Efectele terapeutice ale tămâiţei

Tămâiţa este o plantă perenă, care creşte în regiunile de deal şi câmpie din Europa, vestul Asiei şi nordul Africii. Această plantă are frunzele împărţite în trei segmente liniare, iar florile, galbene, de mici dimensiuni. În scop medicinal, se recoltează rădăcina şi partea aeriană a plantei. Acestea conţin săruri de acizi organici şi anorganici, flavonoizi, tanini, substanţe amare şi ulei volatil. Au proprietăţi antireumatice, analgezice, antiasmatice, carminative, vermifuge, diuretice, diaforetice, tonice şi depurative.
 
Rădăcina de tămâiţă are un puternic efect diuretic şi este un bun remediu în tratarea dizenteriei, reumatismului şi artritei. Rădăcina poate fi folosită de persoanele care suferă de afecţiuni ale rinichilor, deoarece contribuie la eliminarea rezidurilor de azot şi a acidului uric. Ceaiul de tămâiţă ajută circulaţia sanguină, are efect benefic asupra menstruaţiei şi este indicat în cazuri de dismenoree. Tămâiţa poate fi folosită şi sub formă de decoct şi tinctură. Decoctul este recomandat în vindecarea vânătăilor, a rănilor, ulceraţiilor de la nivelul pielii şi a altor afecţiuni cutanate. De asemenea, tămâiţa combate viermii intestinali, aciditatea gastrică redusă şi hemoroizii.