Declarație de avere – Ecaterina Scînteie, comisar la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

Ecaterina Scînteie este comisar la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța și a depus declarațiile de avere și de interese la data de 10 mai 2019.

Conform declarației de avere, nu are în posesie terenuri și a primit donație, în 2012, un apartament de 39,09 mp. Deține un autoturism marca Ford, fabricat în anul 2011.
Nu are conturi deschise la bănci și nici nu are datorii sau credite contractante la unități financiare.
 Ca venituri, a declarat un salariu de 35.762 lei de la CJPC Constanța.
Conform declarației de interese, este membru în cadrul Sindicatului Național al Funcționarilor Publici.

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţia de avere şi declaraţia de interese ale Ecaterinei Scînteie.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Citește și:

Declarație de avere – Laurenția Niță, comisar la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

Declarație de avere – Ovidiu Mihai, comisar la Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanța (documente)


Declarație de avere – Dumitru Mardare, comisar la Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

Declarație de avere – Costel Manea, comisar la Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

Declarație de avere – Gheorghe Ene, comisar la Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

Declarație de avere – Camelia Bogdan, comisar la Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ecaterina Scînteie a preluat conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța

06 Mar 2020 2936

Control amplu la nivel național! Protecția Consumatorului verifică mai multe magazine Jumbo din țară, inclusiv la Constanța

28 Nov 2019 5500