Ştiaţi că...? Se împlinesc 99 de ani de la naşterea lui John F. Kennedy

 

În urmă cu 99 de ani, s-a născut cel care urma să devină al 35-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy.
 
La alegerile din 1946, s-a înscris pe listele electorale pentru ocuparea unui loc în Camera Reprezentanţilor. A fost ales, iar mai târziu a ocupat un loc în Senat. După lupta electorală cu republicanul Richard Nixon, este ales al 35-lea preşedinte al SUA, în 1960. A ocupat funcţia de preşedinte până la asasinarea sa.
 
Pe 22 noiembrie 1963, în timp ce Kennedy, soţia sa şi guvernatorul statului Texas traversau cu limuzina centrul oraşului, s-au auzit trei focuri de armă. Cel de-al doilea foc l-a lovit pe Kennedy în spate şi i-a ieşit prin gât. Al treilea foc a fost fatal, Kennedy fiind împuşcat în cap. O jumătate de oră mai târziu, a fost declarat mort. Cu doar câteva momente înainte de tragedie, mulţimea prezentă pe străzi îl aclama pe Kennedy.
 
În acel moment, toate televiziunile importante şi-au întrerupt programul obişnuit şi au transmis ştiri timp de 70 de ore, şcolile au fost închise, iar americanii şi-au întrerupt activitatea obişnuită. În decursul unei ore, a fost arestat asasinul, Lee Harvey, care şi-a susţinut nevinovăţia. Lee Harvey fost ucis două zile mai târziu, de Jack Ruby, patronul unui club de noapte, când urma să fie transferat la sediul de poliţie din Dallas.  
 
Kennedy a rămas cunoscut pentru programele sale fiscale care au permis extinderea economiei americane. Dintre citatele rămase de la Kennedy, amintim:
 
„Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.”
„Libertatea fără învăţare este întotdeauna în pierdere. Educaţia fără libertate este în van.”
„Timpul potrivit pentru a repara acoperişul este atunci când soarele străluceşte pe cer.”
„Poveştile de curaj din trecut ne pot învăţa, pot oferi speranţă, ne inspiră. Ele nu pot ţine însă loc de curaj în sine. Pentru aceasta, fiecare om trebuie să privească în propriul său suflet.”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cartea zilei John F. Kennedy - Marilyn Monroe. O iubire imposibilă - Paul-Jean Franceschini

13 Jul 2022 1142

John F. Kennedy - Marilyn Monroe. O iubire imposibilă - Paul-Jean Franceschini

02 Apr 2022 1362

Astăzi este Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

15 Mar 2022 1539

25 noiembrie în istorie. La înmormântarea lui John F. Kennedy au participat un milion de oameni. Ce alte evenimente istorice s-au mai întâmplat și pe cine aniversăm

25 Nov 2021 1441

22 noiembrie în istorie. Președintele american, John F. Kennedy este asasinat în 1963. Ce alte evenimente istorice au mai avut loc și pe cine aniversăm

22 Nov 2021 1500

ANPC organizeaza conferința "15 martie - Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor" (video)

15 Mar 2021 2543

Portul Constanța, gazda yachtul lui Onassis, Christina O (galerie foto+video)

06 Jul 2016 4711

Ştiaţi că...? Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor este sărbătorită astăzi

15 Mar 2016 2448

Două femei s-au bătut într-un avion

27 Aug 2015 1881

Explozie la un liceu Trei persoane au fost rănite şi trei etaje au fost avariate

21 Aug 2015 1886

Ştiaţi că...? Soția celui de-al 35-lea Președinte al Statelor Unite...

28 Jul 2015 2143

Aeroportul JFK, New York Terminal destinat ... animalelor

25 Jul 2015 1863

Citate importante rostite de preşedinţii americani John F. Kennedy şi Bill Clinton

02 Jul 2015 5970

Ştiaţi că...? Pe 29 mai 1917 – S-a nascut John F. Kennedy, presedinte al SUA

29 May 2015 2474

Avion, escortat de aeronave militare în urma unui apel privind o amenințare la bord

25 May 2015 1599