Ştiaţi că..? Într-o zi de 11 iunie 1910 - s-a născut Jacques-Yves Cousteau, oceanolog francez (video)

Întro zi de 11 iunie 1910 - s-a născut Jacques-Yves Cousteau, oceanolog francez.

Jacques-Yves Cousteau (n. 11 iunie, 1910, Saint-André-de-Cubzac, departamentul Gironde, Franța; d. 25 iunie 1997, Paris) a fost un ofițer francez, oceanograf, cercetător, explorator. A fost de asemenea scriitor, fotograf, producător de film, inventator, inovator și explorator al vieții subacvatice, care a devenit cunoscut în întreaga lume în calitate de comandant al navei Calypso.

Tinerețea și începutul carierei

Fiu al lui Daniel Cousteau, avocat internațional și Elisabeth Cousteau, nepot al unui notar din Bordeaux și frate al unui scriitor colaboraționist în timpului celui de-al doilea război mondial - Pierre-Antoine Cousteau, Jacques-Yves Cousteau a descoperit marea pe coastele mediteraneene din aproprierea Marsiliei, unde locuia familia sa. În cadrul unei expediții de 12 luni în jurul lumii, alături de colegii săi de clasă, va îndeplini rolul de documentarist, filmând locuri și diverse evenimente. La vârsta de 13 ani, în urma unei excursii în Mexic, va scrie prima sa carte, O aventură în Mexic.

În 1930, după terminarea studiilor pregătitoare la prestigiosul Collège Stanislas de Paris, a intrat la Școala Navală din Brest, devenind ofițer canonier. Între 1933 și 1935 a avut o misiune în Extremul Orient. La Toulon, unde activa pe nava "Condorcet", Cousteau a avut ocazia de a avea primele experiențe submarine, datorită prietenului său, Philippe Tailliez. În 1936, acesta din urmă îi împrumută ochelarii submarini Fernez, care anticipau măștile de scafandru moderne. Cousteau aparținea de asemenea de serviciul de informații al marinei franceze, titlu în virtutea căruia va fi trimis în misiune la Shanghai și în Japonia (1938), precum și în URSS (1939).

S-a căsătorit la 12 iulie 1937 cu Simone Melchior, cu care va avea doi copii, Jean-Michel Cousteau (1938) și Philippe Cousteau (1940), care vor participa și ei la aventura Calypso.

Sursa: wikipedia.org​
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că... Astăzi este Ziua Scafandrului Român

01 Oct 2020 1778

Ştiaţi că...? Renumitul explorator al vieţii subacvatice Jacques-Yves Cousteau...

25 Jun 2015 2430

O domnişoară şi-a rupt tocurile încercând să oprească bolidul Scafandrii lui Jacques-Yves Cousteau au scos din lacul Cinciş maşina fotbalistului Decebal Gheară

21 Jun 2014 5673

Ştiaţi că...? Pe 11 iunie s-a născut unul dintre cei mai importanţi exploratori ai lumii subacvatice

11 Jun 2014 2272