„Problema originei etnice în Dobrogea“, de Constantin N. Sarry

Cotidianul  ZIUA de Constanţa vă aduce în atenţie opera unuia dintre cei mai dedicaţi jurnalişti dobrogeni, ziaristul Constantin N. Sarry (8 mai 1878 – 4 octombrie 1960), directorul celui mai longeviv cotidian „Dobrogea jună” (fondat pe 12 decembrie 1904, a apărut timp de 40 de ani, întrerupt de cele două războaie mondiale) şi preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din Dobrogea, cel care ne-a lăsat unele dintre cele mai interesante abordări legate de mozaicul interetnic dobrogean.

„Prin şcoală, prin armată, prin căsătorii mixte, prin viaţa laolaltă, s'a ajuns ca în Dobrogea să avem oameni pe cari din punct de vedere al etnicităţii să-i putem socoti cu drept cuvânt Neo-Români. Ei sunt de origină etnică mixtă, o origină etnică la care de altfel nu ţin câtuş de puţin şi care n'a format şi nu formează pentru ei o preocupare, - spiritualitatea lor, formaţia sufletească, aspiraţiile, limba, moravurile, felul de viaţă etc., fiind complectamente româneşti. Faptul nu trebue să ne mire: este una dintre însuşirile cele mai fireşti ale oricărui popor, - cu atât mai mult ale unui popor civilizat - aceea de a asimila elementele străine cu cari vine în contact, prin stăpânire. (…) Neexistând, şi poporul dobrogean nefăcând nici o deosebire între fiii Dobrogii, se poate afirma astăzi de către toţi cei cari cunosc Dobrogea, că în timpul celor 64 de ani ai erei româneşti, s'a născut în Dobrogea o naţie românească autentică şi autohtonă, având unele însuşiri specifice, isvorând din condiţiile de trai în comun în această Dobroge, ţară de muncă, de înţelegere şi de omenie“, arată autorul, în lucrarea „Problema originei etnice în Dobrogea“. 

Cartea a fost pusă la dispoziția cotidianului ZIUA de Constanța, spre digitalizare, de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. 

Lucrarea are 32 de pagini şi poate fi descărcată de mai jos. Dimensiune fişier: 6,33 MB
    Citește în format integral

228

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

626
„100 de ani de tradiție și performanță în educație - 1919-2019. Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța“ - Stelian Marinescu, Bianca Ibadula, Lucreția Claudia Portase, Nicoleta Benchea, Mihai Paris

736
„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

832
„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

833
„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

337
„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

270
„Noi monumente epigrafice din Scythia Minor”, de A. Aricescu, V. Barbu, Gh. Poenaru-Bordea, A. Rădulescu și N. Gostar

„Noi monumente epigrafice din Scythia Minor”, de A. Aricescu, V. Barbu, Gh. Poenaru-Bordea, A. Rădulescu și N. Gostar

368
„Adamclisi. Monumentul triumfal și Cetatea”, editat de Sfatul Popular al Regiunii Dobrogea

„Adamclisi. Monumentul triumfal și Cetatea”, editat de Sfatul Popular al Regiunii Dobrogea

266
„La Romania illustrata. Riccordi di viaggio“ / „România - amintiri dintr-o călătorie“, de Bruto Amante

„La Romania illustrata. Riccordi di viaggio“ / „România - amintiri dintr-o călătorie“, de Bruto Amante

419
„Adolescenții dela Brașov”, de Pericle Martinescu

„Adolescenții dela Brașov”, de Pericle Martinescu

488
„Constanza”

„Constanza”

375
„Balada morții lui Edgar Poe”, de Pericle Martinescu

„Balada morții lui Edgar Poe”, de Pericle Martinescu

352
„Tanagra. Callatis. Măşti şi figurine din atelierele de la Mangalia”, de Vasile Canarache

„Tanagra. Callatis. Măşti şi figurine din atelierele de la Mangalia”, de Vasile Canarache

344
„Amintiri și povestiri“, de Garabet Kümbetlian

„Amintiri și povestiri“, de Garabet Kümbetlian

455
„Odiseea editării Poeziilor lui Eminescu în prima sută de ani. 1884-1984“, de Pericle Martinescu

„Odiseea editării Poeziilor lui Eminescu în prima sută de ani. 1884-1984“, de Pericle Martinescu

318
„Monumentul Triumfal de la Adamclisi”, de Adrian V. Rădulescu

„Monumentul Triumfal de la Adamclisi”, de Adrian V. Rădulescu

345
„Sunt frate cu un fir de iarbă”, de Pericle Martinescu

„Sunt frate cu un fir de iarbă”, de Pericle Martinescu

416
„Necropole elenistice la Tomis”, de Mihai Bucovală

„Necropole elenistice la Tomis”, de Mihai Bucovală

491
„Costache Negri“, de Pericle Martinescu

„Costache Negri“, de Pericle Martinescu

297
„Monumente romano-bizantine din sectorul de Vest al Cetății Tomis”, de Adrian Rădulescu

„Monumente romano-bizantine din sectorul de Vest al Cetății Tomis”, de Adrian Rădulescu

250