Lumea Poeziilor Tudor Arghezi - Nu spune

Nu spune nimănuia ce știi și ce-ai văzut:
E-o cale de-a-nțelege mai tristă, dar curată.
De cîte ori și zborul nădejdii ți-a căzut,
Să n-afle nici frăția, nici pizma niciodată.
De-ai aripi, ți le-ascunde, de-ai nimburi - de asemeni.
Nu-ți cheltui mireasma, ca rozele și crinii.
Ascunde-ți-o și steaua, ca-n sînul unei cremeni.
Ea știe că-i zălogul de taină al luminii.
Clădește-ți, frate, viața cu peșterile-n tine,
Departe de-altă viață, departe de-altă rază,
Și pardosindu-ți noaptea cu lespezi de rubine,
Vei ști tu singur dacă se sting ori scînteiază.
O punte duce-n bezna-ncuiată cu zăvor -
Sfărîmă-i-o și puntea, aruncă-ți și unealta.
Tu vei cunoaște singur, și-nvins și-nvingător,
Ce goluri și prăpastii îți leagă-o zi de alta. 

Despre Tudor Arghezi

Născut în anul 1880, la Bucureşti, Tudor Arghezi a debutat în presa literară la doar 16 ani, într-o publicaţie condusă de Alexandru Macedonski. Trei ani mai târziu, a intrat la Mânăstirea Cernica, unde a stat timp de patru ani şi a învăţat, pe îndelete, taina mântuirii cuvintelor.
 

Când publică proză şi poezii în „Revista Modernă” şi „Viaţa nouă”. Ulterior, scriitorul se mută la Geneva, unde continuă să scrie. În 1912, Tudor Arghezi revine în România şi publică versuri, pamflete şi articole polemice la „Facla”, „Viaţa Românească”, „Rampa”.
 
Opera sa, studiată în şcoli, este cunoscută de către publicul larg. Dintre cele mai importante creaţii amintim volumul de versuri „Flori de mucigai”, volumul în proză „Cartea cu jucării”, dar şi „Mărţişoare”, „Zdreanţă”, romanul „Ochii Maicii Domnului”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Eugen Ionescu, francofonul care a predat limba franceză la Cernavodă

28 Mar 2023 1763

Bacalaureat 2018. Ce au de scris la subiectul III (galerie foto)

25 Jun 2018 3925

Lumea poeziilor Nina Cassian – Halucinaţie intenţionată

23 Oct 2014 5050

Lumea poeziilor Tudor Arghezi - Testament (audio)

14 Jul 2014 3087