#Dobrogeaetnică: Laudatio Mihai Irimia

 

Mulțumesc în primul rând ziarului ZIUA de Constanța, care mi-a făcut această onoare de a fi în fața dvs. Nu știu cum sunt alții, dar noi, cei care am terminat facultatea de istoria la Universitatea Cuza din Iași în 1965, suntem încă foarte uniți. Câți am mai rămas, vreo 30 probabil din 100, corespondăm între noi, ținem legătura. Iar colegii, acei 25-30, câți mai sunt, știu că astăzi, în seara aceasta, mă aflu în fața dvs. să vorbesc despre Mihăiță. În Moldova așa i se spunea cu drag.

 

Mihai a fost iubit de toți colegii și este iubit și acum. Toți îl pomenesc cu multă, multă dragoste și respect, în primul rând pentru caracterul lui excepțional. O bunătate cum rar se poate întâlni.

Am avut privilegiul față de ceilalți colegi ai noștri să fiu nu numai coleg cu el, ci și prieten până la moartea sa, zic eu, prea devreme. Deci îl cunosc poate mai bine decât toți ceilalți. Era un om incapabil de invidie, incapabil de răutate, incapabil de minciună și era un om modest până unde se mai putea, ba chiar până dincolo.

De pildă, deși avea lucrări mult mai multe și valoroase decât mulți alții, el, decan fiind, nu și-a făcut dosarul pentru profesor. Modestia lui a mers până acolo. Când alții, cu câteva lucrări plastografiate, au ajuns profesori. Mihai Irimia, cu lucrări și cercetări fundamentale în domeniul arheologiei, perioadei bronzului și fierului, a murit conferențiar. Eu am insistat „Mihai, fă-ți dosar!”. Nu, el făcea altora, dar lui nu și-a făcut. Din cauza modestiei, care, la un moment dat, e prost înțeleasă. 

 

Așadar, Mihai Irimia a fost un om deosebit mai ales în aceste vremuri. Și din această pricină mulți au profitat de pe urma bunătății sale. Au fost oameni care au fost introduși în universitate de el, dar oameni care mai apoi primul lucru pe care l-au făcut a fost să-i dea lui în cap. A suferit Mihai din această pricină. Familia știe mai bine decât mine. A suferit mult. Dar s-a retras în tăcere. Și poate că și această suferință i-a pricinuit moartea mai devreme.

Așadar, Mihai Irimia e și moldovean, e născut într-un sat din județul Neamț, s-a naturalizat constănțean și a devenit om al Dobrogei și Constanței, cu toată ființa lui.

Eu cred că ceea ce i se conferă astăzi, Meritul Dobrogean, este într-adevăr un merit pentru el și ar fi fost tare bucuros dacă ar fi fost prețuit, cum ar fi trebuit.

Repet că ceea ce v-am spus este în asentimentul tuturor colegilor noștri, 25-30, care mai suntem în viață.