#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Decebal Făgădău, primarul Constanței

„Sunt extrem de emoționat pentru că, un parcurs ce a început acum un an, un parcurs ce a început dintr-o inițiativă externă instituțiilor, adică o instituție de presă, astăzi ajunge la un final fericit. Anul trecut, pentru că era dezbinați și nu prea vorbeam între noi, pentru că ne este frică, nouă liderilor de percepția publicului transpusă prin intermediul presei, mai temători. Și ne-a adunat, am făcut un traseu împreună cu inimoasa Diana Slav, cu doamna Lăpușan, cu colectivul ziarului ZIUA de Constanța, să reproducem un traseu. Un moment de trezire de conștiință și de așteptări de la sine, nu de la alții.
 
Astăzi, după un an de zile, după multe evenimente și multe strădanii ale dumneavoastră, vedem un mozaic, vedem cu adevărat cine suntem. Vedem reprezentanții membrilor familiei noastre și vedem cu adevărat moștenirea pe care o avem. Despre însemnătatea momentelor, despre istoria lor s-au spus atât de multe lucruri și este bine că se spune, dar eu nu voi face acest lucru. Las istoricii, las fiecare individ membru al familiei, să-și spună povestea pentru că reprezintă câte o filă din povestea noastră.
 
Mă apasă zi de zi sentimentul că noi, cei de astăzi, nu ne ridicăm la nivelul strămoșilor noștri. Că nu suntem toți la fel de pricepuți, la fel de uniți, la fel de curajoși și înțeleg și de ce. Nu mai avem aceleași provocări din exterior și avem mai mult timp să ne batem între noi. Când nu ne unește o amenințare din afară, ne găsim, ba un vecin, ba un membru al familiei, cu care să ne mai șubrezim relațiile umane. În schimb mă hrănește foarte mult încrederea în viitor, speranța, că ai noștri copii, ai noștri nepoți, ai noștri strănepoți, vor fi mai vrednici decât noi și laolaltă mai vrednici decât înaintații noștri. Sunt convins că o prezentare succintă la aceste evenimente istorice unice și mă bucură că domnul profesor Vitanos ne treziți la realitate.
 
Această istorie multimilenară nu face altceva decât să nască, ca și până acum, succesori mai frumoși, mai puternici, tocmai pentru că au bogăție genetică, o bogăție culturală, o bogăție spirituală atât de mare. Mă uit cu încredere la viitor, iar pentru mine ca primar al municipiului Constanța, viitorul este fără echivoc în marea familie NATO și în Uniunea Europeană. Tocmai de aceea, cred că suntem într-un moment zero al istoriei noastre. Da, este o coincidență fericită. Putem să înșirăm multe evenimente. Cele mai importante sunt evenimentele fiecăruia dintre noi. Dar viitorul cred că trebuie să ne ocupe mai mult.
 
Tocmai de aceea, vă invit ca tot ceea ce simțim astăzi să reprezinte un moment de analiză și haideți să ne imaginăm cum vom fi judecați noi, de copiii noștri, de nepoții noștri, peste 100 de ani, peste 140 de ani, peste 600 de ani. Vreau să mulțumesc tuturor reprezentanților comunităților care țin tradiția zilnică. E greu pentru că după 1989 am învățat cum să ne dezbinăm nu cum să ne asociem. Iar, cred că tocmai din aceste comunități ar trebui să învățăm ce avem de făcut. Apreciez în mod deosebit prezența liderilor spirituali în viața comunităților, dar nu voi uita niciodată că dascălii alături de oamenii de administrație sunt cei care au făcut ca astăzi noi să fim aici așa. Și să avem încredere în viitor.
 
Nu mai departe de ieri a avut loc un moment emoționant în aceeași sală și asta ne arată că avem multe evenimente într-o sală pentru că avem puține săli. Profesorii de istorie ce au dat câte o bucățică de suflet într-o carieră de exemplu, de model, nu doar de profesor de istorie, au fost la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean, cunoscuți și recunoscuți. Cred că este momentul anonimilor care ne-au făcut ceea ce suntem. Lor trebuie să le spunem numele, lor trebuie să le recunoaștem meritele și de aici mai departe să predăm celor ce vor veni după noi, o moștenire, măcar curată, măcar știută, dacă nu mai bogată. Poate nu este cel mai vesel cuvânt la 140 de ani de Dobrogea și la 100 de ani de Centenar.
 
Cred că trecutul este peste nivelul prezentului și închei cu speranța că viitorul va fi peste nivelul trecutului nostru glorios. Recunoștință profundă tuturor înaintașilor. Respectul meu pentru munca dumneavoastră. Fiecare dintre dumneavoastră are putere mai mare decât fiecare dintre noi, cei ce astăzi vă vorbim. La mulți ani, Dobrogea ! La mulți ani, România!”
 
 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#sărbătoreșteDobrogea: Dobrogea 140 de ani. \

#sărbătoreșteDobrogea: Dobrogea 140 de ani. "Etniile împreună pentru Dobrogea!" - O campanie de presă, în premieră, marca ZIUA de Constanța (document)

10846
#Dobrogeaetnică: Etniile împreună pentru Dobrogea! ZIUA de Constanţa dedică, în premieră, o campanie „modelului dobrogean“

#Dobrogeaetnică: Etniile împreună pentru Dobrogea! ZIUA de Constanţa dedică, în premieră, o campanie „modelului dobrogean“

11038
 #Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanța sărbătorește România și Dobrogea. Azi, celebrăm mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor  (galerie foto)

#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanța sărbătorește România și Dobrogea. Azi, celebrăm mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor (galerie foto)

11629
#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanţa omagiază personalităţile etniilor dintre Dunăre şi Marea cea Mare. 140 de ani de Dobrogea (galerie foto)

#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanţa omagiază personalităţile etniilor dintre Dunăre şi Marea cea Mare. 140 de ani de Dobrogea (galerie foto)

15277
#Dobrogeaetnică: Tedeum întru nemurire. „Stația istorică a unirii Dobrogei cu România“, unica pagină vie

#Dobrogeaetnică: Tedeum întru nemurire. „Stația istorică a unirii Dobrogei cu România“, unica pagină vie

4068
#Dobrogeaetnică: România 100. Dobrogea 140. Sărbătorind mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor dobrogene

#Dobrogeaetnică: România 100. Dobrogea 140. Sărbătorind mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor dobrogene

4593
Dobrogea mea, Dobrogea noastră, Dobrogea întregii Românii: Gândurile unui dobrogean de Ziua Dobrogei, 14 noiembrie 2018, la împlinirea a 140 de ani de la reintegrarea la patria-mamă

Dobrogea mea, Dobrogea noastră, Dobrogea întregii Românii: Gândurile unui dobrogean de Ziua Dobrogei, 14 noiembrie 2018, la împlinirea a 140 de ani de la reintegrarea la patria-mamă

5577
#Dobrogeaetnică: 14 noiembrie. Astăzi este despre Dobrogea, la 140 de ani de la revenirea pe harta României. „Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră!“

#Dobrogeaetnică: 14 noiembrie. Astăzi este despre Dobrogea, la 140 de ani de la revenirea pe harta României. „Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră!“

6285
#citeşteDobrogea: 152 de ani de la naşterea unui „autentic dobrogean“. Medalie instituită de ZIUA de Constanţa în memoria colonelului Marin Ionescu Dobrogianu

#citeşteDobrogea: 152 de ani de la naşterea unui „autentic dobrogean“. Medalie instituită de ZIUA de Constanţa în memoria colonelului Marin Ionescu Dobrogianu

4274
#Dobrogeaetnică: Mesajul de bun venit al cotidianului ZIUA de Constanța

#Dobrogeaetnică: Mesajul de bun venit al cotidianului ZIUA de Constanța

3125
#Dobrogeaetnică: Mesajul prof. Constantin Vitanos, promotorul temei „Etniile împreună pentru Dobrogea!“

#Dobrogeaetnică: Mesajul prof. Constantin Vitanos, promotorul temei „Etniile împreună pentru Dobrogea!“

3352
#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Dumitru Jeacă, prefectul Constanței

#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Dumitru Jeacă, prefectul Constanței

3148
#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui CJC, Horia Țuțuianu

#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui CJC, Horia Țuțuianu

2883
#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Decebal Făgădău, primarul Constanței

#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Decebal Făgădău, primarul Constanței

2817
#Dobrogeaetnică: Mesajul dr. Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România - filiala Constanța

#Dobrogeaetnică: Mesajul dr. Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România - filiala Constanța

3736
#Dobrogeaetnică: Liviu Lungu, arheolog, doctor în Istorie veche și scriitor - mesaj din partea Comunităţii Albaneze

#Dobrogeaetnică: Liviu Lungu, arheolog, doctor în Istorie veche și scriitor - mesaj din partea Comunităţii Albaneze

3701
#Dobrogeaetnică: Mesajul Simonei Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din lume (video)

#Dobrogeaetnică: Mesajul Simonei Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din lume (video)

2710
#Dobrogeaetnică: Mesajul Ioanei Rădulescu, președintele Comunității „Edinstvo“ a bulgarilor din Dobrogea

#Dobrogeaetnică: Mesajul Ioanei Rădulescu, președintele Comunității „Edinstvo“ a bulgarilor din Dobrogea

2181
#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene „Elpis“

#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene „Elpis“

2691
#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui Forumului Democrat al Germanilor din România, filiala Constanța, Annemarie Marina Czernack

#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui Forumului Democrat al Germanilor din România, filiala Constanța, Annemarie Marina Czernack

2612