Lumea poeziilor George Bacovia - Nervi de toamnă


 
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
 
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
 
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Despre George Bacovia

În anul 1881, la Bacău, s-a născut unul dintre cei mai importanţi poeţi români, George Bacovia.

 
Bacovia a dirijat orchestra liceului din care făcea parte şi s-a dedicat scrierii poeziilor. Poemul „Plumb”, unul dintre cele mai importante volume ale sale, a fost inspirat de o vizită la un cavou din cimitirul din Bacău. Încă din timpul vieţii, Bacovia a fost distins cu numeroase premii pentru calităţile sale literare, printre care se numără premiul pentru volumul „Plumb” din partea Ministerului Artelor, premiul pentru poezie al Societăţii Scriitorilor Români, împreună cu Lucian Blaga, „Premiul Naţional de poezie” împreună cu Tudor Arghezi.
 
A murit în anul 1957, la 76 de ani, şi a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Pe mormântul lui se poate citi: „Ascultă cum din adâncuri/Pământul la dânsul ne chiamă”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Asfalt Dobrogea SRL a câștigat două contracte de peste 1,3 milioane de lei de la Primăria Lumina (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 1109

Unitatea administrativ teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie public, ofertele se depun până la data de 22.03

01 Mar 2024 392

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării unor terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

18 Sep 2023 2334

Gheorghe Jora, regizor al unor importante spectacole montate la Teatrul Dramatic Constanța

28 Jun 2023 1087

Primăria Cumpăna, anunț important despre un nou amplu proiect de modernizare a străzilor din comună

20 Jan 2023 1353

IPJ Bacău Comunicat de presă - 12.01.2022

12 Jan 2022 963

Județul Constanța Avarie RAJA la 23 August. Cine este afectat

20 Nov 2021 1340

#DobrogeaDigitală George Bacovia – 140 de ani de la naștere

17 Sep 2021 4374

George Bacovia s-a născut într-o zi de 4 septembrie. De unde a pornit ideea poeziei „Plumb“

04 Sep 2021 3431

22 mai 1957. S-a stins din viață scriitorul George Bacovia

22 May 2021 1813

#DobrogeaDigitală Portret George Bacovia, în viziunea memorialistului Pericle Martinescu

04 Sep 2020 3483

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu Întâlnire tulburătoare cu Bacovia, cu un an înainte de a trece pe „tărâmul celălalt”

30 Dec 2019 2630

Prima probă scrisă a bacalaureatului 2019. Peste 100 de elevi din Constanța au absentat. Ce spune inspectoratul școlar

01 Jul 2019 2744

Într-o zi de 17 Septembrie 1881 s-a născut George Bacovia

17 Sep 2016 3262

Ştiaţi că...? Cel mai important poet simbolist român s-a născut pe 4 septembrie

04 Sep 2015 2749