Ştiaţi că...? Colin Firth, starul din "Discursul regelui", se află la ceas aniversar

 Laureat al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor în filmul "Discursul regelui", Colin Firth, îşi sărbătoreşte ziua de naştere pe 10 septembrie. Astăzi, împlineşte 55 de ani. 

Viitorul actor s-a născut în Anglia şi a petrecut copilăria în Nigeria, alături de bunicii săi misionari. Ulterior, a studiat în ţara lui de origine şi a urmat cursurile din cadrul Drama Centre din Chalk Farm. Debutul a avut loc în producţia "Another Country", evoluţia sa  cinematografică fiind un proces lent, dar sigur.
 
Succesul a apărut odată cu rolul interpretat în "Mândrie şi prejudecată", adaptarea cinematografică a romanului lui Jane Austen. În 2001, Colin Firth a încântat audienţa când a interpretat rolul lui Mark Darcy, alături de Renée Zellwegger, în comedia "The Bridget Jones's Diary". După doi ani, a jucat în producţia "Love Actually", în a cărei distribuţie au fost incluşi actori precum Hugh Grant, Emma Thompson şi Keira Knightley.
 
După ce a fost distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor, în 2011, pentru rolul din "Discursul regelui", Colin Firth a mai jucat în "Gambit", alături de Cameron Diaz, dar şi în drama "Tinker, Tailor, Soldier, Spy", despre Războiul Rece.
 
Sursa foto: variety.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

L-am văzut în drame precum „The King's speech”, iar astăzi îşi sărbătoreşte ziua de naştere

10 Sep 2016 1900

Ştiaţi că...? Actorul principal din filmul „The King’s Speech”...

10 Sep 2014 2059