Melodia Zilei Beyoncé – Single Ladies



Născută pe 4 septembrie, în Houston, Texas, cunoscuta cântăreaţă Beyoncé împlineşte, astăzi, vârsta de 33 de ani.

Tatăl artistei este de origine afro-americană, iar mama, Tina, provine dintr-o familie cu origini franceze, rădăcini afro-americane, amerindiene şi irlandeze. La şcoala primară din Texas, Beyoncé a studiat baletul şi jazz-ul, iar în ciuda timidităţii sale, a participat la diverse concursuri de muzică şi interpretare. La vârsta de şapte ani, a câştigat premiul cel mare la un concurs pentru copii, interpretând melodia „Imagine” a lui John Lennon. Ulterior, s-a remarcat pe plan internaţional cu formaţia Destiny’s Child.

În 2001, Beyoncé a interpretat primul rol pe marele ecran, în filmul „Austin Powers in Goldmember”. Tot în 2001, l-a cunoscut pe Jay-Z, cu care este căsătorită în prezent.
În anul 2002, Beyoncé a devenit prima femeie de culoare care a obţinut un premiu, respectiv „Compozitoarea Anului”, din partea Asociaţiei Americane a Compozitorilor, Autorilor şi Scriitorilor, pentru piesa „Survivor”. Un an mai târziu, cântăreaţa a lansat primul album solo, iar în prezent, artista se bucură de un succes extraordinar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO-TEXT Eveniment în onoarea zilei de 1 decembrie la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO +VIDEO)

28 Nov 2022 2005

Melodia zilei Nicole Cherry - Ce vrea o femeie | Official Audio

09 Jul 2022 1917

Melodia Zilei Irina Rimes - Sunt a nimănui (VIDEO)

02 Jul 2022 2564

Melodia Zilei Andra - Bine, Bine (Official Video)

25 Jun 2022 2177

Melodia zilei DJ Project X @Ana Baniciu - Iubirea Mea | Official Video

18 Jun 2022 2296

Melodia Zilei Alina Eremia și Connect-R - Supertare (VIDEO)

11 Jun 2022 2389

Melodia zilei Delia - OTZL GLTZ | Official Video

04 Jun 2022 2052

Melodia zilei Carla's Dreams - Înapoi | Official Video

28 May 2022 2475

Melodia Zilei Theo Rose - „Cămașa“ (VIDEO)

21 May 2022 1882

Melodia zilei Lady Gaga - Hold My Hand (From “Top Gun

14 May 2022 2556

Melodia zilei Alina Eremia - Cum mă țineai | Piano Session

07 May 2022 1988

Melodia zilei KILLA FONIC x Delia - Cum am știut | Official Music Video

30 Apr 2022 2635

Melodia Zilei Majii @Theo Rose - Cântecul Greierilor | Official Video

23 Apr 2022 2348

Melodia zilei MIRA x LORA - Tu cu Ea | Official Video

16 Apr 2022 2195

Melodia zilei Nicole Cherry - Florile Tale (Official Video)

09 Apr 2022 2710