Sănătate Ce mirodenii sunt recomandate în curele de slăbire

Tu ştii care sunt mirodeniile ce nu trebuie să lipsească din bucătărie dacă îţi doreşti să slăbeşti? Printre acestea se numără scorţişoara, seminţele de muştar, chimenul, ghimbirul şi piperul negru.
 
Recomandată în curele de slăbire, scorţişoara favorizează reglarea zahărului din sânge şi ajută la procesarea carbohidraţilor într-un mod sănătos. De asemenea, acest condiment reduce colesterolul şi stimulează sistemul imunitar.
 
Seminţele de muştar, la rândul lor, sunt cunoscute pentru capacitatea de a stimula metabolismul leneş şi de a favoriza arderea grăsimilor. De menţionat este că aceste seminţe conţin fitonutrienţi ce au capacitatea de a împiedica dezvoltarea celulelor canceroase.
 
Chimenul se numără printre condimentele care stimulează activitatea metabolismului, pune sângele în mişcare şi accelerează procesul de ardere al grăsimilor. Pe de altă parte, ghimbirul acţionează ca un diuretic, întăreşte mobilitatea gastrică şi împiedică absorbţia colesterolului.
 
Folosit în special pentru a da gust picant mâncărurilor, piperul negru este un condiment foarte bun pentru organism, deoarece ajută la stimularea digestiei, a metabolismului şi implicit la arderea caloriilor. De asemenea, piperul negru este un puternic antioxidant şi antibacterian care stimulează sistemul imunitar. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.