"Întuneric... fără lumină... fără zi..." - Un cunoscut poet ucrainean, ucis pe front

Sursa foto: Facebook/Кривцов МаксимMoartea pe front a renumitului poet devenit soldat Maksim Krivţov a provocat tristeţe şi şoc în Ucraina, unde lumea culturală şi societatea civilă în general i-au adus un omagiu şi au menţionat cariera sa lungă de combatant voluntar împotriva agresiunii ruse, relatează EFE, citat de Agerpres.ro

În acelaşi timp, Ucraina a fost supusă noaptea trecută unui atac "masiv" combinat cu rachete şi drone din partea Rusiei, în a doua zi de Crăciun pe rit vechi, sărbătorit de ruşi, care s-a soldat cu numeroase victime, potrivit Unian.

"Poetul Maksim Krivţov a murit astăzi", a anunţat duminică pe contul său de Facebook scriitorul ucrainean Liubko Dereş, care nu a oferit detalii despre împrejurările morţii poetului.


Moartea lui Krivţov, în vârstă de 33 de ani, a fost confirmată de mama sa, Nadia, care a scris; "Întuneric... fără lumină... fără zi...", schimbându-şi fotografia pe Facebook cu imaginea unei lumânări funerare, potrivit publicaţiei ucrainene Apostrophe.

De asemenea, decesul său a fost confirmat şi de PEN Ucraina. Potrivit unei note publicate de filiala ucraineană a acestui colectiv de scriitori cu prezenţă în peste 100 de ţări, poetul a participat în 2013 şi 2014 la protestele de stradă care au dus la moartea a peste o 100 de manifestanţi la Kiev şi la răsturnarea ultimului preşedinte prorus al Ucrainei, Viktor Ianukovici.

Krivţov s-a înrolat ulterior ca voluntar să lupte împotriva separatiştilor loiali Moscovei în Donbas (în 2014), care au declarat independenţa regiunilor Lugansk şi Doneţk, în estul Ucrainei.

După ce a luat parte la ostilităţi, poetul a lucrat într-un centru de reabilitare fizică şi psihică pentru veteranii acestui război.

Odată cu invazia pe scară largă lansată de Rusia în Ucraina la 24 februarie 2022, el s-a întors pe front în cadrul armatei ţării sale, potrivit notei PEN.

Krivţov a publicat mai multe poeme despre război, care au fost incluse de PEN în lista celor mai bune cărţi ucrainene din 2023.

Rusia a atacat pe front şi a bombardat Ucraina de Crăciunul sărbătorit de ruşi pe rit vechi la 7 ianuarie şi a continuat atacurile şi în a doua zi de Crăciun, luni.


Cel puţin trei persoane au fost ucise în Ucraina în noile lovituri ruseşti în noaptea de duminică spre luni, au anunţat autorităţile ucrainene, într-un moment în care Moscova afirmă că doreşte să-şi intensifice atacurile împotriva ţării vecine, potrivit AFP.

"Inamicul a tras zeci de rachete asupra oraşelor şi satelor noastre", "în acest moment ştim că 33 de persoane au fost rănite, iar două ucise", a indicat pe Telegram şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale Oleksii Kuleba.


Autorităţile regionale din Harkov (est) au anunţat separat decesul unei femei, ucisă în urma unei lovituri ruseşti asupra "casei sale".

"Au fost utilizate rachete de croazieră şi rachete (hipersonice) Kinjal", a precizat premierul Denis Şmîgal, deplângând "victime".


În comunicatul său, Oleksii Kuleba a condamnat un atac "masiv" cu rachete asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski, şi regiunea sa Dnipropetrovsk (centru-est).

"O femeie a decedat, iar un bărbat a fost rănit", a indicat Kuleba, adăugând că un centru comercial şi mai multe locuinţe au fost "lovite" în urma atacurilor ruse.


Şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale a calificat situaţia din Krivoi Rog ca fiind "complicată", în special din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. "Există numeroase întreruperi de electricitate" în zonă, a spus el.

În regiunea Hmelnîţkîi (vest), departe de linia frontului, s-au auzit "explozii", Kuleba confirmând decesul unei persoane, fără să ofere detalii în acest stadiu.

Mult mai la est, la Dnipro (centru), un alt bombardament rusesc a făcut cel puţin 24 de răniţi, între care cinci copii, potrivit lui Kuleba. "Imobile de locuit au fost avariate" , a detaliat el pe Telegram.

Regiunea de sud Zaporojie, parţial ocupată de Moscova, a fost de asemenea ţinta tirurilor ruse, făcând patru răniţi, potrivit unui bilanţ preliminar.

Guvernatorul regiunii Harkov (est), Oleg Sinegubov, a anunţat pe Telegram decesul "unei femei de 62 de ani" ucisă într-o lovitură rusă "în locuinţa sa " din Zmiciv, adăugând că un bărbat de 63 de ani şi o femeie de 62 de ani au fost "extraşi în viaţă de sub dărâmături".

Comandantul şef al armatei ucrainene Valeri Zalujnîi a declarat că a fost un atac combinat de diferite rachete (de croazieră, balistice, supersonice etc) şi drone kamikaze Shahed, potrivit Unian.

Dintre cele 59 de rachete şi drone, apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 18 rachete de croazieră şi opt drone explozive, potrivit generalului Zalujnîi.

Agenţia de presă Unian notează că toate cele opt drone au fost distruse, rezultând că restul de 51 de dispozitive cu care Rusia a atacat în cursul nopţii Ucraina ar fi fost rachete.

Armata rusă menţine presiunea asupra Ucrainei şi a lansat în total 125 de rachete pe teritoriul inamic până acum în acest an, a indicat într-un comunicat luni Statul Major General de la Kiev, citat de EFE.

"În cursul săptămânii trecute, inamicul a lansat aproximativ 125 de rachete şi peste 400 de lovituri aeriene", a declarat purtătorul de cuvânt al Statului Major General, Andri Kovalov, care a raportat, de asemenea, "aproximativ 320 de atacuri cu lansatoare de rachete asupra poziţiilor trupelor noastre şi a infrastructurii civile" în zonele din apropierea frontului.

Cel mai grav atac aerian rusesc din acest an a avut loc pe 2 ianuarie, când aviaţia rusă a tras aproximativ 70 de rachete de croazieră şi o duzină de rachete balistice supersonice Kinjal împotriva mai multor regiuni ucrainene

Agerpres.ro

Citește și: 

Atac masiv cu rachete pe teritoriul Ucrainei! Vizate, clădiri rezidenţiale şi industriale

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.