Ce avere şi ce interese are preşedintele Judecătoriei Măcin, Monica Florentina Giol (documente)

 
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului trecut. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Începând cu data de 7 aprilie, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile şi interesele preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa. Astăzi, vorbim despre preşedintele Judecătoriei Măcin, magistratul Monica Florentina Giol.
 
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, din 14 aprilie 2015, magistratul Monica Florentina Giol deţine, împreună cu soţul, un teren intravilan în comuna Cazasu, judeţul Brăila, de 600 mp, dobândit în anul 2005, prin cumpărare, şi un alt teren intravilan, în comuna Luncaviţa, judeţul Tulcea, de 957 mp, dobândit în 2010, prin cumpărare. Totodată, aceasta mai deţine împreună cu soţul două apartamente, în Brăila, unul de 97 mp, dobândit în 2003, prin cumpărare, şi altul de 28,49 mp, dobândit în 2015, tot prin cumpărare. Tot împreună cu soţul, Monica Florentina Giol mai are un autoturism Daewoo Matiz din 2000 şi un Mercedes GLK din 2010, ambele dobândite prin cumpărare.
 
La capitolul „Bunuri mobile înstrăinate“, magistratul a declarat că a vândut în anul 2015 un autoturism Audi A4 cu 4.000 de euro. În ceea ce priveşte datoriile, Monica Florentina Giol are un credit la BT - Agenţia Măcin, în valoare de 25.000 de lei, contractat în anul 2015, scadent în anul 2020.
 
În ceea ce priveşte veniturile, magistratul menţiona că, în anul fiscal anterior depunerii declaraţiei de avere, a încasat de la Judecătoria Tulcea „salariu + restanţe hotărâri judecătoreşti“, în valoare de 154.613 lei. Silviu Anton Giol, soţul judecătoarei, a încasat de la SC Pro Systems SRL Brăila 7.872 de lei.
 
Potrivit propriilor consemnări, preşedintele Judecătoriei Măcin, Monica Florentina Giol, nu declară interese.
 
În secţiunea „Documente“ pot fi citite integral cele două declaraţii ale preşedintelui Judecătoriei Măcin, Monica Florentina Giol.
 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Corina Andreea Buzilă, noul președinte al Judecătoriei Măcin! Avere și interese (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 385

Procurorul bucureștean Emanuel Sergiu Codruț Popescu, propus în continuare șeful Parchetului Judecătoriei Măcin

22 Apr 2024 467

Amânare de pronunțare în cazul primarului din Smârdan, Tulcea, Vasile Mărculescu!

04 Apr 2024 627

Judecători și procurori stagiari la Constanța și Tulcea! Au absolvit INM cu medii peste 8, au fost notați și cu 10 la Organizare Judiciară! (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 1246

Izabela Stoian rămâne președinte în Tribunalul Tulcea! Andra Chișbora, șef cel puțin încă o lună al Judecătoriei Măcin

22 Mar 2024 481

Președinte din Tribunalul Tulcea și președintele unei instanțe din județ, în atenția Consiliului Superior al Magistraturii

19 Mar 2024 556

Concurs pentru președinte la Judecătoria Medgidia, Judecătoria Mangalia, Tribunalul Tulcea și Judecătoria Măcin

04 Feb 2024 830

Emanuel Sergiu Codruț Popescu, propus șef în continuare la Parchetul Judecătoriei Măcin

26 Jan 2024 616

Justiția Constanța Niciun judecător din Constanța sau Tulcea nu s-a înscris la concursul pentru funcțiile de conducere din instanțe (DOCUMENT)

29 Sep 2023 1059

Lupta pentru conducerea instanțelor din Constanța! Mâine e ultima zi pentru depunerea candidaturilor

21 Sep 2023 989

Știri justiție Constanța Președintele Judecătoriei Măcin, delegat pe funcție încă șase luni. Voia să se transfere la altă instanță

17 Sep 2023 813

Președintele Judecătoriei Măcin a pierdut procesul de la Curtea de Apel Constanța! Discuții la CSM

12 Sep 2023 1241

Președinte de instanță din Dobrogea, în așteptarea unei hotărâri de la Curtea de Apel Constanța

10 Sep 2023 1218

Funcția de președinte al Judecătoriei Mangalia, scoasă la concurs! Ce posturi de conducere sunt disponibile la instanțele din Dobrogea (DOCUMENTE)

01 Sep 2023 1271

Parchetul General, către Ministerul Justiției – „Vor fi parchete care vor fi desființate de facto sau vor funcționa cu unul sau doi procurori“

04 Aug 2023 1018