Ce venituri a declarat Alexandra Elena Chican, tânăra din Giurgiu recent reconfirmată în CA-ul Electrocentrale Constanţa (documente)

Alexandra Elena Chican a fost reconfirmată în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Electrocentrale Constanţa. Este din Giurgiu şi are 32 de ani, fiind angajată la Direcţia de Protecţie Socială Giurgiu. Din 2017 datează cea mai recentă declaraţie de avere completată de aceasta, conform Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Potrivit documentului, Alexandra Elena Chican are un teren intravilan în satul Chiriacu, judeţul Giurgiu, în suprafaţă de 960 mp, cumpărat în anul 2014. Şi asta e tot ce a declarat că deţine. De asemenea, la venituri, Chican a declarat că a câştigat în anul fiscal anterior, de la Ministerul Mediului, având funcţia de consilier, suma de 6.350 de lei, iar în calitate de director de societate comercială a încasat suma de 3.300 de lei. Ca PFA, Chican Alexandra Elena a încasat suma de 950 de lei.
 
Conform declaraţiei de interese, Chican este asociat în trei firme: SC Aleki Market SRL, având un număr de 19 părţi sociale, SC Ban Construct SRL, având un număr de 5 părţi sociale, şi SC Ban Stile Elan SRL, având un număr de 20 de părţi sociale. Este administrator la două societăţi, SC Aleki Market SRL şi SC Ban Stile Elan SRL.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate. 

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale Alexandrei Elena Chican.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Treaba merge strună. Au fost revocaţi spre a fi numiţi din nou. Cine sunt membrii Consiliului de Administraţie al Electrocentrale Constanţa

27 Sep 2018 4154

Mandatele administratorilor provizorii în Consiliul de Administraţie al Electrocentrale Constanţa SA au fost prelungite

09 Aug 2018 1916

Electrocentrale Constanţa SA are un consiliu de administraţie provizoriu. Iată noua componenţă!

06 Dec 2017 3532