Astăzi este Ziua mondială a libertăţii presei

La 3 mai, în fiecare an, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei.
 
Marcarea acestei zile reprezintă o oportunitate pentru a evidenţia principiile fundamentale ale libertăţii presei, pentru a evalua starea de libertate a presei în întreaga lume, pentru a apăra independenţa mass-mediei şi pentru a aduce un omagiu ziariştilor care şi-au pierdut viaţa în timp ce îşi exercitau profesia, potrivit www.unesco.org citat de Agerpres.ro .
Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiunii a Conferinţei Generale a UNESCO în 1991. ONU a declarat marcarea acestei zile pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: ''Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat'', potrivit www.timeanddate.com.
 
Starea actuală de siguranţă a jurnaliştilor din întreaga lume este descurajantă: în decursul ultimului deceniu, 827 jurnalişti şi angajaţi în mass-media au fost ucişi. Planul de acţiune al ONU privind siguranţa jurnaliştilor şi problema impunităţii reprezintă o platformă multilaterală pe care se abordează aceste probleme complexe. Sistemele judiciare din întreaga lume trebuie să fie consolidate, concentrându-se în principal pe protejarea libertăţii de exprimare şi a siguranţei jurnaliştilor. Apelul Agendei de dezvoltare pentru 2030 pentru justiţia universală este relevant pentru toate elementele abordării celor trei "P" în asigurarea unui mediu sigur pentru acest domeniu de activitate: prevenirea violenţei împotriva mass-mediei, protecţia jurnaliştilor aflaţi în pericol şi urmărirea penală a autorilor de crime comise împotriva profesioniştilor din domeniul mass-media, potrivit paginii dedicate de UNESCO temei din acest an.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul României, Marcel Ciolacu „Activitatea de jurnalist, cu toate valențele sale, are în sine și un rol de formator al societății”

03 May 2024 263

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 284

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

03 May 2024 320

Leonte Năstase Ziua Mondială a Libertății Presei, marcată prin artă la Constanța

03 May 2022 2954

Ziua Mondială a Presei Libere se sărbătorește pe data de 3 mai

03 May 2021 1691

Dezbatere privind ştirile false Ziua Mondială a Libertăţii Presei, marcată de Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România la Constanţa (galerie foto)

04 May 2017 2354

Ziua Mondială a Libertății Presei, marcată printr-o dezbatere la Constanţa (galerie foto)

03 May 2017 1997

Ziua Mondială a Libertății Presei, sărbătorită la Constanța

02 May 2017 2880

Ziua mondială a libertății presei

03 May 2015 1783