Ştiaţi că...? Sigmund Freud, cel mai cunoscut nume din domeniul psihologiei...

Sigmund Freud, fondator al școlii psihologice de psihanaliză şi cel mai cunoscut nume din domeniul psihologiei, s-a născut pe 6 mai 1856.
 
Sigismund Schlomo Freud, pe numele lui real, în 1873, a absolvit Sperl Gymnasium şi a ales să urmeze o carieră medicală. La Universitatea din Viena a studiat cu unul dintre fiziologii de marcă ai vremii, Ernst von Brücke. În 1885, a fost numit lector în neuropatologie, în urma publicării unor importante cercetări despre bulbul rahidian. În această perioadă, Freud a început să se intereseze de efectele terapeutice ale cocainei, pe care le-a studiat timp de câţiva ani.
 
Freud considera analiza viselor „calea regală către cunoaşterea inconştientului”. În lucrarea considerată de mulţi opera sa de căpătâi, „Interpretarea viselor”, Freud şi-a prezentat descoperirile. El a susţinut că visele joacă un rol fundamental în economia psihicului. În limbajul acestei lucrări o dorinţă poate fi satisfăcută printr-o împlinire imaginară a ei. Toate visele, susţine Freud, chiar şi coşmarurile reprezintă îndeplinirea unor asemenea dorinţe.
 
În ceea ce priveşte viaţa pesoanală, Freud s-a căsătorit cu Martha Bernays, provenită dintr-o familie evreiască de seamă, printre ai cărei strămoşi se număra un rabin şef al Hamburgului. Martha avea să nască şase copii, dintre care o fiică, Anna Freud, a devenit ea o importantă psihanalistă. 

Sursa foto: biography.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.