Anunţuri 25 aprilie 2013

Noi, cei aproape 30 de copii, nurori, gineri, nepoţi şi strănepoţi ai Mariei Dumitraşcu din satul Nisipari îi anunţăm decesul pe 24 aprilie 2013. Se întoarce în pământul din care a venit acum 91 de ani. Liniştită şi împăcată cu lumea asta şi cu cea de după. Doamne, ne rugăm Ţie s-o ai şi de acum încolo în grija ta!

O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer lăsând în urmă multă durere şi un gol imens. Ne luăm adio de la cea care a fost soţie şi mamă iubitoare, arh. Doina-Mariana Poenaru. Corpul neînsufleţit e depus la Casa Albastră, iar slujba de înmormântare va avea loc astăzi, ora 13.30, la Capela Militară. Soţul şi copiii Ozana şi Lucian.

Colectivul Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului de Urgenţă Constanţa este alături de dr. Ozana Poenaru în aceste momente de mare durere sufletească, acum când bunul Dumnezeu a chemat-o la ceruri pe mult iubita sa mamă, arhitect Doina Mariana Poenaru. Sincere condoleanţe!

În satul Nisipari, judeţul Constanţa, pe 24 aprilie, a încetat din viaţă Maria Dumitraşcu. Ca soţie a lui Dumitru Dumitraşcu, a adus pe lume copii, i-a crescut şi i-a ferit de rele. O viaţă de greutăţi, lipsuri, muncă şi puţine bucurii. Dumnezeu a ţinut-o aici 91 de ani. Şi-a împlinit rostul pe lumea aceasta. Pleacă împăcată, înconjurată de noi, copiii ei, ginerii, nurorile, nepoţii şi strănepoţii. Dumnezeu să o odihnească în pace! Familiile Dumitraşcu şi Gheorghe.

După o scurtă, dar grea suferinţă, s-a stins din viaţă, mergând alături de iubiţii săi părinţi, dragul nostru văr, Laurenţiu Stoichiţă. Îl vom păstra mereu în amintirea noastră. Dumnezeu să-l ierte pentru greşelile sale! Cornel, Camelia şi Lucica Stoichiţă.

Familiile Mitulescu şi Dobre sunt alături de Leonte Dumitru în aceste momente de grea încercare prin care trece la decesul surorii, Florescu Rodica. Sincere condoleanţe!

Familia Florescu George, cu lacrimi în ochi, anunţă decesul după o grea suferinţă a celei care a fost soţie, mamă şi bunică, Florescu Rodica, ce a plecat la Ceruri. Corpul defunctei este depus la Casa Niculescu. Înmormântarea va avea loc astăzi, la ora 12.00. Soţul, fiica, ginerele şi nepotul.

Cu adâncă durere în suflet, familia Titi Chirnogeanu este alături de familia fratelui, pentru pierderea fiului său, Adrian Chirnogeanu. Cortegiul funerar va pleca astăzi, ora 12.00, din strada Dumbrava Roşie nr. 51. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Familia Leonte Dumitru deplânge cu regret decesul surorii, Florescu Rodica. Vei rămâne veşnic în amintirea noastră!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 300

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 287

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 380

Certificat de urbanism pentru Bimmer Workshop SRL, care edifică un showroom la Constanța

03 May 2024 281

Rezultatul licitației publicat în MO Primăria Constanța a vândut un teren din zona Campus (DOCUMENT)

03 May 2024 472

Licitații publice Cine va păzi obiectivele Primăriei Constanța (DOCUMENT)

03 May 2024 346

ADR Sud-Est contrazice municipalitatea Finanțarea proiectului de mobilitate nu a fost în condiționată de tranformarea bulevardului Ferdinand din Constanța în arteră cu sens unic! (DOCUMENTE)

03 May 2024 703

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 490

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 344

Modificări în firma Golden Grain Organics SRL, din Constanța. Iată numele noului asociat și administrator

03 May 2024 278

​Distracția continuă până pe 6 mai în Constanța! Artiști celebri cântă la malul mării

03 May 2024 369

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1064

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

03 May 2024 384

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 497

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 716