Lumea Poeziilor Irina Lucia Mihalca - Fereastră spre noua lume

 Sunetul pianului răsună
 în jurul meu,
 îl simt aproape, amplu,
 puternic şi delicat,
 mă cheamă, m-aşteaptă,
 intrările
 şi ieşirile respiră
 prin fiecare notă suplă,
 prin alungiri,
 ecouri, reverberaţii.
 Cufundă lumea-n tăcere.
 Alunec şi rămân cu el,
 e parte din mine
 în notele ce se leagănă
 să m-adoarmă.
 Niciun sunet în plus.
 
 Trezită într-o mare de alb,
 privesc în jur,
 perdeaua flutură
 la ferestrele larg deschise.
 Lumina împânzeşte
 toată camera lungă
 şi trandafirii
 albi, surâzători,
 par să se bucure de ea.
 
 Lângă vaza cu flori
 este o cheie,
 nu ştiu la ce foloseşte.
 Merg mai departe.
 
 Undeva, retras,
 dar nu lipsit de lumină,
 pe o măsuţă este un carnet
 cu coperţi aurii.
 Îl deschid,
 nu înţeleg niciun cuvânt,
 doar nişte semne frumos pictate.
 Lângă carnet, o pană de scris.
 
 În faţa ferestrei stau desculţă,
 într-o cămaşă albă,
 subţire şi largă,
 uşor transparentă,
 legănată de adierea brizei,
 şuviţele rebele ce-mi cad
 pe umerii dezgoliţi
 sunt în completarea
 undelor sonore
 ce curg din claviatură,
 parcă se joacă şi ele
 în adierea caldă.
 
 Simt miresmele primăverii,
 schiţez un zâmbet,
 îmi place.
 Acel sunet albastru,
 inconfundabil,
 mă pătrunde,
 mă simt vie şi toată a lui,
 un fulg
 alături de vântul
 ce mă-mbrăţişează
 şi soarele ce mă sărută...
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poezia zilei Acum simți și vrei...- Irina Lucia Mihalca

07 Feb 2021 3147

Poezia zilei O taină începută - Irina Lucia Mihalca

30 Jan 2021 2267

Poezia zilei O nouă cale - Irina Lucia Mihalca

08 Dec 2020 2188

Poezia zilei Simboluri efemere - Irina Lucia Mihalca

28 Nov 2020 2150

Poezia zilei Congruența amintirilor - Irina Lucia Mihalca

14 Nov 2020 2614

Poezia zilei O cale de flori – Irina Lucia Mihalca

17 Oct 2020 2710

Poezia zilei Întâlnirea - Irina Lucia Mihalca

10 Oct 2020 2197

Poezia zilei Ridicarea vălului - Irina Lucia Mihalca

26 Sep 2020 2139

Poezia zilei Infuzie de verde crud - Irina Lucia Mihalca

05 Sep 2020 2271

Poezia zilei Furaţi de-un nou anotimp - Irina Lucia Mihalca

15 Aug 2020 2042

Poezia zilei Flux și reflux – Irina Lucia Mihalca

25 Jul 2020 3581

Poezia zilei Congruența amintirilor – Irina Lucia Mihalca

17 Jul 2020 1885

Poezia zilei Îți cade-n gând a lacrimă - Irina Lucia Mihalca

04 Jul 2020 2054

Poezia zilei Aşteptarea... - Irina Lucia Mihalca

27 Jun 2020 1921

Poezia zilei Clipa de taină - Irina Lucia Mihalca

13 Jun 2020 1762