Ştiaţi că...? Whoopi Goldberg împlineşte astăzi 60 de ani

Celebra actriţă Whoopi Goldberg, deţinătoare a Premiului Emmy, îşi sărbătoreşte ziua de naştere astăzi. Împlineşte 60 de ani.

Originară din New York, Caryn Elaine Johnson, pe numele ei adevărat, de la vârsta de opt ani, juca într-o companie de teatru. De-a lungul anilor, a lucrat în diferite locuri, până când decide să realizeaze propriul spectacol, "The Spook Show". Astfel, a reuşit să-i atragă atenţia lui Mike Nichols, care a colaborat cu ea pentru un spectacol pe Broadway, numit "Whoopi Goldberg". Ulterior, Steven Spielberg i-a propus să joace "The Color Purple", o adaptare a scrierii lui Alice Walker. Pentru rolul din acest film, Goldberg a fost nominalizată la Oscar la categoria "cea mai bună actriţă".

Recunoscută pentru calităţile sale de actriţă de comedie, Goldberg este şi o excelentă interpretă a rolurilor dramatice. Însă rolul care i-a definitivat statutul de actriţă a fost cel din "Ghost", în care personajul ei încerca să intre în contact cu un spirit. Pentru acest rol a fost distinsă cu Premiul Oscar la secţiunea "cea mai bună actriţă într-un rol secundar". A făcut roluri memorabile şi în filmele "Cu sau fără bărbaţi" (1995), "Vacanţă în Jamaica" (1998) şi "Regăsirea" (1999).
 
Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ştiaţi că...? Deţinătoare a Premiului Emmy, Whoopi Goldberg...

13 Nov 2014 2410