Presa din Constanța în doliu. Unul dintre fondatorii SOTI Neptun s-a stins din viață (galerie foto)

Unul dintre fondatorii SOTI Neptun, Vasile Grigore, s-a stins astăzi din viață la vârsta de 71 de ani. Născut în anul 1947 pe 19 februarie, Vasile Grigore, de profesie inginer și-a dorit să pună bazele unei societăți pentru organizarea unei televiziuni independente. 
 
Regizorul Constantin Țițineanu a declarat pentru ZIUA de Constanța că a lucrat alături de Vasile Grigore din 1992, . Țițineanu a mai menționat că Vasile Grigore l-a ajutat enorm în cariera sa. Acesta a precizat că a eintrat în echipa SOTI Neptun în anul 1992 luna august, iar în anul 1993 a demonstrat în fața CNA alături de Vsile Grigore și alți colegi (Alina Amza, Valeriu Mereuță, George Dima, Gabi Dima, Radu Popa, etc) pentru a obține licența de emisie permanentă. 
 
Potrivit soției lui Vasile Grigore, Silvia Grigore, acesta a absolvit Liceul Militar de la Câmpulung Moldovenesc și Școala Militară de MArină din Constanța. 

”În luna decembrie 1990 a avut loc prima transmisie a SOTI Neptun la Constanța, chiar după protestele din Piața Universității. A fost director general al societății SOTI Neptun până în 2011 când a ieșit la pensie. A scris două cărți și a fost membru fondator al Clubului Rotary Constanța” - a declarat pentru ZIUA de Constanța, Silvia Grigore. 


Aceasta ne-a mai precizat că soțul ei a decedat astăzi dimineață la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța unde a fost internat timp de o săptămână. 

Înmormântarea va avea loc joi, 8 noiembrie 2018 la Cimitirul Central Constanța. Cei care vor s- îi aducă un ultim omagiu pot veni de mâine la Casa Albastră din Constanța. 

”Cu părere de rău, vă dau o veste proastă.A plecat dintre noi ctitorul televiziunii Soti din Constanța, Vasile Grigore (Bazil). Dumnezeu sa îl odihnească în pace!” - este un mesaj transmis pe Facebook de George Dima, operator imagine TV la Neptun TV. 


Sursa foto: ZIUA de Constanța și Facebook/George Dima
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 625

Preotul care a fost ucenic al lui Arsenie Boca s-a stins din viață

13 Apr 2024 1191

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj în zona Casei de Cultură. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 1317

Ministerul Apărării Naționale, în doliu! Un fost ministru s-a stins din viață

11 Apr 2024 818

S-a stins din viață profesorul universitar doctor Viorel Puiu Păun, personalitate marcantă în domeniul fizicii și matematicii

08 Apr 2024 1018

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 744

Cum se face, în România, recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei?

02 Apr 2024 567

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1825

Doliu în lumea muzicii românești! A murit artistul orb George Nicolescu (VIDEO)

26 Mar 2024 1149

Doliu în lumea literară românească. S-a stins din viață Nicolae Manolescu!

23 Mar 2024 962

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 653

S-a stins din viață profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii

18 Mar 2024 661

Bolile de rinichi, a opta cauză de deces la nivel mondial. Atenționările medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Mar 2024 839

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preafericitul Părinte Neofit, s-a stins din viață

14 Mar 2024 614

Doliu în familia Brăiloiu. Mama fostului senator PSD a încetat din viață!

08 Mar 2024 1008