Ştiaţi că...? Revoluţionarul român Andrei Mureşanu a murit pe 12 octombrie



Andrei Mureşanu, poet şi revoluţionar român, s-a stins din viaţă la data de 12 octombrie 1863, la Braşov, lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a, o fetiţă de 11 luni, Eleonora, şi pe soţia sa, Suzana.
 
Originar din Bistriţa, Andrei Mureşanu s-a născut în familia unui mic întreprinzător. Tatăl, Teodor, ținea în arendă, la Bistrița, o moară de argăsit scoarță, care abia asigura existența numeroasei familii - soția și trei copii, potrivit Wikipedia. A fost primit la școala normală săsească din Bistrița, iar peste câțiva ani, a trecut la liceul piariștilor, din același oraș, remarcându-se printre elevii cei mai buni. În 1832, s-a mutat la Blaj, unde a studiat doi ani filozofia, apoi teologia.
 
Andrei Mureşanu debutează cu poezia „Fetiţa şi păsărica”. Semnează, uneori, cu pseudonimele Sereţeanu, Urziceanu sau Eremitul din Carpaţi. În anul 1848, pe 21 iunie, în paginile revistei „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, publică poezia „Un răsunet”, care, mai târziu, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deşteaptă-te, române!”. În aceeaşi revistă, Andrei Mureşanu publică „Câteva reflexii asupra poeziei noastre”, poeziile „O privire peste lume”, „Un suspin”, „La muza mea”, precum şi articolul „Proprietate (avere, moşie)”.
 
S-a numărat printre fruntaşii revoluţiei române din Transilvania. După revoluţie, a fost traducător la Sibiu şi a publicat la revista „Telegraful român”, operele sale având tentă patriotică.
 
Sursa foto: Wikipedia (Andrei Mureşanu în parcul Astra „Sibiu”)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Accident rutier cu victime în Constanța! (FOTO+VIDEO)

18 Jul 2023 4756

Lichidator Constanța Perianu Maria -PERIANU INSOL IPURL

18 Jul 2023 567

Lichidator ConstanțaOlteanu Adrian -ADRIA INSOLV IPURL

18 Jul 2023 442

UPDATE. O butelie a explodat într-o locuință din Constanța! Un copil a suferit arsuri (FOTO+VIDEO)

12 Jul 2023 3995

CS Medgidia a câștigat Cupa României la beach handball (GALERIE FOTO)

03 Jul 2023 1083

Biciclist implicat într-un grav accident rutier în municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO

26 May 2023 2780

Restricții totale de trafic rutier în Constanța! Află în ce zonă

24 Feb 2023 1059

24 ianuarie în istorie Cântecul „Deșteaptă-te, române!” a devenit imnul de stat al României. Ce alte evenimente au avut loc

24 Jan 2022 1736

Constanța Accident rutier cu victimă strada Andrei Mureșanu. Două autoturisme implicate

10 Mar 2021 1711

Pompierii, chemați pe strada Andrei Mureșanu, din Constanța

23 Oct 2020 1724

Ziua imnului național al României, sărbătorită și la Constanța

29 Jul 2019 1984

Imagini de la eveniment. Accident rutier la intersecția străzilor Baba Novac cu Andrei Mureșanu din municipiul Constanța. Un taxi implicat (galerie foto+video)

06 Jun 2019 3832

UPDATE Accident spectaculos la Constanţa! A intrat într-un stâlp şi apoi a opus rezistenţă în faţa poliţiştilor (galerie foto+video)

20 Dec 2016 13155

Atenţie şoferi! Trafic rutier blocat pe tronsonul delimitat de intersecțiile cu străzile Soveja și Andrei Mureșanu

15 Jun 2016 1525

UPDATE 2 Accident pe strada Andrei Mureșanu, din Constanța. O persoană a fost rănită (galerie foto+video)

15 Apr 2016 3395