Ştiaţi că...? Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor este sărbătorită pe 23 aprilie

Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor este sărbătorită anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO. Cu ocazia acestei zile, sunt organizate expoziţii de carte, lecturi publice şi alte manifestări menite să încurajeze şi să promoveze lectura, o activitate supusă unor provocări, în condiţiile dezvoltării rapide televiziunii şi internetului.
 
23 aprilie marchează trecerea în neființă a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare şi Miguel de Cervantes, dar şi a scriitorilor Inca Garcilaso de la Vega şi Jules Barbey d'Aurevilly, precum şi a poeţilor William Wordsworth și Rupert Brooke.
 
Prima Zi Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor a fost marcată pe 23 aprilie 1996, iniţiativa aparţinând Spaniei, unde anual, la această dată, are loc Festivalul Trandafirilor, dedicat Sfântului Gheorghe.
 
Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată "Ziua Bibliotecarului din România". Aşadar, în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie, se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.
 
Sursa foto: polkacafe.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Ziua Bibliotecarului din România", marcată de Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

23 Apr 2024 369

Ziua națională a Bibliotecarului și Ziua internațională a cărții „Relația Bibliotecii cu utilizatorii s-a remodelat și continuă să se schimbe și să se adapteze la noile cerințe”

23 Apr 2020 5267

Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor, sărbătorită pe 23 aprilie în fiecare an

23 Apr 2017 3108

Ştiaţi că...? Ziua de 23 aprilie reprezintă o oportunitate pentru recunoașterea puterii cărții în schimbarea în bine a vieții

24 Apr 2016 2137

Idei novatoare prin proiectele ,,Cetățeanul democrat”

24 Apr 2015 1393