Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Ce avere are şeful Secţiei Chimie a Electrocentrale Constanţa, Mădălina Munteanu (document)



Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului fiscal 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Continuăm să vă prezentăm averile celor aflaţi la conducerea Electrocentrale Constanţa, societatea care produce apă caldă şi agent termic pentru constănţeni. Astăzi, vorbim despre averea şi interesele Mădălinei Munteanu, şeful Secţiei Chimie a Electrocentrale Constanţa.
 
În declaraţia de avere completată în luna mai a anului 2015, Mădălina Munteanu menţionează jumătate dintr-un teren intravilan de 300 mp, dobândit în anul 2006, şi jumătate dintr-o casă de locuit, de 86 de mp, de asemenea, dobândită în anul 2006.
 
În garaj, şeful Secţiei Chimie are două automobile: un Ford Focus, fabricat în anul 2007, şi un Renault Megane, fabricat în anul 2005. Mădălina Munteanu nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro. În conturi bancare, păstrează suma de 12.000 de euro. În anul 2014, şeful Secţiei Chimie a câştigat 33.047 de lei de la  Electrocentrale Bucureşti şi 11.166 de lei de la Electrocentrale Constanţa. Soţul său a contribuit la bugetul familiei cu suma de 40.897 de lei.
 
Din declaraţia de interese completată în luna mai a anului 2015, aflăm că Mădălina Munteanu nu are acţiuni în nicio societate comercială.
 
În secţiunea „Documente“ sunt disponibile declaraţiile de avere şi de interese ale Mădălinei Munteanu, şeful Secţiei Chimie din cadrul Electrocentrale Constanţa.
 
 
 

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Averea lui Alexandru Prepeliţă, preşedintele CA al Electrocentrale Constanţa (document)

23 Feb 2016 3201

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Eduard Olteanu, membru în CA-ul Electrocentrale Constanţa, colecţie de bijuterii şi ceasuri (document)

22 Feb 2016 4382

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Cristian Robert Peta, membru în CA-ul Electrocentrale Constanţa, cu datorii de mii de euro (document)

20 Feb 2016 3960

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Membru în CA-ul Electrocentrale Constanţa, economii de aproape un miliard de lei (document)

19 Feb 2016 2553

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Averea şefului Serviciului Costuri al Electrocentrale Constanţa, Mariana Ştefănescu (document)

18 Feb 2016 2140

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Şeful Secţiei Electric din cadrul Electrocentrale Constanţa, cu două automobile (document)

17 Feb 2016 2444

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Şeful Serviciului LUR al Electrocentrale Constanţa, trei imobile şi o maşină (document)

16 Feb 2016 2574

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Averea şefului Atelierului Reparaţii Mecanice din cadrul Electrocentrale Constanţa (document)

13 Feb 2016 2316

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Şeful Atelierului de Termoficare din cadrul Electrocentrale Constanţa, cu un teren şi o casă (document)

12 Feb 2016 2874

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Conturi bancare şi două apartamente - averea şefului Secţiei Cazane a Electrocentrale Constanţa (document)

11 Feb 2016 2984

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Şeful Secţiei Reparaţii a Electrocentrale Constanţa, două maşini şi bani în conturi (document)

10 Feb 2016 2592

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Şeful Serviciului Tehnologia informaţiei al Electrocentrale Constanţa, fără case şi maşini (document)

09 Feb 2016 2298

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Averea şefului Secţiei Turbine - Termoficare din cadrul Electrocentrale Constanţa (document)

08 Feb 2016 2609

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Averea şefului Serviciului Laborator Metrologie al Electrocentrale Constanţa, Temur Curtomer (document)

06 Feb 2016 2831

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Şeful Serviciului Tehnic al Electrocentrale Constanţa, cu trei credite (document)

05 Feb 2016 2532