Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius” Constanța, în doliu. Daniela Caruţiu s-a stins din viață

Profesorul universitar dr Daniela Caruțiu s-a stins din viață vineri, 1 octombrie. Daniela Vitcu a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj prin care îi aduce un omagiu, Danielei Caruțiu. 

Lumea culturală, academică şi artistică a Constanţei, în special Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius”, este mai săracă odată cu trecerea în nefiinţă a Danielei Țurcanu-Caruţiu, dascăl, om de cultură, cercetător ştiinţific, artist multiplu premiat în ţară şi în spaţiul internaţional, se arată într-un mesaj al Danielei Vitcu pe pagina sa de Facebook.

„Parafrazându-l pe părintele Arsenie Papacioc, Daniela Caruţiu s-a adăugat la veşnicie, lăsând în urmă regrete, durere, tristeţe, dar şi bucuria de a o fi cunoscut şi de a-i fi fost alături. Experienţa extraordinară, inteligenţa, simţul umorului, delicateţea şi elocvenţa retoricii au ridicat-o la rang de dascăl, lumină pentru zeci de generaţii de studenţi. Cariera sa universitară a fost vastă, la fel cea de artist şi de cercetător, dar mai importantă este calea pe care şi-a asumat-o întru descoperirea şi împărtăşirea luminii date de credinţă.
Şi lumină a împărtăşit de-a lungul căii sale, scurtate mult prea devreme. Dispariţia sa este semnificatul şi semnificantul unei pierderi ireparabile, dar şi al unui imbold de a-i duce misiunea mai departe.
„Hristos ne-a dat exemplu prin propria viată. A murit, dar moartea lui n-a fost o tragedie. O tragedie - dar de o mare frumuseţe - e Romeo şi Julieta. Bernardin de Saint-Pierre a scris o tragedie mai frumoasă decât cea a lui Shakespeare, Paul şi Virginia. Au iubit şi au pierit. În învăţătura creştină, moartea nu este pierdere. Ai noştri, martirii, sunt eroi, măcar că i-au spintecat şi le-au tăiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contră, s-au adăugat la veşnicie. Pentru că viaţa pe pământ nu e altceva decât pregătirea pentru cealaltă viaţă. Cum zice Mântuitorul: Şi a trecut de la moarte la viaţă! Auziţi? Viaţa e dincolo, şi noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viaţă...” (Interviu cu părintele Arsenie Papacioc, Jurnalul Naţional)“ - se arată în mesajul Danielei Vitcu.


Cadrele didactice ale Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii “Ovidius” din Constanţa îşi exprimă adânca tristeţe pentru pierderea suferită şi sunt alături de familie în acest rit tragic de trecere!

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Sursa foto: Facebook/Daniela Vitcu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNȚCD Constanța deplânge decesul unei fostei colege de partid, artistul plastic Daniela Caruțiu

02 Oct 2021 1775

In memoriam Universitatea Ovidius din Constanța aduce un omagiu la trecerea în eterniate a Danielei Caruţiu

02 Oct 2021 1874

Tabăra de pictură „Pontul Euxin“, omagiu adus Dobrogei Florin Cârstocea - „Anul acesta, lucrările au o reală valoare artistică“ (galerie foto)

18 Sep 2015 2870

Expoziţie dedicată creștinismului în Dobrogea, la Muzeul de Artă Florin Cârstocea - „Vom continua tradiţia taberei de pictură“ (galerie foto)

08 Sep 2014 3856

Tabăra de pictură „Pontul Euxin“, la final Un vernisaj inedit la Muzeul de Artă Constanţa (galerie foto)

06 Sep 2014 4006