Lumea MarinarilorComplotist sau victimă colaterală?



Cu o frumoasă carieră în Marina Militară, căpitanul de rangul 1 Radu Nicolae, fost comandant al Brigăzii 29 Vedete din Mangalia în perioada 1964-1979, a rămas în istoria recentă a României drept unul dintre opozanții vechiului regim și mai puțin ca ofițer din elita Armatei Române.
Se pare că detașarea sa timp de 5 ani la Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, în calitate de comandant de navă (1979-1980) și ulterior ca inspector șef în Inspectoratul Navigației Civile din cadrul Departamentului Transporturilor Navale (8 septembrie 1980 - 24 ianuarie 1984) i-a fost, din anumite puncte de vedere, fatală.

Arestat, judecat, degradat și condamnat prin Sentinţa penală nr. 53/4.11.1987, rămasă definitivă prin Decizia nr. 63/23.12.1987 a Tribunalului Suprem – Secţia Militară, la 8 ani de închisoare şi degradare militară, Radu Nicolae a pierdut, inexplicabil până la un punct, din aura sa de lider infailibil.



Asupra sa au planat patru capete de acuzare: luare de mită, trafic de influență, instigare la infracțiunea de falsificare de instrumente oficiale, respectiv propagandă împotriva orânduirii socialiste.

Asupra ultimei acuzații, avem detalii din Declarația de martor dată de colonelul în rezervă Nicolae Iosub, fost ofițer în Direcția Contrainformații și Siguranță Militară din cadrul M.Ap.N., în Dosarul Revoluției Române nr. 11/P/2014, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare.


Complot împotriva președintului României

În anul 1989 aveam gradul de maior și activam în cadrul Departamentului Securității Statului – Contrainformații Militare, Serviciul I, Biroul Rezerviști – a declarat colonelul în rezervă Nicolae Iosub, la 21 octombrie 2014, sub prestare de jurământ.

În anul 1983, după absolvirea Academiei Militare și repartizarea mea la D.S.S., Direcția a IV-a, în Biroul Contraspionaj Est, am primit în lucru dosarul privind pe generalul Kostyal Ștefan. Eu am preluat dosarul de la un coleg care plecase în altă structură și am constatat că existau suspiciuni cu privire la recrutarea acestui general de către un serviciu de informații străin, în speță aparținând U.R.S.S., posibil GRU.
Recrutarea s-ar fi făcut în perioada în care ofițerul și-ar fi efectuat studiile în U.R.S.S. Existau și niște date privind legăturile amoroase cu o femeie de cetățenie sovietică, astfel că suspiciunile erau amplificate.

Din supravegherea informativă a acestuia cât și în urma materialelor prezentate de departamentul tehnic în urma ascultării unor conversații, a rezultat că generalul Kostyal avea legături cu fostul ministru al Apărării Ion Ioniță, cu căpitanul de rangul 1 Radu Nicolae și, prin acesta din urmă, cu profesorul Virgil Măgureanu, generalul Nicolae Militaru, poate chiar ca element principal.
Practic cercetările noastre au pus în evidență existența unei așa-zise «rețele», mai vaste decât se bănuia, astfel încât au fost intensificate cercetările.

Rezulta că generalul Kostyal vizita destul de des Ambasada U.R.S.S. la București și că deținea chiar un card care îi permitea accesul la magazinul alimentar al Corpului Diplomatic (ODCD – Oficiul de Deservire al Corpului Diplomatic).

Dacă la început ofițerul era supravegheat informativ pentru presupusa legătură cu serviciul de informații străin, pe măsură ce supravegherea sa a continuat a rezultat că aborda o atitudine dușmănoasă față de statul român, el fiind de etnie maghiară, și chiar de șeful statului – Nicolae Ceaușescu, deși anterior a fost coleg cu acesta pe timpul efectuării studiilor militare în U.R.S.S.
Inițial dosarul care îl privea pe general a avut denumirea «Kastorul».

În anul 1985 la conducerea Direcției a IV-a a venit generalul-locotenent Vasile Gheorghe și evident că s-a informat cu privire la lucrările aflate în derulare. Am expus și eu activitatea în cauza pe care o lucram. Încă anterior eu am constatat că cercul relațional al generalului Kostyal de interes operativ se extinsese și asupra lui Ion Iliescu și altor persoane, astfel încât am schimbat denumirea codificată a lucrării în «Corbii».
Prima măsură luată de noul șef în ce privește cazul aflat în lucru asupra mea a fost aceea de a mări componența colectivului, însemnând astfel și că acordă o importanță majoră cazului. Alături de mine au fost numiți coloneii Aștilean Nicolae – care a și preluat conducerea echipei - și Cabăț Aurel. [...]

Din cadrul grupului supravegheat am remarcat activitatea deosebită a generalului Militaru Nicolae și căpitanului de rangul 1 Radu Nicolae, a cărui soție era verișoară cu ambasadorul României în Turcia, Vasile Patilineț. Am remarcat că Radu Nicolae era un om de legătură cu profesorul Virgil Măgureanu, alipit și el grupului.

Ca o paranteză, vreau să menționez că generalul Militaru Nicolae fusese atras la colaborare de către Serviciul de Informații al Armatei Sovietice într-o perioadă în care se afla în Dobrogea, unde se desfășura o aplicație pe hartă cu statele majore ale armatelor țărilor din cadrul Tratatului de la Varșovia.

Când eu am preluat cazul în 1983, generalul era deja trecut în rezervă și deținea o funcție de adjunct al ministrului Construcțiilor.
Personajele din dosarul pe care îl aveam în lucru au primit și anumite nume de cod, astfel: Nicolae Militaru apărea ca «Milică», Ion Ioniță – «Iorgu», generalul Kostyal – «Corbul», Radu Nicolae – «Rodion». Am remarcat faptul că generalul Militaru vizita din ce în ce mai des Ambasada Sovietică de la București, folosind ca acoperire motivația solicitării unor duplicate a unor acte de absolvire a unor cursuri în U.R.S.S., pe care le-ar fi pierdut în original.

Spun că acest lucru era o stratagemă, deoarece ulterior la o percheziție făcută la domicliul său au fost găsite atât originalele cât și duplicatele pentru documentele solicitate la ambasadă.
În anul 1987 pentru o perioadă de nouă am desfășurat o altă activitate în județul Constanța, apoi am revenit și am lucrat în cadrul aceluiași colectiv în dosarul «Corbii» [...].

Doresc să menționez, tot ca o paranteză, deși nu mențin cursul cronologic al discuției, că am avut date privind întâlnirea sau întâlnirile repetate între Nicolae Militaru și generalul Costică Popa, locțiitor al șefului Marelui Stat Major, care coordona și Direcția de Informații Militare. Prin intermediul generalului Popa am aflat că Militaru i-a prezentat un așa-zis plan de înlăturare a șefului statului și că dorea să îl atragă în această acțiune. Recompensa ar fi constat în promovarea acestuia în funcția de șef al M.St.M. Din păcate, raportarea situației operative din dosar către ministrul Tudor Postelnicu iar de către acesta din urmă către Nicolae Ceaușescu a condus la întreruperea investigațiilor, întrucât Ceaușescu a dispus luarea măsurilor preventive, practic demascând întreaga activitate de supraveghere.

Cunosc faptul că atât Militaru cât și Ion Ioniță au fost convocați la Colegiul Central de partid, unde au fost interpelați și bineînțeles au fost puși în temă cu faptul că erau supravegheați informativ.

Bineînțeles că și restul membrilor rețelei au fost puși astfel în gardă și activitatea lor s-a diminuat și au încercat o conspirare a întâlnirilor.
Din această grupare mai făcea parte și generalul Dumitru Pletos, cu nume de cod «Petre», care era locțiitor al comandantului Armatei I. În cadrul măsurilor de influențare pe linie de partid după deconspirarea grupului, acesta a primit o funcție inferioară, din care practic nu mai putea acționa pe linie militară. Mai mult, a fost îndepărtat din București și trimis să activeze la construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Eu precizez că mă ocupam cu prioritate sau mai degrabă de personajele cu calitate militară, iar de cele civile se ocupa unitatea specială U.M. 0110. Așadar, deși cunosc că din grup făcea parte și Ion Iliescu, acesta era supravegheat informativ de unitatea menționată mai sus.
După întoarcerea mea de la Constanța în anul 1987 în cadrul colectivului din care plecasem, eu am lucrat doar sporadic la dosarul «Corbii», având și alte activități. De acest dosar s-a ocupat efectiv un colectiv din care au făcut parte colenelul Mircea Tănăsescu – șeful colectivului, colonelul Aurel Georgescu (astăzi decedat), căpitanul Constantin Alexandru și, pentru o perioadă scurtă, maiorul Popa. Nu îmi este cunoscut numele Cotoman.

După preluarea conducerii D.S.S. în anul 1987 de către generalul Iulian Vlad, dar cred că mai precis în anul 1988, dosarul «Corbii» a intrat în atenția acestuia, întrucât mi se cerea să prezentăm zilnic o sinteză a activității depusă de membrii grupului.

Practic, în 1989 eu nu mai eram implicat în supravegherea informativă a rețelei denumită «Corbii».
În anul 1989, cum arătam, în luna decembrie am simțit însă după începerea evenimentelor de la Timișoara o oarecare relaxare, o slăbire a măsurilor de control informativ-operativ în cazul «Corbii».

După fuga lui Nicolae Ceaușescu în data de 22 decembrie 1989, au apărut în mod pregnant informațiile privind posibila pătrundere în țară a forțelor militare sovietice, informații propagate în primul rând prin media, astfel încât, de teamă, dar și în concordanță cu normele interne privind protejarea documentelor de importanță deosebită, s-a luat măsura distrugerii întregului material referitor la cazul «Corbii», prin incinerare într-o jumătate de butoi metalic la sediul nostru. Confirm cu toată răspunderea că operațiunea a fost finalizată și că nu au rămas documente referitoare la caz, poate doar unele cu caracter mai puțin important.

În perioada care a urmat, noi am fost consemnați la birou. Ca o mențiune, arăt că întreaga rețea telefonică a instituției era dezafectată, posibil din ordinul noii conduceri și singurul telefon care funcționa era un telefon în rețeaua publică, instalat chiar în biroul în care activam eu. Practic unde se afla colectivul care lucrase la dosarul «Corbii».

În perioada imediat următoare, cred că 5 sau 6 ianuarie 1990, noi, participanții la supravegherea operativă a acestui caz, am fost chemați cu toții la M.Ap.N., la generalul Nicolae Militaru, care deținea funcția de ministru al Apărării. Eram prezenți eu, Tănăsescu, Aștilean, Georgescu, Alexandru și, posibil, dar nu sunt sigur, Cabăț Aurel.

După o așteptare de câteva ore, am fost introduși în cabinetul ministrului. Am remarcat că acolo se mai afla un căpitan de transmisiuni care efectua înregistrarea audio a discuției ministrului cu noi.

Militaru ne-a întrebat în mod direct de ce a făcut obiectul urmăririi din partea noastră, iar noi am fost inițial rezervați în a da un răspuns, mai ales că era prezent și acel căpitan. Cred că tot ministrul a salvat situația prin afirmația că probabil din ordin superior, iar noi am confirmat această ipoteză.

După ce s-a informat asupra activității depuse de noi cu privire la cazul «Corbii», mi-a cerut să îi prezint documentația strânsă, însă am motivat că, în conjunctura de care am vorbit, în seara zilei de 22 decembrie 1989 am procedat la distrugerea integrală, prin incinerare, a întregii documentații.

Ministrul nu ne-a crezut și a cerut dovezi concrete, astfel încât colonelul Tănăsescu a revenit la birou și din acel butoi metalic a adus o mână de cenușă (sic!), în care se regăseau și câteva colțare metalice care practic încadrau diplomele originale și duplicate aparținând generalului Militaru și soției sale, și care fuseseră ridicate de la domiciliul lor cu ocazia percheziției, așa cum am declarat.

Nu îmi dau seama dacă ne-a crezut sau nu, însă pentru a ne avea în permanență sub supraveghere și control, a dispus să rămânem în cadrul M.Ap.N. și să punem bazele unei noi direcții de informații la nivel național, la toate sectoarele economice și altele. Acest lucru pe fondul desființării Securității și a vidului creat cu privire la sistemul de informații interne.

Am acceptat și am rămas astfel integrați, însă printre ultimele documente semnate înainte de plecarea sa din funcție, în februarie 1990, ministrul Militaru a semnat și ordinul de trecere a noastră în rezervă. Ulterior, ne-am adresat noului ministru, generalul Victor Atanasie Stănculescu și am fost cooptați și reintegrați în sistemul de apărare. Noi am creat Direcția de Contraspionaj Militar.

Revenind la momentul interpelării noastre din ianuarie 1990 de către Militaru, ne-am pus problema de unde cunoștea el numele nostru și informații atât de ample despre supravegherea operativă desfășurată de biroul nostru. Am aflat, tot informativ, că după instalarea în funcție a ministrului Militaru, în decembrie 1989, maiorul Viorel Dobre, șeful Serviciului de Tehnică Operativă din cadrul Direcției a IV-a, a mers personal la acesta și i-a predat un geamantan cu casete audio ce conțineau discuțiile între membrii rețelei «Corbii».

Nu cunosc dacă ofițerul a fost recompensat pentru fapta sa, nu l-am mai văzut și nu am purtat discuție cu el pe această temă, dar din câte cunosc a fost integrat după 1990 în structura SRI.

Nu cunosc nimic în legătură cu microfilmele ce au fost găsite la U.M. 0110 și care ar fi fost luate de organele noii puteri, întrucât era o altă structură militară. Materialele ce constituiau dosarul «Corbii», aflate în două fișete ce au fost incinerate în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, așa cum am arătat, nu au fost niciodată microfilmate, întrucât ele nu au ieșit din supravegherea biroului nostru.

Numai materialele care erau predate către Centrul de Informare-Documentare (CID) făceau obiectul microfilmării. Este adevărat că biroul nostru era beneficiarul unor materiale realizate de către alte direcții sau structuri care deserveau și Direcția a IV-a, cum ar fi Filajul, Centrul de ascultări «Tonola», Unitatea specială S (Scrieri ascunse) etc. Nu cunosc dacă materiale de bază care rămâneau la acesta și pe baza cărora se făceau extrasele către noi (fotografii, redări de convorbiri în format letric etc) au fost gestionate corect sau au fost predate altor persoane.
Aș vrea să precizez că întâlnirea din 5 sau 6 ianuarie 1990 cu ministrul Militaru a fost totuși una decentă, adică nu s-au manifestat violențe fizice față de noi și nu am fost amenințați cu arma. [...]

Ca o părere personală – își încheie declarația colonelul în rezervă Nicolae Iosubși ca ofițer de informații care am instrumentat dosarul «Corbii», am convingerea că mare parte dintre membrii acestei rețele au ajuns la putere după 1989 întrucât a existat un plan comun pe care l-au urmat cu tenacitate.

Dacă mă refer la Radu Nicolae, înțelegem că acesta a fost îndepărtat întrucât trădase interesele grupului, iar generalul Kostyal nu mai prezenta vreun interes în condițiile actuale.”.

Ce spun Arhivele C.N.S.A.S.

        În ceea ce privește cel de-al patrulea cap de acuzare – infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste -, în Sentința nr. 53 din 4 noiembrie 1987 se precizează: „Inculpatul Radu Nicolae, element corupt, cu concepții ostile regimului din țara noastră, în luna mai 1987 a luat hotărârea să redacteze, să multiplice și să difuzeze înscrisuri cu conținut dușmănos orânduirii socialiste din R.S. România. La acțiunile pe care și-a propus să le întreprindă, inculpatul a atras pe coinculpații Chiricescu Gheorghe (croitor autorizat cu atelier particular, fratele soției fratelui soției căpitanului de rangul 1 Radu Nicolaen.n.) și Alexe Niculae (croitor, șef atelier blănărie la Cooperativa de Producție, Achiziție și Desfacere a Mărfurilor Constanța - n.n.) care, după ce au fost puși în temă cu hotărârea luată de el, au fost de acord să-l ajute.

Potrivit înțelegerii dintre cei trei, în luna iulie 1987 inculpatul Radu Nicolae a redactat la domiciliul din Constanța al coinculpatului Chiricescu Gheorghe trei texte cu conținut profund ostil orânduirii socialiste din țara noastră, prin care incita la acțiuni de revoltă, având în final inițialele C.S.N. (Consiliul Salvării Naționale).

Întrucât textele trebuiau transcrise pe coli mari, cu litere de tipar și apoi fotografiate, inculpatul Chiricescu Gheorghe s-a adresat pentru a executa această operațiune cetățeanului Panghea Ilie, căruia i-a predat fițuicile cu conținutul redactat de coinculpatul Radu Nicolae.
Cum în cele din urmă Panghea Ilie a renunțat să facă lucrarea, inculpatul Chiricescu Gheorghe a încredințat-o cumnatului său Oprea Ioan (barman la I.H.R. Mamaia – restaurantul „Parc” – n.n.), care a executat până în luna august 1987, 725 fotografii cu conținut ostil. După executarea lor, fotocopiile au fost împachetate și transportate la Gara CFR Constanța de către inculpații Chiricescu Gheorghe și Alexe Niculae, care le-au predat coinculpatului Radu Nicolae, venit în acest scop la Constanța.


Cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului Radu Nicolae în ziua de 8 septembrie 1987, s-au găsit un număr de 725 fotocopii cu conținut dușmănos orânduirii socialiste din țara noastră.

Faptele sunt probate cu procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului Radu Nicolae, în ziua de 8 septembrie 1987, din care rezultă că au fost găsite 15 pachete cu fotocopii ce aveau un conținut dușmănos, care erau adresate cetățenilor, studenților și armatei, toate terminându-se cu inițialele C.S.N. [...]

Din probele de la dosar a rezultat că inculpatul Radu Nicolae a inițiat și a insistat pe lângă ceilalți inculpați să întreprindă acțiunile din care a fi rezultat un pericol pentru securitatea statului, el a fost cel care a conceput textul fițuicilor cu caracter dușmănos și tot în sarcina lui intra și difuzarea fițuicilor.

Având în vedere rolul determinant al inculpatului Radu Nicolae la săvârșirea faptelor incriminate de art. 166 Cod Penal, pregătirea sa intelectuală și funcțiile pe care le-a deținut, precum și rolul periferic al celorlalți inculpați, obligați moral într-un fel sau altul inculpatului Radu Nicolae, care i-a ajutat anterior în rezolvarea unor probleme personale, instanța urmează să-i aplice inculpatului Radu Nicolae o sancțiune de 10 ani închisoare...”.

Având în vedere „venalitatea manifestată de inculpatul Radu Nicolae, multitudinea faptelor de corupție săvârșite și sumele mari de bani ce i-au fost oferite”, instanța a constatat că fapta de trafic de influență ca și persoana inculpatului prezintă un pericol social sporit. Ca urmare, cu unanimitate de voturi, instanța l-a condamnat la 8 ani de închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod Penal și degradarea militară.

Față de această sentință, căpitanul de rangul 1 (r) Radu Nicolae, asistat de avocatul Flavius Teodosiu, a solicitat recurs. Prin Decizia nr. 63 din 23 decembrie 1987, completul alcătuit din colonelul de justiție Alexandru Cătană, în calitate de președinte și coloneii de justiție Nicolae Cruceru și Valeriu Sitaru – ca judecători, a respins recursul declarat împotriva Sentinței nr. 53 din 4 noiembrie 1987 a Tribunalului Militar Teritorial București, motivând faptul că
inculpatul a comis numeroase fapte infracționale și într-o perioadă relativ lungă, de 4 ani, dovedind perseverența sa în comiterea de acte antisociale. Pe de altă parte, faptele săvârșite de el prezintă un pericol social sporit și la comiterea lor a antrenat și alte persoane, din care trei au și fost condamnate.”.

Cât privește scopul acestui riscant demers subversiv, jurnalistul Cristian Delcea acreditează ideea că „Generalii filosovietici plănuiau ca Nicolae Ceauşescu să fie asasinat după modelul John Fitzgerald Kennedy. Momentul ales: festivităţile de la 23 August. Radu Nicolae, căpitan de rangul 1, a încercat să creeze o echipă de comando (?!) pe care să o trimită în U.R.S.S., la antrenament. Reveniţi în ţară, luptătorii ar fi trebuit să-l execute pe Ceauşescu.[1]

Salvarea căpitanului de rangul 1 Radu Nicolae s-a numit Revoluția din decembrie 1989, eveniment care ulterior a promovat și amplificat legenda.

Fiul său, Dan Radu, a îmbrățișat aceeași profesie, în Marina civilă, fiind absolvent al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, promoția 1976.
Din păcate, nici tatăl nici fiul nu mai sunt astăzi printre noi...

Bibliografie:
  1. Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
  2. Contraamiral de flotilă (rtr) Dan Leahu, „Acei oameni curajoși și vedetele lor torpiloare”, Editura Muzeului Marinei Române, Constanța, 2012
  3. Arhivele C.N.S.A.S., Fond Penal 012735, Vol. 4, dosar nr. 66148/1988
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu

Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.

Citește și: Lumea marinarilor Un comandant de brigadă degradat. Radu Nicolae, ARO
 

 
 

[1]/adevarul.ro/news/societate/ceausescu-trebuia-impuscat-23-august-
  1.  
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 noiembrie 2021

03 Nov 2021 1234

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 decembrie 2020

14 Dec 2020 1450

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 octombrie 2019

22 Oct 2019 1975

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 septembrie 2018

24 Sep 2018 2228

Poliţist dus la arestare

02 Mar 2013 1319