Mureș O echipă de medici români a extirpat o tumoră gigantică de 12 kilograme

Sală de operație, foto cu rol ilustrativ: Pixabay
  • O echipă de medici chirurgi din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a reuşit extirparea unei tumori gigantice, care avea un diametru de 35 de centimetri şi aproximativ 12 kilograme, de la un pacient în vârstă de 42 de ani.

Potrivit unui comunicat de presă al SCJU Târgu Mureş, intervenţia de excizie a formaţiunii tumorale gigante retroperitoneale, care îngloba rinichiul stâng, hilul renal, muşchiul psoas stâng, diafragmul stâng, a fost coordonată de doctorul Daniel Popa, medic primar chirurgie generală.

"Intervenţia, care a fost extrem de dificilă din cauza volumului mare al tumorii, care avea un diametru de 35 de cm şi aproximativ 12 kg, dar şi datorită relaţiei strânse cu elemente vasculare importante, a durat aproximativ 2 ore, s-a desfăşurat în Blocul operator Chirurgie I şi a constat în excizia în întregime a formaţiunii tumorale, fără a lăsa ţesut tumoral restant. Evoluţia postoperatorie a pacientului este una favorabilă, urmând ca acesta să fie externat în următoarea perioadă", se arată în comunicat.

Echipa care a realizat intervenţia este formată din dr. Daniel Popa, medic primar chirurgie generală, dr. Cosmin Nicolescu, medic primar chirurgie generală, dr. Horvath Zsuzsanna, medic specialist ATI, şi dr. Dumitru Godja, medic rezident chirurgie generală. 

Sursa AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un bărbat cu tumoră pe creier, de 8 centimetri, salvat de doctorii neurochirurgi din Iași

30 Dec 2023 840

Ajutați micuțul din Constanța cu nume biblic! Un bebeluș are nevoie de ajutorul nostru

12 Jun 2023 1786

Apel umanitar! „Ne ajutați să îi redăm Lizei zâmbetul ei fermecător?“ O fetiță de cinci ani din Constanța are nevoie de ajutor

10 Jun 2022 1537

Apel umanitar Fetița unui pompier de la ISU Dobrogea are nevoie de ajutor (GALERIE FOTO)

03 Dec 2021 2195

Apel umanitar pentru Mario, un băiețel care suferă de cancer

04 May 2021 1763

Constanţa FC Farul scoate la licitaţie un tricou cu semnăturile fotbaliştilor pentru a ajuta un junior al „marinarilor”

11 Mar 2021 3787

#ConstanțaEsteBine Crosul umanitar „Împreună pentru Andrei“, la Năvodari

01 Jan 2021 2382

Tricou semnat de Hagi şi Gică Popescu, la licitaţie pentru ajutorarea unui tânăr din Năvodari

25 Dec 2020 3646

Infectare cu coronavirus Numărul morților a ajuns la 1326. Din ce județe sunt decedații

07 Jun 2020 2065

Noi decese din cauza COVID-19. Printre victime, un bărbat și o femeie din județul Tulcea

05 Jun 2020 1551

Coronavirus România. Au fost raportate noi decese. Detalii despre aceste cazuri

16 May 2020 2646

Povestea fetiţei Luiza Ioniţă care a fost salvată de medicii din Italia. Mărturisirea şocantă a tatălui

07 Sep 2017 6293

Tumoră ovariană gigant, extirpată de la o fetiță de 13 ani din Constanța! Operație laparoscopică în echipă cu medici din Koln (galerie foto)

14 Oct 2016 17787

Revista presei locale

20 Jun 2016 3056

Un chinez a "crescut" o tumoră de 15 kilograme cu remedii tradiţionale

25 Apr 2016 2881