Declarații de avere Constanța Valentin Vasile Broască - Madar, membru supleant în CA la Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, averea și interesele (DOCUMENTE)

 

 
  • Ultima declarație de avere prezentă pe site-ul oficial al unității medicale este cea completată pe 29 mai 2023.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Valentin Vasile Broască - Madar, membru supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord (reprezentant al Ministerului Sănătății).
 
În ultima declarație de avere prezentă pe site-ul oficial al unității medicale, completată pe 29 mai 2023, în calitate de membru supleant în CA al spitalului de la Eforie Nord, Valentin Vasile Broască - Madar a menționat cote-părți din cinci terenuri, din trei apartamente și dintr-o casă de vacanță. De asemenea, a înscris în document și două autoturisme, bijuterii de familie, cinci active financiare, dar și un credit bancar.
 
Dintre cele cinci terenuri, trei sunt agricole, iar două - intravilane, menționându-se la toate ca mod de dobândite moștenirea, în 2011, iar Valentin Vasile Broască - Madar și Aura având cota - parte de 1 / 2. Terenurile sunt: agricole - la Medgidia (5 hectare), la Bărăganu (3,16 hectare), la Seimeni (6 hectare); intravilane - la Bărăganu (1.280 metri pătrați), la Urleta, în județul Prahova (2.900 metri pătrați).
 
Și la cele patru clădiri, coproprietari (cu 1 / 2 cotă parte) sunt Valentin Vasile Broască - Madar și Aura: apartamente - municipiul Constanța (dobândit în 1992, prin contract de vânzare - cumpărare, suprafață de 48,50 metri pătrați), municipiul Constanța (dobândit în 2011, prin moștenire, suprafață de 45 metri pătrați), municipiul Medgidia (dobândit în 2012, prin moștenire, suprafață de 52 metri pătrați); casă de vacanță - la Urleta (dobândită în 2011, prin moștenire, suprafață de 40 de metri pătrați).
 
Cele două autoturisme, marca Opel Astra Clasic II (an de fabricație 2008) și Opel Astra Turbo (an de fabricație 2019), au fost achiziționate prin contract de vânzare - cumpărare.
 
Bijuteriile de familie au fost dobândite între 1956 și 2021 și au valoarea de 30.000 de lei.

 
Activele financiare sunt trei conturi curente sau echivalente (inclusiv card) și două depozite bancare sau echivalente, valoarea totală fiind de 97.498 lei, astfel: cont curent sau echivalente (inclusiv card) - deschis în 2007 la BRD, sold / valoare la zi de 15.124 lei; cont curent sau echivalent (inclusiv card) - deschis în 2018 la BRD, sold / valoare la zi de 17.331 lei; cont curent sau echivalent (inclusiv card) - deschis în 2014 la BCR, sold / valoare la zi de 17.000 lei; depozit bancar sau echivalente - deschis în 2018 la BRD, sold / valoare la zi de 21.043 lei; depozit bancar sau echivalente - deschis în 2016 la BRD, sold / valoare la zi de 27.000 lei.                                                                             
 

Creditul bancar are valoarea de 28.229 lei, fiind contractat la BRD în 2019 și având scadența în 2024. 
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, au fost înscrise sume provenite din salarii, din pensie și din activități agricole, astfel: salarii - Valentin Vasile Broască - Madar - 125.710 lei (de la Universitatea „Ovidius“ Constanța - activitate didactică conf. univ.), 116.904 lei (de la Direcția de Sănătate Publică Constanța - medic primar); pensii - soția - 52.600 lei (de la Casa Județeană de Pensii Constanța - pensie limită de vârstă); activități agricole - arendă (4.746 lei - Bărăganu, 7.500 lei - Medgidia, 7.200 lei - Seimeni).  
 
Ca interese, Valentin Vasile Broască - Madar a declarat calitățile de membru supleant (fără beneficii) la Spitalul Orășenesc Hârșova și la Spitalul Municipal Mangalia. În același timp, este membru în Colegiul Medicilor Constanța și în sindicatul didactic de la Universitatea „Ovidius“ Constanța.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Valentin Vasile Broască - Madar.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța

  
Citește și:

Averea și interesele Adrianei Badan, director financiar contabil la Spital Clinic de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie Eforie Nord! (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.