Ştiaţi că...? Gabriela Szabó schimbă astăzi prefixul

Multipla campioană olimpică, mondială și europeană Gabriela Szabó îşi sărbătoreşte ziua de naştere pe 14 noiembrie. Împlineşte, astăzi, 40 de ani.
 
Să știți că nu sunt o persoană nostalgică. Din această perspectivă, trebuie să recunosc că foarte rar mă uit la albumul cu fotografii, foarte rar mă uit la cursele mele, foarte rar încerc să mă gândesc ce minunată a fost copilăria mea și ce lucruri minunate am făcut până la vârsta de 40 de ani. Curând voi împlini 40 de ani, voi schimba prefixul. Așa că sper să nu plâng, sper să îmi readuc aminte fiecare moment din perioada respectivă și da, îmi place să transmit mai departe lucrurile frumoase care mi-au încununat cariera și care m-au făcut omul care sunt astăzi”, a spus sportiva, într-un interviu acordat Agerpres.

Originară din Bistriţa, Gabriela Szabó a început sportul de performanță când era copil, iar la 15 ani deja devenea campioană europeană. În anul 1999, a fost desemnată de Federația Internațională de Atletism cea mai bună atletă a anului, iar de Asociația Internațională a Presei Sportive, cea mai bună sportivă a anului.
 
A fost de patru ori campioană mondială la seniori şi o dată la juniori. Este, de asemenea, vicecampioană olimpică în Atlanta, la 10.000 de metri. A avut un singur antrenor, Zsolt Gyongyossy, cu care s-a şi căsătorit. În mai 2005, s-a retras din sportul de performanţă.

Gabriela Szabó deţine titlul de doctor în educaţie fizică şi sport, după ce a obţinut calificativul „Foarte Bine” pentru teza de doctorat susţinută public în Amfiteatrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport - ANEFS Bucureşti, intitulată „Contribuţii la studiul cauzelor şi efectelor de anduranţă în cursele atletice de fond şi semi-fond”. Din data de 19 august 2013, deţine şi titlul onorific de „Ambasador al Turismului Românesc”.
 
Sursa foto: jurnalul.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei CS Medgidia a pierdut meciul cu CSO Voluntari

23 Apr 2022 2166

În prima săptămână din noul an, baschetbaliştii de la Athletic Neptun Constanţa joacă în turneul de la Voluntari

01 Jan 2021 3610

Sâmbătă, e ziua de naștere a fostei mari atlete Gabriela Szabo. Vizita specială de la Constanța

14 Nov 2020 2993

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 august 2019

07 Aug 2019 3733

Viorica Dăncilă, prezentă la prima reuniune a comisiei pentru Programul „gROwth - Investim în copii, investim în viitor”

07 May 2019 1422

UPDATE. Imagini de la eveniment Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa şi CSU CSM Oradea, meci la Constanţa. Au câştigat gazdele (galerie foto)

07 May 2019 1902

Phoenix Ştiinţa Constanţa şi CSU CSM Oradea se duelează pentru locul 7 în Liga Naţională. Primul meci e azi, la Constanţa

07 May 2019 1606

Handbalistele de la CSU Neptun Constanța, victorie clară cu Știința Bacău

10 Feb 2019 1878

Doliu în sportul românesc A murit un mare conducător de club

05 Jul 2018 2629

Simona Halep a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București (galerie foto)

26 Feb 2018 2390

Atleta Gabriela Szabo împlineşte astăzi 41 de ani

14 Nov 2016 2631

Gabriela Szabo va candida la președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român

12 Oct 2016 2213

Jocurile Olimpice Recordul româncei Gabrielei Szabo a fost doborât după 16 de ani

20 Aug 2016 2183

Revista presei locale

22 Apr 2016 2909

Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, prezent la Gala Campionilor (galerie foto)

15 Dec 2015 4525