Lumea Poeziilor Romulus Vulpescu – În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Si nu băgăm de seamă că, în loc,
Ramîne un desert de disperare.
 
Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;
 
Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;
 
Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.
 
În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.
 
Despre Romulus Vulpescu
 
Scriitorul, traducătorul şi publicistul Romulus Vulpescu s-a născut pe 5 aprilie 1933, la Oradea. Potrivit Wikipedia, după ce a absolvit Facultatea de Filologie, Secția Limba și Literatura Română, a Universității din București, a lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955-1960), la Editura pentru Literatură Universală (1961-1964), la revista „Luceafărul” (1964-1965), ca secretar literar.
 
De asemenea, a fost director adjunct la Teatrul „Barbu Delavrancea”, muzeolog la Muzeul Literaturii Române, director al Teatrului Mic, între anii 1990-1991. Dintre cele mai importante lucrări ale sale, amintim "Proză - Exerciţii de stil", "Procesul Caragiale-Caion", "Hîncu - ba!".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În această seară Recital extraordinar Sergiu Cioiu la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare“

04 Nov 2017 2963

Tudor Gheorghe şi spectacolul „Îndrăgostiţi fără noroc”, la Constanţa

01 May 2017 5071

Lumea Poeziilor Romulus Vulpescu – Vine vremea

02 May 2015 2818

Ştiaţi că...? Scriitorul Romulus Vulpescu s-a născut într-o zi de 5 aprilie

05 Apr 2015 1952

Lumea poeziilor Romulus Vulpescu - Destin

24 May 2014 3298

Lumea poeziilor Romulus Vulpescu - Duminica de ieri

05 May 2014 3290