Știați că.... În 1512 își începe domnia Neagoe Basarab

Biografie

După unii, Neagoe Basarab era fiul marelui vornic, boierul Pârvu Craiovescu, și al soției acestuia, Neaga, după alții, al lui Basarab al IV-lea cel Tânăr. A crescut în casa lui Pârvu Craiovescu, unde a primit, după moda vremii, inițierea în cele șapte arte liberale. Cunoștea limbile latină, greacă și slavonă.

A călătorit prin câteva țări din Europa centrală și prin Imperiul Otoman. La încheierea acestor călătorii, preia diverse funcții în structurile statale ale Tării Românești. Este numit succesiv în funcțiile de postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 - 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 - 28 noiembrie 1511).

După ce a urcat pe tronul Țării Românești (23 ianuarie 1512), Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria.
A încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma, și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Continuă viziunea și obiectivele politice inițiate de Ștefan cel Mare și încearcă să realizeze o coaliție a statelor răsăritene împotriva expansiunii turcești. În anul 1519 Neagoie Basarab împreună cu Ștefan al IV-lea trimit un singur ambasador la Vatican prin intermediul căruia "Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi" promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la "sfânta expediție împotriva lui Selim, tiranul turcilor". Țara rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman.
Neagoe Basarab a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe (în Țara Românească și în toate țările din Balcani). În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a născut legenda Meșterului Manole.

Este ctitorul complexului monahal și al bisericii monument din Curtea de Argeș (1517). Pe lângă multe alte ctitorii a reedificat biserica de la Argeș care era căzută în ruină "ca sa nu fie spre batjocură limbilor străine"[5] Reprezentările de pe fațade exterioară a bisericii prevestesc - înainte de apariția reformei protestante - pictura exterioară moldovenească și inaugurează după cum afirmă Sorin Ulea și Paul Chihaia o viziune militantă unitară a românilor ortodocși în lupta împotriva turcilor.

Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română (există o copie atestată în limba română din 1654)

Sursa: wikipedia.ro
Sursa foto: https://corbiidepiatra.files.wordpress.com/2011/09/colaj.jpg

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Militari români la exercițiul multinațional ,,Anakonda 23”, din Polonia. Sunt anunțate convoaie cu personal și tehnică

24 Apr 2023 933

Trei militari şi-au pierdut viaţa în Poligonul Cincu! Au trecut 12 ani de la tragedie

23 Nov 2022 1178

Filiala Constanța a Societății de Științe Istorice din România Eveniment de omagiere a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, a limbii și spiritualității românești

29 Sep 2021 2629

#DobrogeaAcademică Neagoe Basarab, 500 de ani de veșnicie

11 Sep 2021 1453

Sfântul domnitor Neagoe Basarab-prinţ al păcii

27 Sep 2019 3295

Parastasul de 40 de zile de la moartea Regelui Mihai are loc la Curtea de Argeș. Sute de persoane participă la slujbă

13 Jan 2018 2129

Monedă nouă în România, lansată mâine de BNR

02 May 2016 4193

Ştiaţi că...? Petre Ţuţea, preocupat mereu de filosofie și de educația personală...

06 Oct 2015 2931

Sinaxar 26 septembrie 2015 Ortodocşii români pomenesc pe unul din marii domnitori. De ce a fost canonizat

26 Sep 2015 2216

Ştiaţi că...? Petre Ţuţea, supranumit un „Socrate român“...

06 Oct 2014 2724

Astăzi, creştin ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Neagoe Basarab

26 Sep 2014 3534