Fiecare se bucură în felul lui de apropierea Crăciunului Un american a fost arestat pentru decorarea casei unor străini

bizar.jpgUn cetăţean american a fost arestat după ce a intrat într-o casă străină. Până aici toate bune, dar unde este ştirea? Ei bine, infractorul s-a comportat total neobişnuit pentru branşa în care activează. Spiritul Crăciunului l-a învins. A fost găsit de poliţişti în faţa televizorului, aflat în casa pe care o spărsese, dar pe care o şi decorase.

Întâmplarea a avut loc în statul Ohio unde acuzatul, Terry Trent, in vârstă de 44 de ani, a pătruns în locuinţă şi a umplut-o cu luminiţe şi alte decoraţii. Individul a fost găsit uitându-se la televizor de către băiatul familiei. În acel moment, Trent şi-a cerut scuze şi a încercat să plece, dar tânărul a sunat la 911 şi poliţia, aflată in apropiere, a reuşit să-l intercepteze, acuzându-l de intrare prin efracţie şi violare de domiciliu.

Nu s-a obţinut nici o explicaţie pentru această ciudată întâmplare.

Sursa: Antena 3


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FOTOREPORTAJ Cum au petrecut constănțenii și turiștii la evenimentele organizate de Zilele Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 May 2024 572

Horoscop pentru duminică, 19 mai 2024. Multă animație în segmentul sentimental pentru una dintre zodii

19 May 2024 546

Constanța promite o sâmbătă seară dinamică. Lista evenimentelor de la malul mării

18 May 2024 602

Horoscop pentru sâmbătă, 18 mai 2024. Berbecii sunt foarte ocupați la finalul acestei săptămâni

18 May 2024 541

Ce evenimente sunt organizate vineri, 17 mai 2024, la Constanța?

17 May 2024 1075

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 691

Evenimente în Constanța sâmbătă, 11 mai. O zi plină de activități captivante și divertisment

11 May 2024 866

Istoria Dobrogei Valentina Boteanu, o misionară a învățământului dobrogean

10 May 2024 2255

Evenimente de weekend în Constanța. Iată ce nu trebuie să ratezi în acest final de săptămână

09 May 2024 4378

Aproape 500 pacienți, la Urgențe, în Mangalia, în perioada de Paște și 1 Mai

07 May 2024 381

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 548

Pamfil Șeicaru „Armindenul, acea zi de 1 Mai ale cărei origini se prelungeau în timpuri imemoriale”

03 May 2024 420

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 611

Lumea Marinarilor Primul Mineralier Românesc! Oare cine l-a nășit?

29 Apr 2024 978

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 482