Memoria - revista gândirii arestate, mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989 (VIDEO)

Cu ocazia „Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989“, Revista Memoria, prin intermediul redactorului-șef Cosmin Budeancă, a transmis următorul mesaj de comemorare a  victimelor regimului comunist:
 
În  cei  45  de  ani  de  regim comunist în România mii de oameni au fost uciși, zeci de mii au ajuns în închisori și lagăre, alte zeci de mii au fost deportați, milioane au avut de suferit în grade diferite. Pretutindeni oamenii își doresc și simt că au dreptul la o viață liberă, iar unul din elementele de bază pentru asta o reprezintă libertatea  gândirii,  adică  «gândirea nearestată». Dar pentru a atinge acest deziderat trebuie să facem permanent un apel la memorie. Ea e fundamentul pe care ne putem edifica prezentul  și  viitorul.

Conștiința  luptei  pentru  libertate a generațiilor care au suferit în anii comunismului trebuie să fie transmisă în continuare către generațiile viitoare. Iar evenimentele din aceste zile din Ucraina dovedesc încă o dată cât de importantă este libertatea și democrația și că niciun efort nu este prea mare pentru a le consolida și perpetua.

Cosmin Budeancă

Redactor-șef Memoria - revista gândirii arestate

Sursa foto: Facebook
 
 Citește și:

De la Memorialul Sighet la Memorialul Poarta Albă (VIDEO)

Au pătimit apărând credinţa şi demnitatea poporului roman. 9 martie - Ziua Detinuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989 (VIDEO)

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Cruci din cuiele găsite în gropile unde au fost aruncați martirii de la Periprava

1701
Blestemul pământului de la Periprava: Nu s-a putut identifica niciun martir. Oasele deținuților politic au fost înhumate la Mănăstirea Dervent

1960
Rezistența Bisericii în fața comunismului: Rugul Aprins, mișcarea cu un caracter unicat în ortodoxie

2476
Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz - lagărele Medgidia și Poarta Albă (Foto+Video)

4691
Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz - lagărul Columbia (FOTO)

3584
Profesorul Vladimir Tismăneanu participă la un seminar despre totalitarism la Muzeul Victimelor Comunismului de la Washington

2219
 Fundația Culturală Memoria lansează volumul „Memoria anilor ’80. Nouă opozanți ai regimul comunist“. Ce eveniment editorial va mai avea loc în octombrie

11452
Fundația Culturală Memoria vă învită la două evenimente editoriale

26106
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Comunismul dinastic al lui Ceauşescu, 1965-1989 (VIDEO)

6872
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Suprimarea disidenţei, celebrarea liderului (VIDEO)

6227
#MemorialulPoartaAlbă: 14 Mai, Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste

6809
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Comunismul dinastic al lui Ceauşescu, 1965-1989

7873
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Plenara din iunie 1958

5419
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Plenara din iunie-iulie 1957 (VIDEO)

4981
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Efectele Revoluţiei maghiare din 1956 (VIDEO)

5144
#MemorialulPoartaAlbă:Raport final. Partidul Comunist Român. Ecourile destalinizării printre intelectuali (VIDEO)

8593
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român - Politica internă a PCUS și PCR după moartea lui Stalin (VIDEO)

6344
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român - Stalinismul dezlănţuit, 1948-1956 (VIDEO)

6695
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român - Facțiunile care au funcționat în interiorul PCR în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (VIDEO)

5778
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final - Partidul Comunist Român. De la cvasi-monarhie la democrație populară, 1944-1948 (VIDEO)

5374