp ce îl aduce pe rătăcitorul îndrăzneţ înapoi pe drumul său iniţial. Restaurează vigoarea şi avântul.
Preparare, Toxicitate şi Dozaj

Rădăcina e culeasă la sfârşitul primului sezon. Ea este dificil de depozitat, deoarece conţinutul ridicat de ulei are tendinţa de a face ca rădăcinile să râncezească cu uşurinţă. Un preparat glicerinat al rădăcinii este în deosebi plăcut, întrucât gustul dulce şi textura rădăcinii se amestecă bine cu glicerina. Coniacul e cel mai bun alcool pentru a evidenţia aroma dulce şi amară. Fructele pot fi culese toamna când sunt coapte , dar nu mult după, întrucât ele sunt consumate de insecte. Ele ar trebui date printr-o râşniţă de cafea sau un procesor de alimente, pentru a îndepărta spinii mici care se agaţă de ele din scai. Ele nu ar trebui tăiate. Seminţele negre-maronii pot fi mâncate fără o altă preparare, câteva odată. Ele au un efect rapid, salutar.

Nu există toxicitate cunoscută pentru Brusture, dar câteva precauţii ar putea fi menţionate. Nu mestecaţi niciodată un scaiete sau vreo sămânţă proaspăt îndepărtată din scaiete, exceptând dacă micile firişoare care o înconjoară au fost îndepărtate. Aceasta pare a fi cea mai evidentă observaţie din lume, dar unii oameni au nevoie să fie informaţi în mod specific. Eu însumi mă număr printre ei. Odată am rupt câteva seminţe dintr-un scai şi le-am mestecat. (Efectiv mestec orice în sălbăticie). Micile firişoare mi s-au lipit de limbă şi au stat acolo câteva zile. Am pus frunze de Pătlagină ca să încerc să le scot.
Am crezut că nimeni altcineva nu poate face erori atât de mari, dar am menţionat acest lucru la cursurile mele din când în când. Am fost surprins când unul din studenţii mei mi-a pus o notiţă. ”Eu îmi îndreptam dinţii,” a scris el. „Încercasem toată vara să-mi fac molarii să iasă cu elastice ataşate de dispozitivele de pe dinţii mei. Nu s-ar fi clintit sau mişcat de loc. Cu câteva săptămâni în urmă eram afară pe câmp vânând fazani şi am hotărât să mănânc nişte scaieţi de brusture, numai ca să-mi tai limba serios în timp ce-i mâncam. Timp de două nopţi, m-am simţit mizerabil şi am dormit cu frunze de pătlagină acoperindu-mi limba ca să scot firicelele. Limba mea a fost mai bine, dar de asemenea molarii mei s-au mişcat şi au erupt foarte dramatic.”

http://www.centrulnatura.ro/arctium-lappa-brusturele/