Lumea poeziilor Gellu Naum – Sora fântână



Stau singur şi mă uit pe o stradă pustie
stau singur cu buzunarele pline de câini
stau singur şi ascult foşnetul oaselor
e ca şi cum ar adia vântul peste un clopot de ceară
dar după primul colţ la prima răspântie
s-ar putea oricând să apară cineva învăluit într-o ploaie de lumină
şi va trebui să mă acopere cu mantia lui pentru că
s-ar putea odată cu el să vină o ploaie sau o ninsoare
sau chiar o afurisită de lapoviţă
să ne îngheţe oasele proaspăt spălate
deşi ieri a fost mai frig decât azi

deasupra mea zboară câţiva porumbei cerşetori
filantropii le-au pus fărâmituri de pâine pe balcoane

şi eu mort de mult cu o piatră de moară pe piept
am hotărât în sfârşit să plec
să pornesc de pildă dintr-un grajd înecat în aburi

să merg aşa până la un crâng (tufiş) unde mă aşteaptă sora Fântână
să mă reazem acolo de prăbuşirea ei

Despre Gellu Naum

Fiul poetului Andrei Naum, mort în luptele de la Mărăşeşti, şi al Mariei Naum, Gellu Naum a început să scrie versuri în urma unui pariu şi a debutat cu două poezii în revista „Cuvântul”.
În anul 1935, când frecventa cursurile Universităţii de la Bucureşti, a fost percheziţionat şi arestat, deoarece scria „parole cu caracter subversiv” pe zidurile caselor. Îşi continuă cursurile la Paris, unde pregăteşte o teză de doctorat despre Pierre Abelard.
În 1941, face parte dintr-un grup suprarealist român cu o activitate intensă. În anii '50 şi '60, a publicat mai multe cărţi de literatură pentru copii, dar şi literatură proletcultistă, cum ar fi volumul „Soarele calm”. A tradus opere ale autorilor Samuel Beckett, Stendhal sau Franz Kafka.
Odată cu lansarea volumelor „Copacul-animal”, „Tatăl meu obosit” şi a romanului „Zenobia” , începe să fie recunoscut ca un scriitor important, fiind invitat să susţină lecturi publice în Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia. În anul 1986, este distins cu Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ştiaţi că...? Gellu Naum, cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist...

29 Sep 2014 3263