Evenimente in Constanta

NEVERSEA, Ziua 2. Aloe Blacc, moment emoționant în memoria lui Avicii. Steve Angello, impresionat de energia publicului (galerie foto+video)

A doua zi a festivalului NEVERSEA 2018 a găzdui peste 53.000 de fani din țară dar și din străinătate. Cei mai așteptati artiști ai serii au fost Aloe Blacc, vocea hitului „Wake me up” a legendarului AVICII dar și Steve Angello, unul dintre cei trei membrii fondatori ai binecunoscutei trupe Swedish House Mafia.  
 
Debutul celei de-a doua zile a festivalului NEVERSEA a fost făcut de pe scena principală de Irina Rimes, urmată de Jonas Blue și ale lui hituri „Perfect Strangers” și “Mama”, Kungs, rapperul american Red Foo, Aloe Blacc, Galantis și Steve Angello. Fanii festivalului au prins cel de-al doilea răsărit la malul Mării Negre cu Aron Chupa. Înainte de finalul show-ului, Aloe Blacc a rostit câteva cuvinte despre legendarul Avicii, urmate de melodia “Wake me up” la care a lucrat alături de dj-ul suedez.
 

“Am avut onoarea și plăcerea să lucrez cu unul dintre cei mai mari producători de muzică dance pe care i-am întâlnit vreodată, cu care am intrat în studio și cu care am lucrat la un cântec pe care să-l dăruim lumii. Împreună am dăruit ceva lumii. Astăzi, singura viață pe care vreau să o celebrăm este a producatorului cu care am compus următoarea piesa, Tim Bergling, cunoscut și ca Avicii.”, a declarat artistul Aloe Blacc la finalul show-ului.

 
Steve Angello a urcat pentru prima dată pe scena festivalului NEVERSEA și s-a declarat, la final, impresionat de căldura și energia fanilor din România. 
 

“A fost incredibil! M-am simțit extraordinar pe scenă. Abia aștept să mă reîntorc și sper să fiu primit cu aceeași căldură și energie pozitivă cu care am fost primit în această seară. Știam că publicul din România știe să se distreze dar în această seară mi-au depășit toate așteptările. ” , a declarat Steve Angello.

 
Potrivit organizatorilor, show-urile lui Jonas Blue, Kungs, Red Foo, Aloe Blacc, Galantis și Aron Chupa au putut fi urmărite live pe pagina de facebook și canalul de YouTube Neversea.
 
Și cea de-a doua seară a avut un moment deosebit marcat cu focuri de artificii și acompaniat de acrobați suspendați de baloane cu aer cald.

Pe scena principală a festivalului NEVERSEA au urcat în prima zi,Irina Rimes, Jonas Blue, Kungs. Red Foo, Aloe Blacc, Galantis, Steve Angello și Aron Chupa. Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Nina Kraviz, Mumdance, DJ Premier, Rusko, Pendulum, Rampue, Claptone și mulți alții.
 
Abonamentele la prețul final de 550 de lei cu toate taxele incluse dar și biletele de o zi pot fi cumpărate de pe neversea.com sau de la intrarea din festival.

Reamintim că, în perioada 5-9 iulie, autobuzele RATC Constanța vor circula non stop pe traseul: Mamaia (Hotel Caraiman), B-dul Mamaia, B-dul Tomis, Str. Traian, Poarta 2 Port, Str. Termele Romane, B-dul Elizabeta, Str. Remus Opreanu, Port Tomis şi retur, Str. Remus Opreanu, Port Tomis, B-dul Elizabeta, Str. Traian, Str. Mihai Viteazu, B-dul Mamaia, Staţiunea Mamaia. Autobuzele care deservesc această linie vor circula începând cu data de 05 iulie 2018, ora 08:00 până în 09 iulie 2018 ora 09:00. Intervalul de succesiune va fi de 10 minute între orele 08:00-24:00, iar între 24:00-08:00 de 16 minute.

Începând de joi, 5 iulie, şi până luni, 9 iulie, sunt închise circulaţiei următoarele artere: strada Traian cu Valea Portului; Poarta 1; Strada Termele Romane cu Strada Traian; Strada Traian cu Bulevardul Tomis; Strada Negru Vodă cu Strada Ecaterina Varga; Strada Yokohama, Strada Salonic și Strada Belvedere; Strada Negru Vodă cu Strada Mircea cel Bătrân; Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Smârdan; Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Decebal; Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Eroilor; Strada Bucovina cu Strada Eroilor;

Parcarea autovehicolelor pe bulevardul Elisabeta va fi interzisă în perioada 03 – 09 iulie, iar riveranilor li se vor distribui permise de acces pentru a putea trece de filtrele instituite de autorităţi.    

Citește și: NEVERSEA, Ziua 1. Ploaia torențială nu i-a speriat pe festivalieri. Hardwell și Alan Walker au făcut show! (galerie foto+video)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Despre Untold și Neversea, dar mai ales despre cetățeni de bun-simț (galerie foto)

07 Aug 2018 3267

Între Soare și picăturile de apă. Arc luminos, peste plaja Modern din Constanța! (video)

10 Jul 2018 1249

Constanța. Sute de persoane au fost asistate medical în timpul festivalului Neversea. Bilanțul intervențiilor ISU Dobrogea

10 Jul 2018 1086

Revista presei locale

10 Jul 2018 504

NEVERSEA, Ziua 4. The Script, show extraordinar în ultima zi a festivalului! Vama, Steve Aoki și Scotter au completat seara (galerie foto+video)

09 Jul 2018 1716

S-a tras cortina la „NEVERSEA” 2018. Bilanțul forțelor de ordine

09 Jul 2018 2549

Revista presei locale

09 Jul 2018 480

„Un elefant, se legăna"... la NEVERSEA (video)

08 Jul 2018 1916

NEVERSEA, Ziua 3. Armin van Buuren, 5 ore de muzică trance! 58.000 de fani au dansat până la răsărit (galerie foto)

08 Jul 2018 2713

Compania ZIP Escort, prezentă la festivalul NEVERSEA pentru al doilea an consecutiv (fotoreportaj)

08 Jul 2018 1524

LIVE pe YouTube, la NEVERSEA, cu Alexandra Stan (galerie foto)

07 Jul 2018 1557

Polițiștii acționează pentru menținerea siguranței pe durata festivalului NEVERSEA (galerie foto)

06 Jul 2018 540

NEVERSEA 2018. Peste 120 de persoane au avut nevoie de asistență medicală

06 Jul 2018 692

NEVERSEA, Ziua 1. Ploaia torențială nu i-a speriat pe festivalieri. Hardwell și Alan Walker au făcut show! (galerie foto+video)

06 Jul 2018 1437

Angajații Polaris M Holding asigură salubrizarea la festivalul Neversea.„Împreună putem păstra o imagine impecabilă a distracției și a magiei muzicii“ (galerie foto)

06 Jul 2018 658

Neversea în siguranță. Cum vă puteți asigura că sunteți în siguranță în timp ce participați la festivalul de pe plaja Modern. Sfaturi de la jandarmi (galerie foto)

06 Jul 2018 735

LIVE. Imagini de la eveniment Festivalul Neversea la start. Ploaia nu a speriat spectatorii dornici de distracție. Programul primei zile (galerie foto-video)

05 Jul 2018 1373

Șofer fără permis depistat în trafic de polițiștii locali pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța

05 Jul 2018 1433

Festivalul NEVERSEA, la start! Cum să fii sigur când te distrezi

05 Jul 2018 921

Bilanțul Poliției Locale Constanța. Sfaturi pentru participanții la NEVERSEA

04 Jul 2018 700

RATC Constanța a pregătit un traseu NEVERSEA și un punct de vânzare a biletelor cu program non stop

04 Jul 2018 2135

Compania constănțeană ZIP Escort va asigura securitatea NEVERSEA, alături de jandarmi și polițiști „Experiența noastră de anul trecut ne-a ajutat mult în acest sens” (galerie foto)

04 Jul 2018 842

NEVERSEA 2018. Iată harta festivalului și programul pentru cele patru zile de distracție!

03 Jul 2018 3919

NEVERSEA 2018. Restricții de circulație și recomandările organizatorilor

03 Jul 2018 1917

NEVERSEA 2018. Zeci de cadre medicale vor asigura permanența la festival

03 Jul 2018 830

Pregătirile pentru festivalul NEVERSEA sunt în toi! În aceste momente, biletele cumpărate pot fi schimbate în bilete de acces (galerie foto)

03 Jul 2018 946

Desfășurare uriașă de forțe la Constanța, pentru securitatea NEVERSEA

03 Jul 2018 1159

Revista presei locale

03 Jul 2018 472

LIVE. Imagini de la eveniment Cea de-a doua ediție a Festivalului NEVERSEA, la linie de start! Detalii importante despre evenimentul de top din Constanța (galerie foto)

02 Jul 2018 1405

NEVERSEA 2018. O nouă linie de transport către festival. Iată programul autobuzelor RATC Constanţa!

29 Jun 2018 1824

Caravana Blood Network ajunge la Constanţa! Donatorii vor primi bilete gratuite de o zi la Untold sau Neversea

22 Jun 2018 749

Organizatorii NEVERSEA lansează proiectul de restaurare al Cazinoului "SOS Cazino" (galerie foto)

18 Jun 2018 911

Plaja Modern va fi Plaja Neversea și în 2018. Artistul Aloe Blacc și trupa Vama completează lista artiștilor ce vor urca pe scena festivalului

11 Jun 2018 1294

Absolvenţii de liceu care iau nota 10 la Bacalaureat vor intra gratuit la Untold şi Neversea

06 Jun 2018 539

Revista presei locale

30 May 2018 560

NEVERSEA 2018. Iată programul parţial al festivalului! Află când poţi achiziţiona bilet pentru o zi

29 May 2018 2403

Revista presei locale

26 May 2018 605

Revista presei locale

25 May 2018 574

Bilete gratuite de o zi la Untold sau Neversea oferite celor care donează sânge în cadrul Campaniei Blood Network. Când ajunge caravana mobilă la Constanța

24 May 2018 5217

NEVERSEA 2018. Manuel Riva şi Alexandra Stan au compus imnul pentru ediţia 2018 a festivalului (video)

21 May 2018 1406

Revista presei locale

11 May 2018 550

Surprize la Neversea. Armin Van Bureen și Steve Aoki urcă pe scena festivalului de la malul mării

10 May 2018 1354

Mai mulți artiști au confirmat prezența pe scena festivalului Untold. The Chainsmokers vin pentru prima dată în România

27 Mar 2018 800

Un pensionar va dona lemnul de pe două hectare de pădure pentru simbolul oraşului Făgădău - „Până la Ziua Dobrogei, Cazinoul din Constanţa va fi conservat“

16 Mar 2018 1821

UPDATE. Se caută planuri pentru salvarea Cazinoului din Constanța. Asociația ARCHÉ și organizatorii festivalului Neversea se implică în proiect

15 Mar 2018 814

Organizatorii NEVERSEA şi Asociaţia ARCHÉ se vor implica în proiectul de restaurare al Cazinoului!

14 Mar 2018 769

Trupa irlandeză The Script, pentru prima dată în România la Festivalul Neversea

13 Mar 2018 985

Revista presei locale

06 Mar 2018 607

Primele 5000 de abonamente pentru NEVERSEA, epuizate. Organizatorii au anunţat o nouă tranşă

08 Feb 2018 935

Festivalul NEVERSEA 2018 încinge preţurile la chirii

06 Feb 2018 961